18. Împărate, luminate! Scrisei o carte azi-noapte!

23 noiembrie 2000
Înainte cu câteva secunde să-mi spună: "Te-am înşelat" îi priveam fruntea şi mă gândeam cât de dor mi-a fost de ea. Întotdeauna mi-a plăcut fruntea Nadiei.

I-am zis lu' Radu că m-am despărţit de ea şi el mi-a pus o melodie a lui Dylan (Ramona). Era faină, dar n-am putut să mă concentrez asupra cuvintelor. Pe urmă mi-a dat fotografiile lui să le privesc. Era şi Nadia în una dintre ele – singură, ţinând într-o mână o altă fotografie de-a ei, făcută tot de Radu la Sighişoara. Ne-am întâlnit cu Corina şi Radu din întâmplare, atunci, la Hanul lui Manuc. Eu şi Nadia veneam de pe Dealul Mitropoliei.

Într-o altă fotografie, pe calculatorul lui, eram eu şi Corina, la Sighişoara. Mâncam vată în băţ şi eram frumoşi. Între noi şi Nadia era atunci un câine leşinat, care la revenirea în Craiova s-a ridicat şi-a plecat. A apărut destul de rar în prietenia noastră şi a murit marţi, 21 noiembrie, în oraşul tău.

Aniela îi povestea Corinei cum venise o dată să se înscrie la admiterea de la drept un bătrân de 80 de ani. Avea o diplomă de bac imensă, dinainte de război şi dădea examen pentru că voia să se apere singur, după absolvire, într-un proces pe care-l avea.

"A la prochaine!", zicea unul din filmul ăla (Buena Vista Social Club). Nu ţi-am zis de imensul copac de lângă toamna pianistului. Nici de trăsura care aştepta într-un plan secund şi nici de bucuria copiilor când bătrânul ţeapăn cânta la pian. Şi mai erau doi bătrâni care jucau domino. Poate te-ai fi plictisit de-atâta "energie muzicală pură", prietenii mei au făcut-o. S-au plictisit adică.

24 noiembrie 2000
Scrisorile tale ajung la mine destul de repede. Astăzi am primit una pe care o încheiasei în urmă cu două zile. Mă regăsesc în cuvintele tale. Mi se întâmplă aceleaşi lucruri. Uneori. Când mă trezesc. Când încerc să adorm.

Radu mi-a dat să-i aduc Corinei articolul lui din Contrapunct despre Blake.

O nefericire obişnuită e vindecabilă. E un pas către fericire, dacă te afli într-o nefericire nevrotică. Ar mai fi nevoie şi de alţi paşi, dar nici primul nu-i de lepădat. Vă veţi recunoaşte! Îl vei recunoaşte, cel puţin. Era într-un film o replică de genul "am ştiut de la început. Ca atunci când alegi un pepene bun". Asta am simţit eu cu Nadia. În toţi aceşti ani. Chiar dacă s-a dovedit o eroare, nu-mi completez matricea regretelor. O las goală.

Mi s-a întâmplat un lucru straniu: pentru prima oară în viaţă, aseară, în timp ce eram cu Corina şi Laurenţiu în cameră, mi s-a făcut dor de un personaj de film. De Ghost Dog. Cum poate un film să te facă să îndrăgeşti un criminal!

"-Împărate, luminate! Scrisei o carte azi-noapte. Mi-o luară şi mi-o publicară. Necorectată cum era, îmi făceam treaba cu ea. –Şi pe cine bănuieşti?" – se joacă sora mea, Corina, când eu o întreb ce editor va binevoi să-mi publice şi mie, într-o zi, cărţile. Şi, dacă s-ar putea să nu fie chiar operele complete şi la cincizeci de ani, cum zicea undeva Flaubert.

Pe urmă râde. Şi nu mă lasă să dorm. E frumoasă. Şi e un om extraordinar. Are veselia mamei, nu şi indiferenţa aparentă.