Sibiu - o declaraţie de dragoste

Andreea Demirgian a scris aceste texte pentru Radio România Internaţional. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a le publica.


"Este greu de descris în cuvinte... trebuie să vii să le simţi. Nu-ţi trebuie decât puţină sensibilitate. Toată arhitectura Sibiului, parcurgerile, ruperile de ritm, trecerea dintr-un spaţiu larg într-un spaţiu îngust, această pulsaţie spaţială, această ritmică a volumelor - nimic nu este uniform, nimic nu este repetabil... La orice pas, la orice schimbare de unghi apare altceva - alte vederi, alte turnuri, alte acoperişuri - este ceva care nici în film nu se poate reda." Aceasta este declaraţia de dragoste a unui arhitect - Virgil Ispas - faţă de oraşul său - Sibiul.

Situată în inima României, cetatea de pe malul Cibinului este un muzeu de arhitectură în aer liber. Reşedinţă a mitropolitului Ardealului şi a episcopului evanghelic, Sibiul s-a dezvoltat ca aşezare pe ruinele anticei Cedonia. Primii colonişti germanofoni, flamanzi şi mozelani, veniţi la invitaţia regelui Ungariei, au întemeiat aici o nouă aşezare - villa Hermani - Hermanstadt - pe la jumătatea veacului al XII-lea. Alcătuit din gospodării închegate, cu porţi înalte - tipice burgurilor germanice, a fost un model preluat şi de aşezările româneşti. După invazia tătarilor la 1241, a apărut necesitatea realizării primelor fortificaţii - care au evoluat de-a lungul secolelor, transformând Sibiul într-o citadelă. Dacă în general, oraşele vechi erau construite în jurul unei pieţe, Sibiul se mândreşte cu - nici mai mult nici mai puţin - trei pieţe mari - practic - trei puncte centrale. Asta poate şi pentru că în Evul Mediu, Sibiul era aşezat la intersecţia unor drumuri europene, având legături uşoare atât cu Occidentul cât şi cu Orientul. Drumul Mătăsii trecea pe aici - ceea ce a făcut ca oraşul să fie un puternic centru comercial şi meşteşugăresc. Breslele din Sibiu erau cunoscute în toată lumea. Una din cele mai puternice bresle era cea a aurarilor, pentru că aurul extras din Munţii Apuseni, înainte de a lua drumul străinătăţii era prelucrat la Sibiu. După construirea celei de-a patra centuri de fortificaţii, în secolul 15, cetatea de pe malul Cibinului era de mărimea Vienei şi era cel mai mare oraş din Transilvania. În 1699, Transilvania a fost atribuită Austriei, iar Sibiul a devenit capitala provinciei şi sediul Guvernatorului. Cel mai renumit dintre guvernatori - Baronul Samuel Bruckenthal a lăsat în urmă o colecţie de artă care a constituit baza pentru realizarea faimosului muzeu ce îi poartă numele.

În secolul XIX, prinde viaţă la Sibiu una din cele mai importante mişcări culturale româneşti - ASTRA, care s-a născut din idealurile revoluţiei de la 1848. Între cele două războaie mondiale, oraşul a cunoscut o nouă înflorire economică şi culturală, firme ca Hess şi Riegger fiind cunoscute în Europa. Regimul comunist, insensibil la valorile culturale şi patrimoniale ale oraşului a pus în pericol integritatea şi conservarea patrimoniului construit. În 1989 existau proiecte de demolare pentru jumătate din rezervaţia de arhitectură medievală a municipiului Sibiu. Din fericire, în 1998, un prinţ adevărat s-a îndrăgostit de Sibiu. "Nu este întâmplător că prinţul de Walles s-a îndrăgostit de asemenea patrimoniu şi de asemenea zonă" spune Viorel Ispas, "pentru că la ora actuală, dacă vizitezi Germania, Italia, Austria, fie că o parte din ele au fost distruse de război, fie că datorită unei puteri economice deosebite au reuşit să fie "restaurate" - tocmai şarmul şi izul medieval au fost pierdute cu această renovare... Trebuie să avem foarte mare grijă de situri, să le păstrăm acest iz medieval, pentru că el devine o valoare intrinsecă de care se pot bucura nu numai cei care trăiesc aici, ci şi cei care vin să viziteze zona..."