Sunt relativ uşor de găsit, e suficient să te uiţi pe cer în zilele fără soare, şi o să dai de mulţi îngrămădiţi deasupra capului tău. În zilele frumoase de vară sunt chiar fotogenici, pufoşi ca în reclamele la brânză topită.
Într-o astfel de zi
trânteşte-te pe iarbă şi
urmăreşte-i cu atenţie. Fireşte că o să ţi se pară că cerul se învârte încetişor şi că norii au forme bizare de clovni, inorogi, locomotive, crocodili, şi o
să-ţi vină să rupi de ei să verifici dacă nu cumva au gust de vată de zahăr.
N-au, crede-mă. Norii de furtună sunt şi mai spectaculoşi. Dramatici ca în
La răscruce de vânturi. E de preferat să nu te trânteşti pe spaţiul verde dintre străzi, din cauza gălăgiei şi poluării. Pleacă din oraş,
aruncă-te pe o iarbă frumos mirositoare.
Un nor e un subiect destul de banal şi în acelaşi timp foarte dificil. Dacă
n-ai filtre speciale, chef de părăsit oraşul, confiscă de la copiii din faţa blocului nişte cretă, şi
desenează-ţi nişte nori cât se poate de realişti. Avantaje: îţi ia puţin timp, poţi
să-i desenezi în faţa blocului sau în faţa biroului unde lucrezi, aproape de magazinul de pâine... Sau unde ai chef! Toamna e anotimpul perfect, pentru că atunci
s-ar putea să ai şansa
să-ţi pice pe ei o frunză galbenă
dintr-un copac relativ chel. Pentru a înlătura orice dubiu, notează acolo ce reprezintă desenul. De preferat în engleză, să priceapă şi străinii. Nu insinuez deloc faptul că
n-ai avea talent la desen.
