Ovidiu Iuliu Moldovan - O lumînare

Am aflat întîmplător, deschizînd blog după blog, într-o plictiseală de duminică ploioasă. Cîteva rînduri pe-o pagină, printre veşti despre politicieni, copii poznaşi, planuri de carieră, ce vor bărbaţii ori femeile, reţete şi restaurante...

A murit Ovidiu Iuliu Moldovan.

N-am căutat pe internet ştirile din presă, n-am încercat să aflu cum, cînd, de ce. Mintea mea a călătorit în trecut, la duminicile cînd tata ne ducea la film. Sala Casei Sindicatelor era plină mai tot timpul şi se stătea la coadă la bilete. Pe scaunele acelea învelite cu huse din doc albastru am stat duminici fără număr urmărindu-i pe Piedone, Kojak, ori pe "jandarmi" (Bud Spencer, Telly Savalas, respectiv Louis de Funès şi a lui echipă). Acolo am văzut şi filmele din seria "ardelenilor".

După 20 şi mai bine de ani, încă îmi sună viu în urechi şuieratul gloanţelor plecate din pistolul pe care John Brad îl învîrtea apoi pe deget. Rezonanţa metalică a replicilor rostite în engleză de cel plecat dintr-un sat undeva în Ardeal şi devenit un fel de haiduc în America. Îmi amintesc crîmpeie din coloana sonoră. Văd cu ochii minţii scene din film, chiar dacă s-ar putea să încurc firul acţiunii de la unul la altul. Zîmbesc amintindu-mi de un Ilarion Ciobanu transformat de amorul pentru o demoazelă, temerile aceluiaşi despre ce-or grăi consătenii lor cînd s-or întoarce acasă însoţiţi de negrul Bob, duelul vocal româno-ungar...

Îmi pare acum că Ovidiu Iuliu Moldovan a avut mai puţine replici decît fraţii săi din film. Poate aşa au fost scenariile. Poate că în memorie s-a întipărit doar imaginea fizică, silueta subţire îmbrăcată în costum negru cu vestă. La o vîrstă la care nici nu ştiam ce înseamnă a te îndrăgosti de cineva, am făcut o alegere de care abia acum îmi dau seama. Fiindcă l-am pus pe actorul dispărut dintre vii într-un tipar, l-am eternizat într-un rol. Nu mi-l amintesc în alte filme ori în piese de teatru (deşi internetul îmi arată că am văzut parte din producţiile în care a jucat), în timp ce pe Ilarion Ciobanu şi Mircea Diaconu îi pot plasa în Toate pînzele sus! ori Filantropica.

Poate că rubrica asta e menită celor în viaţă, cu care autorul rîndurilor să poată mărturisi o strîngere de mînă ori o întîlnire misterioasă. Eu n-aş putea, atunci, decît încerca să brodez un text pe marginea faptului că într-o zi l-am salutat pe Mircea Albulescu ori în altă zi m-am aflat pe acelaşi trotuar cu Anthony Edwards. Dar îl iubesc şi-l admir pe Oviu Iuliu Moldovan aşa cum îi iubesc şi-i admir pe Louis Armstrong, Ionel Teodoreanu, Audrey Hepburn, Vincent van Gogh, ori pe cel care-a proiectat Brooklyn Bridge. Fiecare din ei, în felul său, e legat de-o amintire.

Şi cum toate lucrurile frumoase au un sfîrşit pe pămînt, Dumnezeu a pus la poarta Raiului afişul cu "Wanted: John Brad".

(23-29 martie 2008)

---

PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.