Vama Veche este unul dintre locurile care au suferit cele mai însemnate schimbări în ultimele decenii. Potenţialul turistic dat de amplasamentul satului pe malul mării era în mare parte anulat, în anii comunismului, de regimul de frontieră al zonei, cu numeroasele sale restricţii, precum şi de dificultăţile de accedere sau de aprovizionare. Actuala şosea care leagă în linie dreaptă Vama de Mangalia, a fost construită în 1989. Cea anterioară (existentă şi în prezent) trecea prin Limanu şi avea cu cincisprezece kilometri în plus.
Pînă în 1990, în Vama Veche veneau oameni care căutau liniştea, izolarea, refugiul în natură şi evaziunea dintr-o realitate urbană cenuşie. Artiştii, scriitorii, muzicienii, actorii, tinerii nonconformişti şi cetăţenii străini care populau zona au atras într-o primă fază o categorie de "spectatori" adiacentă lor prin preocupări şi pattern spiritual. Vestea că în Vamă se întîmplă ceva deosebit se răspîndise la nivelul întregii ţări încă din ultimii ani ai deceniului nouă. New entry-urile au "diluat" atmosfera care îi atrăsese acolo, instaurînd un cu totul alt tip de conştiinţă "vamaiotă", interesant şi el.
Toate-s noi - doar Vama-i Veche
Posibilităţile de cazare şi campare (inclusiv pe plajă) apărute odată cu modificările legislative din 1990 au determinat un aflux de turişti care au transformat locul într-un paradis al comercianţilor cu amănuntul. Apoi, rînd pe rînd, au apărut căsuţe, vile, hoteluri, tonete, terase, restaurante, cluburi, alimentare şi un mare bazar care umple(a) spaţiile rămase temporar neocupate, pînă în momentul în care vechiul sat a dispărut în totalitate, înghiţit de noul sat de vacanţă. Ca paradox, extinderea şi modernizarea Vămii s-a suprapus cu un sever proces de eroziune al plajei naturale, înregistrat la nivelul întregului litoral românesc şi acutizat în zona de sud. Este vorba de dispariţia a circa patruzeci de metri din linia ţărmului, în ultimii cincisprezece ani, după cum indică statisticile asupra zonei, şi, după cum se poate constata prin simpla observaţie de către cei care cunosc locurile de mai multă vreme.
Interesele economice locale au pus în pericol, la un moment dat, brandul devenit naţional pînă la mijlocul anilor '90, astfel încît a apărut ideea salvării vechii Vămi. S-au găsit şi salvatorii, ai căror aliaţi locali au fost într-o primă fază cine alţii decît patronii care puseseră umărul serios la distrugerea armoniei iniţiale şi ale căror afaceri nu puteau fi apărate decît printr-o asiduă ofensivă asupra celor ca ei, apăruţi în peisaj mai tîrziu şi care le-ar fi putut lua locul.
Faptul că totul este nou nu reprezintă propriu-zis o pierdere, deoarece vremurile se schimbă, iar încremenirea în anacronism nu poate constitui nicidecum o soluţie. Important este că Vama trăieşte şi că povestea este în plină derulare, chiar dacă nostalgicii ar putea acuza marele clubbing din weekendurile Vămii, muzica funk, pe DJ-ii şi VJ-ii care au înlocuit hipioţii de odinioară cu ale lor chitare acustice şi tone de blues sau numeroasele concerte electrice ce s-au substituit atmosferei live.
Dansînd cu oile
Stăm de vorbă cu Vasile Lobonţ, cunoscut în lumea clubbing-ului bucureştean (şi nu numai) sub numele de DJ Sile. Născut şi crescut în Vama Veche, Vasile lucrează în prezent la o carte despre cum a fost şi este în satul său, carte intitulată Dansînd cu oile. Vasile ne asigură că titlul pe care l-a ales nu este inspirat din celebrul film cu Kevin Costner, ci se bazează pe o experienţă mult mai personală.
"Motivul pentru care m-am apucat să scriu este următorul: oamenii care au făcut ca Vama să arate aşa cum arată astăzi nu ştiu că cineva de aici, care i-a precedat, a observat şi a înţeles ce se petrece. Mulţi cred că lucrurile s-au întîmplat de la sine, într-un mod total aleator, fără să mediteze asupra faptului că sate pe malul mării sînt mai multe în România, dar ce este aici nu-i nicăieri. Doresc să restabilesc adevărul şi să-i informez pe cei interesaţi despre cum am văzut eu evoluţia lucrurilor, ca un insider. În copilărie şi adolescenţă, cînd bunicii aveau treabă, mă trimiteau pe mine cu oile. Aveam un walkman bulgăresc la care ascultam muzică (Lenny Kravitz, Cranberries, U2) în timp ce le păzeam şi de aici mi-a venit ideea numelui pentru cartea mea. Toate - turism, urbanism, fenomene sociale, inclusiv muzica şi dansul se văd altfel cînd eşti cu oile la păscut!
Cei care au descoperit Vama Veche sînt ardelenii. Bucureştenii, care în ultimii ani sînt majoritari, aveau pe vremuri cartierul general în 2 Mai. Oricît de greu ar părea de crezut, mai bine de un deceniu, începînd cu anii '80, a funcţionat aici o tabără în regim de agroturism, printr-o înţelegere între Universitatea din Cluj şi administraţia locală. Nu cunosc detaliile tehnice, dar atunci nu se campa nici pe plajă, nici în altă parte şi întreaga capacitate de cazare era rezervată celor veniţi prin intermediul taberei. Studenţii locuiau practic la cei ce puneau la dispoziţie camere pentru închiriere. Circuitul acesta închis era rentabil deoarece tabăra ţinea întreg sezonul, şi oamenilor le convenea. Începînd cu anii '80, satul era plin, pe timp de vară, cu studenţi. Bunicii mei, care aveau casa chiar lîngă cantina unde se mînca exclusiv pe bază de bonuri, se ocupau cu gătitul şi ofereau la rîndul lor camere. Astfel am intrat în contact cu turiştii încă de cînd eram mic, în special cu copiii celor care veneau în zonă.
Pentru că sînt pe jumătate ardelean şi pentru că tatăl meu cînta la chitară (Credence Clearwater Revival-uri şi piese din aceeaşi familie), a fost vorba despre mai mult decît o simplă punere în contact a două lumi. Tot ce a urmat pentru mine este în relaţie cu această amplă întîlnire. Printre cei care veneau erau sculptori, pictori, scriitori, muzicieni. Eram prea mic pentru a le reţine numele şi, pe atunci, din lipsa comparaţiei, nici nu mi se părea ceva special. Ulterior am realizat că era vorba despre o anume elită. Mai tîrziu, cînd s-a terminat povestea cu tabăra şi camparea a devenit legală, veneau numeroşi tineri cu chitare şi se cînta pe plajă toată noaptea. De la mijlocul anilor '90 au început să se constuiască masiv restaurante, baruri, cluburi, terase şi discoteci pe plajă şi în proximitate, iar atmosfera s-a schimbat fundamental.
Lucrurile nu mai puteau rămîne cum au fost. După o perioadă în care a domnit legea bunului-plac în ceea ce priveşte construcţiile de pe aici, în ultimii ani se înregistrează o înbunătăţire vizibilă a tot ce se întîmplă. Actualul primar ştie ce înseamnă plan de urbanism şi care e rolul specificului regional. Stuful şi lemnul care au înlocuit termopanul şi materialul plastic la terasele de pe plajă sînt rezultatul unor acţiuni întreprinse de el. Reuşita se datorează faptului că ştie să le vorbească oamenilor. La vremuri noi e nevoie de oameni noi, în administraţie la fel ca şi în muzică.
Mi-am început activităţile muzicale în cluburi în '98. Mai întîi în Vamă şi apoi în Bucureşti. Sînt zece ani în care am învăţat enorm şi mă bucur să spun că am avut de la cine să învăţ. Cei cărora le datorez moral faptul că astăzi activez ca DJ sînt oameni pe care i-am cunoscut în Vama Veche şi care mi-au asigurat interfaţa cu cei din domeniu. Mai departe m-am descurcat singur şi cei care frecventează cluburile unde apăs pe butoane pot certifica faptul că ştiu să fac atmosferă. Ceea ce încerc eu se doreşte ceva între funk, Ursula 1000 şi Fort Knox Five. Muzica românească este de asemenea foarte importantă şi îi dau locul cuvenit. Şuie Paparude, Travka, Urma, Byron, Kumm, Zdob şi Zdub şi Omul cu Şobolani sînt numele care mi-au atras atenţia în ultima vreme.
Diversitate la superlativ
Continuăm discuţia cu Eugen Damian, solist vocal al formaţiei Hand din Iaşi, aflat în Vama Veche pentru un concert. Amintita formaţie s-a înfiinţat anul trecut, prin fuzionarea a două trupe ieşene: Destine şi Grafic. Fiind mai degrabă prieteni decît rivali, o parte din cei în cauză s-au reunit sub noua denumire, din pasiune pentru muzică, după cum ne-a spus Eugen. "Avem o serie de cover-uri ale unor trupe pe care le-am îndrăgit: Ozzie, Whitesnake, Bad Company, dar şi un repertoriu bazat pe compoziţii ale noastre. Acum ne aflăm într-un turneu pe litoral, care presupune şi cîteva concerte în Vamă pe parcursul întregii veri.
Am venit în Vama Veche long time ago, prin 1987, pe cînd se făceau focuri de tabără, se auzeau peste tot chitări reci, se cînta blues din pieptene de os, iar hipioţii erau cei care se trezeau primii şi se culcau ultimii. Era o perioada boemă. Veneau foarte puţini oameni - dacă eram două-trei sute cu toţii, în acelaşi timp.
Din punct de vedere muzical, Vama este acum un conglomerat de stiluri. Făcînd o comparaţie cu anii '80, pot spune că atunci toată lumea asculta cam acelaşi gen de muzică. Din punctul meu de vedere, nu orice evoluţie reprezintă şi un progres. Vama, sentimental vorbind, a rămas aceeaşi pentru că aici oamenii sînt liberi, numai că astăzi, din păcate, unii îşi manifestă libertatea în moduri care nu sînt cu totul ok. Ce este bun în ultimii ani este că au început să aibă loc din ce în ce mai multe manifestări artistice. Dacă s-a plecat cumva de la Stufstock - cel mai cunoscut festival care a adunat foarte multă lume aici - deja terasele acceptă artişti şi se poate vorbi chiar despre o stagiune muzicală.
Mă bucură diversitatea. Întîlnim folk, rock - cu diferitele sale forme, plecînd de la oldies, hard şi pînă la alternative. În clubul în care cîntăm, vor fi chiar şi nişte manifestări teatrale. Sînt programate monologuri cu actori de la Teatrul Naţional din Iaşi... Vama începe să cearnă artistic - valoarea a pornit ofensiva în faţa kitschului, şi acest fapt este salutar. Să vedem ce va ieşi, dar cert este că arta alege. Ce nu este bun iese precum gunoiul la suprafaţa apei şi este dus de valuri. În urmă cu cinci-şase ani, în afară de marea manifestare a Stuf-ului de care am amintit, în Vamă nu prea mai exista nimic. Este bine ce se întîmplă acum; mie îmi place.
Acest loc a rămas liber. Aici diferenţele dintre oameni chiar nu contează. Cu toate că preferinţele mele muzicale merg spre hard şi blues, aş merge cu plăcere la un concert de folk - aici vor veni marii noştri folkişti - aş merge cu plăcere la un concert de jazz sau muzică medievală şi la orice gen de manifestare artistică, singura condiţie fiind să particip la ceva frumos. Nu poţi merge în viaţă cu ochelari de cal. Ceea ce se întîmplă acum aici este excelent; te îmbogăţeşte sufleteşte. Privind look-ul celor care populează zona, cred că doar cei care nu ştiu ce înseamnă Vama s-ar mai putea mira."
În Vama Veche este în continuare loc pentru toată lumea. Concertele, desfăşurate în paralel, aduc în faţa publicului cele mai importante nume din folk, rock, jazz experimental. Manifestările culturale nu se opresc însă aici. Sînt proiecţii de filme de artă, seri interculturale, stand up comedy, manifestări teatrale. Cărţile se vînd aproape la fel de bine ca berea. În 2008, vremurile în care Vama Veche era confundată cu versurile formaţiei omonime sînt apuse. Semnatarul acestor rînduri chiar a stat de vorbă, la o apă plată, cu cei din Trupa Veche - "noua" denumire a celor din fosta Vama Veche (fără solistul vocal, care acum evoluează în "noua" formaţie Vama) -, aflaţi într-un turneu care include şi localitatea la care ne referim. Cei în cauză cîntă la fel ca înainte, atîta doar că între timp gusturile publicului ascultător s-au mai diversificat.