Amita Bhose nu mai are nevoie să-şi găsească paşii. În acea zi din 1959, când a pus piciorul pe pământ românesc, printr-o întâmplare a sorţii, s-a legat de această ţară care avea să-i devină o a doua patrie.
Amita Bhose e unică şi va rămâne unică. L-a făcut cunoscut pe Eminescu în India, fiind prima traducătoare a lui Eminescu în bengali, a doua în spaţiul asiatic, la acea vreme, 1969. Profesoară de bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti, eminescolog reputat, cercetătoare, traducătoare, scriitoare, autoare a unui dicţionar şi manual de bengali, a unui manual de sanscrită (rămas în manuscris), Amita Bhose a arătat că spiritul Indiei se află în ţara noastră mai la el acasă decât oriunde în Europa.
Nu doresc să o fac cunoscută pe Amita Bhose, căci nu mai are nevoie de prezentare. Doresc să vă spun unde o puteţi găsi, căci prea puţini, din nefericire, ştiu unde s-o caute - www.amitabhose.net.
Întru memoria celei ce 30 de ani a slujit cultura română mai bine decât mulţi dintre români.
PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
1 comentariu
- Amita Bhose - ultimele clipe[membru], 19.05.2008, 00:01
"Râsul Amitei Bhose a încetat în urmă cu 16 ani, dar zâmbetul său şi munca de o viaţă se regăsesc pe site-ul www.amitabhose.net"
In rimul rand felicitari pentru faptul ca acest mare om de cultura este evocat si comemorat in fiecare an atat la Ambasada Indiei, cat si in presa romana.
Vreau sa punctez aici, sa va povestesc cum au fost ultimele clipe ale acestei femei in ziua de 24 octombrie 1992 in reanimarea spitalului Colentina.
In noaptea de 23 spre 24 octombrie destinul a facut ca mama mea sa fie cazul cel mai problematic din reanimarea spitalui Colentina, sectia chirurgie. Am simtit in acea noapte cum moartea exista acolo ca entitate si cum nu se hotara, nu stia care este sufletul pe care sa il ia. Mama mea s-a chinuit toata noaptea intre viatza si moarte. In noaptea aceea profesorul doctor Petre Dorin Andronescu (pe atunci seful sectiei de chirurgie, astazi plecat si el in sanul Domnului) impreuna cu un medic rezident - Cristian Babeanu, au luptat cu acea entitate nevazuta care o chinuia pe mama mea si care nu stia si nu se hotara cui sa-i taie firul vital. A fost o noapte de cosmar pentru mama mea, dar o noapte relativ linistita pentru doamna din patul de la fereastra reanimarii, care era operata in urma unui icter declansat pe fondul unei boli tropicale.
La ora opt dimineatza greul trecuse, peste reanimarea din Colentina se asternuse linistea, mama mea in sfarsit se stabilizase. Deabia coborasem in salonul de la et 1 ca sa ma odihnesc dupa acea cumplita noapte - coborase linistit si doctorul Andronescu, dar si doctorul Babeanu, cand din senin am auzit asistenta sefa din reanimare strigand pe hol: "Domnu doctor Babeanu, urgent in renimare ca pierdem pacienta". Am sarit in sus crezand ca este vorba de mama mea. Am ajuns in reanimare inainte ca doctorul de garda sa ajunga. A venit imediat si doctorul Andronescu. Am realizat atunci ca nu era vorba de mama mea, ci de doamna cea linistita de la fereastra despre care auzisem ca fusese operata de doctorul Gradinaru, caci se internase in garda acestuia. Nu stiam atunci care era identitatea doamnei, la a carei trecere in vesnicie aveam sa fiu martora. Am aflat ulterior ca doamna tradusese Eminescu in indiana si ca era un mare om de cultura. A vrut destinul ca femeia aceasta sa fie primul om pe care l-am vazut murind in existenta mea.
Amita Bhose a facut atunci stop cardio-respirator.
A cautat atunci innebunit doctorul Babeanu un aspersor pulmonar pentru a-i debloca caile respiratorii, si nu s-a gasit in spital respectivul aparat. Era epoca aceea a "rationalizarilor" inclusiv la aparatura medicala de prima urgentza. Am inteles ca aparatul acela era necesar, i-ar fi usurat situatia acestei doamne, dar nu i-ar fi impiedicat destinul. Iar destinul domniei sale fusese hotarat de Domnul: venise clipa ca sa o ia la sanul Sau. Plecata pe drumul fara intoarcere, ignorand toate manevrele de resuscitare cardio-respiratorii ale medicului si celor doua asistente, Amita Bhose a trecut pragul. Usor. Nu puteti sa va imaginati cat de usor. La ora 9, doctorul Babeanu a renuntzat: puterea lui Dumnezeu isi spusese cuvantul final. Amita Bhose urcase deja la ceruri. Chipul ei emana o liniste totala, o destindere aproape ireala, Doamne as putea spune ca pe chipul ei se vedea fericire.
M-a trezit mama din consternare intrebandu-ma : a murit? Atunci am realizat ca mama mea isi revenise complet, ca era orientata spatio temporal si ca trecuse pe langa moarte. Am baiguit ca nu stiu daca a murit, desi stiam, mi-a fost insa teama sa nu-i produc vreun nou soc mamei mele. Mi-au dat lacrimile. Sa nu ma judecati: erau lacrimi de usurare si de fericire - mama mea traia. A mai trait inca un an si jumatate. Apoi si mama mea a plecat la Domnul Cerurilor. A murit acasa cu mine langa ea.
La un sfert de ora de la ultima bataie de inima a mamei mele stand langa pat cu capul sprijinit de burta ei am vazut: am vazut oameni buni - atunci habar n-aveam ce vad, atunci am crezut ca aiurez din cauza durerii - ei bine am vazut ceea ce esoteristii numesc "cordonul de argint". Am vazut cordonul de argint al mamei mele si imediat am simtzit cum s-a sectionat. Imaginea este fantastica, cordonul acesta despre care am aflat ce este, vreo trei ani mai tarziu dintr-o carte a doamnei Ana Maria Iliescu - face legatura dintre corpul fizic si dublul astral, altfel zis corpul eteric.
Si credeti-ma oameni buni de atunci ma tot intreb un lucru: ce karma si ce plan al lui Dumnezeu a facut ca in acea noapte de 23 spre 24 octombrie viatza mamei mele sa fie pusa in balantza cu viatza acestei mari scriitoare, de ce eu a trebuit sa fiu martora la cel mai important eveniment din viatza acestei femei ? Ce legatura subtila exista intre destinele oamenilor de a fi intr-un anumit moment in acelasi loc ? Dumnezeu stie si uneori cand El vrea sa ne spuna, aflam si noi.
Odihna vesnica si Dumnezeu sa le ocroteasca sufletele acestor ADEVARATE FEMEI: mamei mele si Doamnei Amita Bhose - unite de suferinta in acelasi salon de reanimare.
Arhiva rubricii
George Constantin - o nemurire..., Alexa VisarionMama. Prima zi din restul, Mihai IvașcuProfesorul care va învăța îngerii să scrie cele mai expresive scenarii - Valeriu Drăgușanu, Ioana MischieDomnule profesore - Dinu Cernescu, Octavian NeculaiFotoliul cu urechi - are și el povestea lui, Daniela ȘtefănescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaBucureștiul străzilor uitateUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisPublicitate