Pianul (I)

Interior de bar. Pereţi verzi, uşi înconjurate de stucaturi complicate, sobe de colţ din teracotă, fotolii roşii, mese din sticlă. Într-un colţ al camerei, la o masă retrasă, stau un domn între două vârste, cu ochelari, îmbrăcat într-o cămaşă sport şi jeans şi o tânără care poartă tot jeans şi o bluză înflorată. Discută aprins, râd, gesticulează. Sticlele de vin alb de pe masă sunt martorele unei seri prelungite şi ale serviciului prost din bar.

Mesele alăturate se golesc, rând pe rând, iar ei îşi continuă conversaţia. Hohotele de râs ale domnului încep să fie întrerupte de tăcerile tinerei. La un moment dat, se apropie de masa lor un chelner:
- Domnule, nu vă supăraţi, în curând închidem, spune chelnerul şi face o reverenţă
- Da, am înţeles, nu mai stăm mult, replică domnul.

Tânăra zâmbeşte.

Mai trece o jumătate de oră, barul e gol, au rămas doar cei doi şi chelnerii care vor să înceapă curăţenia.
- Domnule, nu vă supăraţi, chiar trebuie să închidem..., revine chelnerul ruşinat.
- Da, am înţeles ce-aţi spus, plecăm chiar acum, se irită domnul.

Tânăra se ridică şi îl aşteaptă pe domn să achite nota de plată. El iese din camera cu pereţi verzi şi se îndreaptă spre bar. Pe drum, zăreşte pianul aşezat pe hol, pe peretele din stânga. Se opreşte ca trăznit. Uită tot, deschide capacul şi începe să cânte. Tânăra se apropie.
- Ce vrei să cânţi?, întreabă ea.
- Ascultă, ascultă puţin! Nu-i aşa că sună bine?, o întreabă domnul.

Tânăra ridică din umeri şi încearcă să-l urmărească. Nu înţelege despre ce piesă e vorba, domnul cântă în sincope, se încurcă, revine asupra pasajelor, înjură că nu-i iese. Cu toate acestea, faţa îi este cuprinsă de plăcere:
- După 15 ani, am pus din nou mâna pe pian! Aş vrea să-ţi cânt ceva! spune el.

Chelnerul se apropie din fundal:
- Domnule, nu vă supăraţi, chiar trebuie să închidem!
- Dom'le, m-ai înnebunit! Îţi dau 20 de lei, doar lasă-mă să cânt!, îl imploră domnul.
- Nu se poate, îmi pare rău. Vă rog să părăsiţi barul, spune chelnerul impasibil şi aproape-l loveşte pe domn peste degete cu capacul de la pian.
- Fir-ar al dracului de viaţă! Nu mai poţi nici să te simţi bine!, înjură domnul printre dinţi, în timp ce-o ia de mână pe tânără şi ies pe uşa clubului.

Afară plouă mărunt, frigul e înţepător. Domnul dă să-şi aprindă o ţigară, dar nu-şi găseşte bricheta. O caută în buzunarul de la jeans, nu o găseşte. Deschide haina şi o caută în buzunarul de la piept, dar în loc de brichetă găseşte cu totul şi cu totul altceva...