Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Praga monumentală a lui Nicolae Filimon


Gabriel Mareş

17.08.2008
Observator Cultural, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Iulie, 1858. Praga. Nicolae Filimon, aflat într-o călătorie pe parcursul căreia mai vizitează Germania şi Italia, ajunge în acest oraş din centrul Europei, care îşi reflectă imaginea în valurile Vltavei de mai bine de zece secole. Descrie vizita în prima sa lucrare, în ordinea apariţiei, anume volumul Escursiuni în Germania Meridională.

Ajuns la Praga, Filimon se lasă sedus de farmecul turnurilor aurite, al cupolelor multitudinii de biserici, al străduţelor romantice, de simbioza stilurilor arhitecturale şi de încîntătoarele sale grădini. Se cazează la Hotelul Schwarzes Ross din cartierul numit Oraşul Nou. Cu un interes şi o aplecare către detaliu remarcabile, vizitează o întreagă serie de obiective, precum Castelul din Praga, Catedrala Sfîntul Vit, Biserica Loreta, Biserica Tyn, Palatul Wallenstein sau Podul lui Carol.

Vizita sa la Praga este cu atît mai interesantă cu cît, 12 ani mai tîrziu, un alt mare om de litere al vremii, Jan Neruda, merge la Bucureşti, într-o vizită, parcă, de răspuns. Marele poet şi ziarist ceh scrie, la rîndul său, propriile impresii despre capitala României. Comparînd şederea lui Nicolae Filimon la Praga şi cea a lui Jan Neruda la Bucureşti, putem să concluzionăm următoarele: în vreme ce Neruda merge printre români pentru a intra în contact cu felul lor de a fi şi de a trăi, Filimon este atras mai cu seamă de monumente, de muzee, de modul în care cehii trăiesc muzica şi arta.

Aşa cum arătă Domnică Stoicescu într-o lucrare publicată cu 50 de ani în urmă, impresiile de călătorie ale lui Filimon trădează la tot pasul, pe omul de artă mînat de o dorinţă lăuntrică arzătoare de a-şi perfecţiona cunoştinţele culturale şi artistice. Această dorinţă este cu atît mai justificabilă cu cît, întreaga sa viaţă, a fost un autodidact tenace, care nu a avut şansa să urmeze studiile de specialitate dorite. Scrie Filimon: "Profesorii mei au fost artiştii cei mari care au trecut prin ţara noastră, lăsînd în urmă raze luminoase despre marele lor talent".

La Praga, Filimon este purtat de dragostea pentru cultură să asiste la concerte şi spectacole teatrale. Îi lasă o impresie foarte bună nivelul artistic ridicat al acestora, în special în domeniul muzicii, atît de drag lui. În acelaşi timp, avînd în vedere înclinaţiile sale native de critic dramatic, nu putea să nu îşi amintească, în mod comparativ, de realitatea anevoioasă pe care teatrul românesc o cunoştea în acea vreme.

Citite astăzi, cînd Praga este un oraş vizitat anual de 4 milioane de turişti, impresiile aşternute pe hîrtie de Nicolae Filimon, după vizitarea urbei, sînt de o actualitate uluitoare. Filimon simte valoarea acestui oraş, dată, spre exemplu, de monumentele sale admirabile şi de simfonia diverselor stiluri arhitecturale. Praga se deschidea, aşadar, încă de atunci, curiozităţii călătorului însetat de a respira aerul oraşelor care vibrează de încărcătură istorică.

Oraşul era însă în mod inevitabil diferit cu 150 de ani în urmă. Aceasta mai ales în ceea ce priveşte atmosfera sa, dată de specificul vieţii în centrul Europei, la jumătatea secolului al XIX-lea. După cum scrie Pavel Benes într-o lucrare a Facultăţii de Filologie din Brno, în 1960, jurnalul de călătorie al lui Nicolae Filimon este o "mărturie preţioasă asupra a ceea ce putea fi văzut cu un secol în urmă" în oraşul de pe malurile Vltavei. Este motivul pentru care, astăzi, are valoare documentară şi pentru cehi.

Iulie, 2008. Praga. Ceea ce Nicolae Filimon înţelesese cu precis 150 de ani în urmă este, acum, însuşit de întreaga lume. Oraşul este recunoscut ca fiind o bijuterie ce trebuie văzută, ca o destinaţie turistică de primă mînă. O demonstrează şuvoaiele de turişti care îi conferă un parfum cosmopolit şi de vacanţă perpetuă. Ademeneşte, mai mult ca oricînd, ţesătura intimă de străduţe medievale, neatinsă de ghearele ascuţite şi încovoiate ale Timpului.

Nicăieri, poate, bătăile inimii Europei nu pulsează mai multă sevă istorică, prospeţime, eleganţă, mîndrie născută din conştiinţa propriei unicităţi. Naturaleţea vieţii culturale, ce încă mai poate fi savurată aici, continuă să atragă ca un magnet neobosit personalităţi celebre ale zilelor noastre, care, trăindu-şi anonimitatea - cum o făcea Nicolae Filimon cu 150 de ani în urmă - lasă în macadamul praghez urme ce vor fi căutate cu sete şi venerate de cei ce vor fi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer