16.04.2008
1. Portretul

Mihaela căreia i se spune Mişa (Misha). Eu, însă, în momentele mele speciale îi spun Ursulina. Am şi scris o povestire despre ea în cartea Nebulon, care povestire se numeşte Zepelinul Ursulina. Mihaela era însărcinată cu Nona (prima ei fetiţă), iar burta sa perfectă şi cosmică mă fascina, drept care, în timp ce străbăteam împreună trecerea de pietoni spre Facultatea de litere din Cluj, mi-am închipuit-o ca pe un zepelin miraculos, năucit de făpturile umane, un zepelin cu părul lung şi blond, cu ochi albaştri, de care se agaţă toţi smintiţii şi smintitele clujevite care şi-ar dori să zboare. Cum la ceasul publicării Nebulonului se născuse şi Mira, cea de-a doua fetiţă a Mihaelei, am cocoloşit-o şi pe ea în burta zepelinului Ursulina. O cunosc pe Misha de când lumea: am pregătit-o pentru olimpiada naţională, pe când era elevă în clasa a zecea. Ca studentă, am chemat-o să scrie la revista Steaua recenzii (s-a calificat într-atât, încât a ajuns una dintre cronicăresele revistei). A fost cea mai înţeleaptă şi deşteaptă (încă este, să fie limpede!) dintre minţile tinere la care am avut acces vreodată. Profundă, lucidă, riguroasă. Detabuizând destule lucruri. Mă captivează chemarea ei foarte feminină, aplecarea ei spre scriitura tulburată şi tulburătoare. Mi-ar place să zac într-un hamac cu Mihaela, să gustăm frăguţe şi zmeură, pe o insulă din Mediterana. Şi să povestim la nesfârşit.


2. Videoclipul: (Maria Răducanu şi Krister Jonsson: "Gaivota")


3. Autocaracterizarea

- pasiunea, lucrul / situaţia care o extaziază, ambiţionează, motivează
Pasiunea care mă motivează este chiar prezenţa pasiunii. Mă golesc de puteri când întâlnesc oameni non-pasionali, frigizi existenţial, gata blazaţi din copilărie sau adolescenţă, indivizi care şi-au epuizat toate mirările şi deţin toate răspunsurile. Orice formă de pasionalitate, chiar şi aceea aflată la marginea nebuniei, orice om care trăieşte intens pentru ceea ce gândeşte, cu condiţia să nu-şi transforme pasiunea în fanatism generalizator, mă reumple de energie.

- cel mai important talent al ei
Sunt norocoasă, mi-am dat seama de îndată ce am început să gândesc auto-reflexiv, că o mulţime de lucruri mă fac fericită: să fiu mamă, să scriu, să citesc, să predau şi să discut cu alţii despre lucrurile care mă preocupă, dar, cu toate acestea, cred că nu mă aflu pe pământ nici ca să fiu mamă, nici ca să scriu, nici ca să citesc, şi nici ca să fiu profesoară, ci ca să apuc să-mi exersez într-o mulţime de feluri talentul de a iubi. S-ar putea să sune teribil de trufaş sau îngrozitor de patetic, dar cred că acesta este cel mai important talent al meu.

- cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodată
Prin anul IV de facultate am avut un profesor de filosofie care ne-a hotărât mediile în urma unei şedinţe comune, în care trebuia să facem pe deştepţii: s-a aşezat la catedră, ne-a ordonat în bănci pe toţi douăzeci şi ceva, după care ne-a spus "daţi-i drumul, aveţi o oră la dispoziţie pentru a-mi dovedi ce notă meritaţi". Asta după ce un semestru întreg nu l-a interesat numele nostru sau ce am fi avut de spus. M-am simţit de parcă aş fi fost obligată să fac trotuarul, într-atât mi s-a părut de degradant să mă văd şi să-mi văd colegii cei frumoşi şi deştepţi făcând tumbe intelectuale numai de dragul expunerii muşchilor reflexivi în faţa unui observator care avea să-i pună în album. Nu-mi amintesc cel mai ridicol lucru pe care l-am făcut vreodată, dar acesta este cu siguranţă unul dintre ele.

- ce îşi doreşte în următorii 5 ani
Nu-mi fac niciodată planuri cincinale. Nu din superstiţie, ci pentru că felul în care se desfăşoară viaţa mea în prezent aruncă în derizoriu orice plan pe termen lung. Totuşi: să trăiesc şi să fiu fericită, să-mi fie cu toţii (familie şi prieteni) sănătoşi şi bucuroşi, să pot - nu-ndrăznesc să sper - să termin măcar vreo două dintre proiectele (scriitoriceşti) de atâta vreme începute.

- lucrul pe care vrea să îl spună despre ea, deşi nu am întrebat-o
În 1999 am luat premiul Uniunii Scriitorilor şi, pe lângă lauri, o sumă de bani care mi se părea pe atunci considerabilă. Ca să dau un sens acestui premiu, m-am gândit o săptămână întreagă pe ce să-i cheltuiesc. După lungi deliberări, mi-am cumpărat un fierăstrău pendular electric şi o bormaşină, de la o firmă de prestigiu. Voiam de fapt să spun că de atunci mi-am confecţionat singură o mulţime de rafturi, console şi alte micro-piese de mobilier cu ajutorul lor.


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Regret că am citit-o abia anul trecut: Andrei Codrescu, Mesi@.

- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an
Spectacolul lui Mihai Măniuţiu, de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, după Cântarea cântărilor.

- un loc pe care îl iubeşte
Satul bunicilor mei materni, Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care nu este nici Leşu Ursului, nici Leşu Ilvei.

- un concert / un album / o formaţie
Chiar acum îmi place foarte mult Mariza şi al său album din 2003, Fado Curvo.

- o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Mi-am propus să nu-mi promovez aici nici prietenii, nici foştii studenţi, aşa că pariez pe o persoană cu care nu m-am întâlnit decât o dată pentru vreo cinci minute: criticul Andrei Terian. Pariul meu se bazează pe impresionanta lui seriozitate: nu o seriozitate a discursului, ci una pe care aş numi-o etică, aproape absentă la generaţiile cele mai noi de critici, genul de seriozitate care păstrează spiritul critic mereu deasupra argumentului de putere. O calitate care îl ajută să-şi păstreze profunzimea şi bunul simţ în ceea ce scrie. Cred că acest lucru, şi nu neapărat marea lui inteligenţă sau exigenţa critică, îi va determina excelenţa. Ştiu o mulţime de oameni deştepţi, dar puţini dintre ei deţin seriozitatea etică despre care vorbesc.


PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 21 - 27 aprilie 2008. Detalii în Argumentul acestei rubrici.

1 comentariu

  • n-am
    [membru], 17.04.2008, 21:27

    Pe 9 mai, M.R. va canta in Cluj la deschiderea magazinului Origini(str. Motolr 111 parca).(magazin cu cioco, branza si vinutz). Daca se schimba cevaaaa...mai schimb si eu:D

Publicitate

Sus