Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Post-it

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Divina şmecherie


Maria Andrieş

20.05.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Atenţie! Ochii în patru! Vigilenţă maximă! Cineva, acolo sus, vă pîndeşte. Vă urmăreşte de la masa vecină sau din spatele obiectivului. Vrea să vă fure povestea şi să facă din ea un best-seller. Nu credeţi? Vă veţi convinge dacă vedeţi ultimul film al lui Lelouch, Roman de gare / Roman de duzină.

Atenţie, ne avertizează regizorul, autorul a ieşit la vînătoare. Autorul sau scamatorul. Mereu în căutarea prăzii. Încă o "victimă comună". Uite-l, răsfiră pachetul şi ne îndeamnă să alegem o carte, oricare. Să fie policier? Romance? Thriller? Comedie? Dramă? Aţi ales? Foarte bine. După aproape 50 de ani de cinema "popular", maestrul iluzionist Lelouch jonglează ca nimeni altul cu obişnuinţele şi aşteptările publicului. Îţi demonstrează că nu există poveşti de duzină, ci autori de duzină. El, unul, nu se numără printre aceştia. E de-a dreptul genial. Te împinge în joc, te ademeneşte pe tot felul de piste false, de la coada vacii pe Coasta de Azur, te păcăleşte, te ameţeşte cu nume mari, vorbe mari, te distrează, te sperie, pînă nu mai eşti sigur de nimic. Dacă banalităţile sînt importante, iar lucrurile importante sînt "de duzină"?

Iată un bărbat la volan, pe fundal se aude o şansonetă de Gilbert Becaud. Cîntecul e întrerupt de ştiri despre evadarea unui criminal în serie. Evadatul, pedofil violator pe deasupra, adaugă vocea stupid de bonomă a crainicului, îşi atrage victimele făcînd un număr de scamatorie. Exact asta face şi Lelouch. Te prinde cu un truc. Eşti atent la ştiri, cauţi suspecţii sau îndrăgostiţii în cadru, cînd de fapt muzica e cheia. Ştirile sînt mereu aceleaşi, nu v-aţi dat seama? Marele clişeu al vremurilor noastre e noutatea. De fapt, de schimbat nu se schimbă decît melodia. Pare veche, dar se aude mereu altfel, de-a lungul filmului.

Lelouch ne lasă să credem orice despre misteriosul şofer: ar putea fi criminalul evadat, profesorul din suburbii care şi-a părăsit soţia şi copiii, "negrul" unei scriitoare de succes. Despre coafeza care urcă lîngă el în maşină ştim o mulţime de lucruri. Că fumează prea mult, că a coafat-o pe Lady Di, că e o "midinetă", adică o aiurită, pentru că leşină cînd vede o vedetă, plînge la Ne me quitte pas şi ascultă cu sfinţenie horoscopul etc, etc. De fapt, ca să o cunoaşteţi cu adevărat, trebuie să vedeţi filmul.

Cu paşi de fugar, camera evadează din Paris şi se stabileşte în centrul lumii, adică fix la Praz-sur-Orly. Păi, unde altundeva? În Franţa profundă, cu parfum de varză, drumuri cu hîrtoape şi staulul care dă în sufragerie. Acolo unde viaţa bate clişeele şi turma bate conversaţia. Din fericire pentru el, Lelouch nu e român, altfel era pus la zid ca antipatriot.

O să cunoaşteţi şi alte peisaje, mai selecte, Cannes, Monte Carlo, Franţa clişeelor. Veţi da şi de alte personaje, mai sofisticate, cum ar fi inspectorul de poliţie, care inspectează, normal, pe Quai des Orfevres şi se iubeşte în suburbii. Sau romanciera faimoasă şi falsă din cap pînă-n picioare, la care pînă şi lacrimile autentice par de glicerină. După cum clişeele au aer autentic, de viu, de trăit, la coafeza anonimă. Singurul lucru fals la ea este interpretarea unui orgasm de dragul mamei.

Poveştile se desfac ca florile de hîrtie din mîneca scamatorului. Mai înainte, nu era nimic ascuns acolo. O femeie, un călător, o vedetă, un poliţist. Ştirile de la radio. Nimic nou sub soare, nu? Dar, din cîteva trucuri, cîteva şmecherii, filmul te-a prins şi, la final, vraja e deplină. Nu se ştie cine a săvîrşit magia, regizorul sau spectatorul, Dumnezeu sau altul. Nu se ştie cine e drama, cine e autorul, cine creează pe cine. La urma urmei, chiar contează?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer