Ovidiu Pecican - Prietenul de marţi

1. Portretul

Narator şarmant în viaţa de toate zilele şi povestitor cu vocaţie, istoric studios al mentalităţilor medievale dar şi actuale, hâtru binevenit, jucăuş de performanţă, programatic şi obstinat, spiritual cu ceremonial, spumos, supraabundent, refuzând aţoşenia atât în cultură, cât şi uman vorbind, prozator abil, acesta-i Peco, Pecofanis sau Pecolino, cum îl tachinez eu, iar lui îi place. Suntem prieteni de mai bine de 20 de ani. Corporalitatea sa destul de impresionantă este una justificată prin faptul că ar putea conţine exclusiv poveşti (este o Burtă-cu-poveşti). De câţiva ani încoace are şi o tichie de trol-spiriduş, deloc în zadar asumată. Peco este un one-man-show cu aplomb şi naturaleţe, în acelaşi timp. Este sau ar putea fi Pălărierul Nebun din Alisa în Ţara Minunilor. Polemist ironic şi amuzant, atunci când îşi doreşte cu orice preţ, critic literar apt să scrie despre orice fel de carte (fiind dotat cu o mobilitate spirituală de invidiat), generos cu prietenii, înţelegător la necaz. Mi-ar place să îl pun să locuiască o vreme într-o prăjitură uriaşă, mai mare decât casa din turtă dulce a vrăjitoarei unde sunt închişi Hansel şi Gretel şi fără nuanţa malefică a acesteia. O prăjitură-apartament în care Peco să se sălăşluiască precum într-un cocon.


2. Videoclipul: Secvenţa din Breakfast at Tiffany's în care, pe pervazul ferestrei ce dă spre scara de incendiu a locuinţei new-yorkeze unde a închiriat un apartament, Holly Golightly - întruchipată de Audrey Hepburn - cântă, acompaniindu-se la ghitară, piesa lui Henry Mancini Moon River mi-a traversat tinereţea şi maturitatea. Acum o regăsesc, senzaţional, pe YouTube şi, când am o zi nostalgică, sau foarte proastă, sau extraordinară, sau indiferentă, o las să ocupe primul loc printre clipurile pe care mi le administrez,

cu puţin înainte de Astrud Gilberto cântând ireal Fly Me to the Moon

şi de Alain Delon interpretând Letitia, irealul cântec din Aventurierii,

şi înainte de romanţa gitana din Fata fără zestre, performată de Nikita Mihalkov...


3. Autocaracterizarea

- pasiunea, lucrul / situaţia care îl extaziază, ambiţionează, motivează
Pasiunea care mă motivează rămâne mereu scrisul cu bucuria lui intrinsecă, totală. Lucrul care m-a entuziasmat până la lacrimi a fost descoperirea lui Paul Potts, revelaţia britanică a verii trecute, un vânzător de telefoane mobile mai autentic în interpretarea operei decât Pavarotti. (Costel se afla încă, pe atunci, în anticamera fastuosului lui început de carieră muzicală madrilenă care abia începe). A fost, pentru mine, în sfârşit, certitudinea absolută că Dumnezeu este în posesia cornucopiei şi că talentul, darul divin, harul în toate formele lui se manifestă prin noi fără rest, integral şi nesecat, dacă rămânem demni de el, că survine, mai cu seamă, în stare pură, masiv, fără să lase loc dubiilor, la dispoziţia oricui este suficient de autentic pentru a-l recunoaşte.

Altminteri, mă motivează zilnic injustiţia, nevoia vitală de demnitate şi onoare - în mare penurie, zilele astea, cam pretutindeni, parcă -, dorinţa de a face un pic mai bine, mai suportabil, praful stârnit de vântul momentului...

- cel mai important talent al lui
Probabil acela de a zâmbi, privind în ochi, deşi nici cu încruntările mele nu mi-e ruşine. Nu spun nimic de scris, fiindcă, dacă am în acest domeniu talent, atunci acesta nu se mai vede de mult timp, datorită cantităţii de muncă pe care i-o supun, dar care îl copleşeşte. Cam aşa merg lucrurile.

- cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodată
Am fost politicos cu aroganţii, am slujit cu bunăcredinţă în serviciul paranoiei profesionale a unor indivizi, producând în ambele cazuri confuzie. Mai mult decât atât: am fost rezervat şi aproape modest printre grobieni şi stupizi iremediabili. De neiertat.

- ce îşi doreşte în următorii 5 ani
Să îmi pot demonstra că nu m-am înşelat crezând că a munci repede, bine şi mult în domeniul preferat este, realmente, posibil, lenea, eşecul sau mediocritatea cu ifose nefiind un destin obligatoriu.

- lucrul pe care vrea să îl spună despre el, deşi nu l-am întrebat
Pariul meu pe marginea fertilă nu este un refuz al centralităţii, ci doar o cultivare moderată a ei. Situarea mea între ideologiile rebarbative ale momentului se doreşte una flexibilă şi echilibrată, nici unul dintre poli nepărându-mi suficient de consistent pentru o adeziune integrală. Pariez pe oamenii vii.


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Lucia Simona Dinescu, Corpul în imaginarul virtual face toţi banii şi anunţă un alt gen de exegeză urnită în spaţiul literaturii, dar cu unelte neconvenţionale, în spaţii neconvenţionale, cu real talent.

- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în oricare dintre momentele sau ipostazele evoluţiei sale actuale, sub ghidajul directorului-regizor Tompa Gabor.

- un loc pe care îl iubeşte
Malul Mureşului la Arad, la orice oră a zilei, în oricare dintre anotimpuri.

- un concert / un album / o formaţie
Alexandru Andrieş, în continuare; dar şi Anca Parghel şi Teodora Enache.

- o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Alexandra Tomiţă, autoarea unei substanţiale radiografii a protocronismului apărute în 2007 la Editura Cartea Românească.

---

PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 21 - 27 aprilie 2008. Detalii în Argumentul acestei rubrici.