Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Abordări ale istoriei


Ana Popa

25.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Business or Pleasure? - Excursie la Bamberg
Dacă excursiile cu şcoala sunt aproape mereu în numele culturii şi dacă universităţile ne fac, chipurile, mai deştepţi decât şcoala, atunci excursiile de studenţi ar trebui să ofere la crème de la crème a obiectivelor turistice culturale, nu? Şi poate că o fac. Dar spre deosebire de elevi, studenţii au posibilitatea fie să se bucure de programele standard, fie să îşi conceapă propriile programe alternative.

În cazul unei asemenea excursii ne întrebăm fără să vrem: "Cu ce rămân studenţii?" De fapt, indiferent unde şi în ce condiţii călătorim - de ce anume ne amintim peste o zi, o săptămână, o lună, poate chiar ani buni după aceea? Că Bamberg de pildă este un minunat oraş german, o mică Veneţie a Bavariei, şi că e un perfect exemplu de cum puteau coexista, în urmă cu o mie de ani, biserica şi lumea laică, este neîndoielnic. Arhitectură admirabilă, valoroase expoziţii de artă şi muzee, o primărie neobişnuită în chip de graniţă între biserică şi stat, un dom care îţi taie respiraţia, o universitate cu tradiţie construită în 1647 - iată câteva repere ale oraşului din regiunea Franken, Bavaria).

Istoria însă nu e totul, ar spune studenţii. Ce cântăreşte, aşadar, mai greu pentru ei decât latura cultural-istorică a unui oraş? Păi... prezentul! Lumea pe stradă: o încântătoare mireasă încotoşmănată bine (deosebit de rece primăvara în Germania anul acesta) urcând iute dealul către dom, grăbită să ajungă cât mai repede la mirele care-o aşteaptă; un anticar zâmbăreţ şi prietenos care te întreabă în dialectul local ce anume te-ar interesa din prăvălia lui, având în acelaşi timp grijă să acopere cu mişcări rapide şi îndemânatice cărţi şi ilustrate din vremuri de demult, căci tocmai a început să picure. Micile cârciumi studenţeşti de pe străduţele înguste - înlocuitoare ale cantinei tradiţionale în care te poţi aşeza afară, sub o umbreluţă şi înfrupta dintr-o specialitate locală. Noua bibliotecă universitară, ale cărei cărţi pot fi citite pe băncile din piatră ici vălurite şi roase de vreme, încă din Evul Mediu, colo fără cusur, şlefuite cu precizia şi răceala maşinăriilor moderne ale prezentului.

Cu ce altceva mai rămânem? Chiar dacă nu au nici o legătură cu oraşul Bamberg, ne rămân undeva în cotloanele întortocheate ale memoriei şi frânturi de conversaţii. De pildă cât de straniu i se pare cuiva din Orientul Îndepărtat să fie nevoit să aibă contacte corporale când îşi salută interlocutorul sau când acesta doreşte să-şi exprime sentimentele faţă de el. Sau că din pricina unui sărut pe obraz poţi fi considerat de la un om obişnuit până la un libidinos, în funcţie de ţara din care provii: Italia, Germania, Coreea, India. În fine, dacă tot veni vorba de sentimente, fie că suntem orientali ori occidentali, pudici ori nu, când suntem în Bamberg ajungem fără să vrem să iubim ceva: oraşul însuşi.

Un singur sfat pentru cei care plănuiesc să meargă acolo: Încercaţi să îmbinaţi istoria şi istoriile trecutului cu bucăţi ale prezentului care vă ies în cale în drumurile voastre - numai atunci veţi vedea oraşul în toată splendoarea lui!


Jedem das Seine: Fiecăruia ce i se cuvine - Weimar sau oraşul pentru fiecare dintre noi
Fostul lagăr de concentrare Buchenwald. Deasupra intrării, inscripţia Jedem das Seine - Fiecăruia ce i se cuvine, care poate fi citită numai din interior. Aşadar, fiecare primeşte ce i se potriveşte, ce şi-ar dori? Nu. Din principiul dreptului roman Suum cuique, naziştii au făcut un moto de un cinism covârşitor pentru deţinuţi: fiecare avea să primească pedeapsa cuvenită pentru presupusele sale păcate.

Astăzi însă, zicala se poate reinterpreta în sensul ei originar. Aşa cum au gândit-o romanii, ea se mulează perfect pe contururile oraşului în apropierea căruia a fost ridicat lagărul de concentrare: Weimar. Cine ajunge acolo, descoperă că pentru fiecare există ceva pe gustul lui, ceva de care să se simtă interesat şi atras. Căci mai nici un alt oraş nu ne plimbă prin faţa ochilor evenimente importante ale istoriei germane - fie ele religioase, culturale ori politice - ca oraşul de pe râul Ilm.

Iată câteva nume ale acelora care au înfăptuit ceva însemnat pentru oraş, au trăit acolo, sau au fost pur şi simplu străini care au devenit cu timpul cetăţeni de onoare. Iar dacă pe mine sau pe tine nu ne atrag aceste nume, atunci precis pe un altul sau pe o alta îi vor atrage. Fiindcă Weimar chiar are ceva de spus fiecăruia dintre noi: Lucas Cranach, unul dintre ce mai importanţi pictori şi graficieni ai Renaşterii şi în acelaşi timp un apropiat prieten al lui Martin Luther; Johann Sebastian Bach; Franz Lizst, compozitorul şi dirijorul maghiar şi unul dintre cei mai buni pianişti ai romantismului; scriitorii Johann Gottfried Herder, Jean Paul şi Hans Christian Andersen, cel din urmă celebru pentru basmele sale; Walter Gropius, arhitectul şi întemeietorul stilului Bauhaus; pictorul elveţiano-german cunoscut pentru stilul său geometric, Paul Klee; filosofii Friedrich Nietzsche şi Arthur Schopenhauer; sau fotbalistul născut la Weimar, Daniel Schumann.

Ei şi... Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller ar mai fi două nume care parcă trebuie menţionate. În mod deliberat nu i-am aşezat în capul listei, Weimar fiind prin excelenţă oraşul celor doi clasici. Din moştenirea lui culturală însă fac parte şi toţi poeţii, gânditorii şi muzicienii enumeraţi mai sus, şi încă mulţi alţii. Aşa că oraşul are ceva de oferit şi pentru neiubitorii de Schiller şi Goethe, la fel cum Bayreuth-ul nu înseamnă doar Richard Wagner, la fel cum nici un alt oraş nu poate fi redus la o emblemă care nu e, în fond, nimic altceva decât un clişeu. Ba chiar uneori, ca să ne putem da seama de ce bogăţie de atracţii dispune el de fapt, trebuie să smulgem Weimar-ul din identitatea, fireşte onorantă, de oraş al marilor clasici germani.

Şi, cum nimic nu trebuie uitat, mă întorc acum către istorie, la Buchenwald. De la Germania nazistă la RDG, oraşul a tot avut parte de rele pe care acum nu le uită, ci pe care încearcă să le digere Oaspete permanent al hotelului Elephant, Adolf Hitler se numără, din păcate, şi el printre cei ale căror fapte au avut consecinţe pentru Weimar. Cum amintirea este indispensabilă pentru a nu permite istoriei se repete, milioanelor de vizitatori autohtoni şi străini li se permite să păşească în fostul lagăr de concentrare - azi muzeu comemorativ - Buchenwald de pe Ettersberg, la opt kilometri de oraş. Mi-am pus întrebarea de ce dintr-o grupă de studenţi care vin să vadă oraşul nu se hotărăsc toţi să meargă să viziteze muzeul. Dar, la urmelor, fiecare are dreptul să caute la Weimar acele lucruri care i se potrivesc, cu care se poate identifica. Pentru fiecare ce i se cuvine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer