Dreptul de a nu şti

Un gînd al lui Soljeniţîn, preluat zilele trecute de Libération, la moartea scriitorului. Gîndul a fost rostit într-un discurs la Harvard, "Declinul curajului în Occident".

Presa, spunea scepticul rus, se bucură de cea mai mare libertate. Dar cum a folosit această libertate? "Cîte afirmaţii grăbite, superficiale şi înşelătoare sînt împrăştiate zilnic, lăsînd publicul într-o confuzie şi mai mare? Presa poate ghida opinia publică sau o poate păcăli. Vedem terorişti prezentaţi drept eroi, secrete de stat dezvăluite în piaţă şi intruziuni ruşinoase în viaţa privată, sub deviza «toată lumea are dreptul să ştie totul». Este un slogan fals, produs al unei epoci false. O valoare mult mai mare are celălalt drept, confiscat: dreptul omului de a nu şti, de a nu-şi vedea sufletul divin sufocat sub bîrfe, stupidităţi şi vorbe goale. O persoană care duce o viaţă activă şi plină de sens nu are nevoie de acest şuvoi necontenit de informaţii".

Foarte curios, nu? Un artist trecut prin Gulag strîmbă din nas în faţa libertăţii de expresie. După ce a cunoscut opresiunea totalitară, nu cade în admiraţie şi nu îmbrăţişează în extaz lumea occidentală. E mult prea lucid. De fapt, în luciditatea asta obsesivă, enervantă, cu orice preţ stă forţa de impact a lui Soljeniţîn.

Nu a rămas nimic sfînt în om, constată el, toate luptele pentru dreptate, libertate, egalitate au dus aici. Libertatea de gîndire a devenit libertatea de a gîndi la fel. Există întotdeauna în media o viziune privilegiată, un curent dominant de idei, în locul dezbaterii. Impresia generală nu e de diversitate, ci de uniformitate. De cînd am prins gust să ne înşirăm viaţa interioară pe toţi pereţii, în loc de zei, de cînd au fost desfiinţate limitele afară-înăuntru, de cînd ne proiectăm cu toată puterea în exterior, am rămas goi pe dinăuntru. Prime-time-ul, în schimb, s-a umplut de sînge, lacrimi şi alte obiecte personale. Şi pustietatea dinăuntru se poate vedea pe chipurile oamenilor, spune scriitorul, veşnic neliniştite şi chinuite de teamă. Chipuri asemănătoare cu cele din lagărele siberiene. De fapt, e vorba de o stare de alertă subliminală, indusă, printre altele, şi de media. Dacă trăia în Vest, în loc de o zi din viaţa deţinutului Denisovici, Soljeniţîn ar fi scris despre o zi din viaţa americanului mediu.

Omul nu mai cenzurează informaţia, s-a schimbat iluzia, accentul cade altfel. Informaţia îl cenzurează pe om. În cantităţi uriaşe, îi inhibă discernămîntul, îi blochează posibilitatea de a alege. Îi anulează facultăţile raţionale şi îi favorizează pornirile viscerale. Da, trăim într-o lume tot mai complexă (sau poate doar complicată) care cere o adaptare continuă. Trebuie să fim conectaţi la ea, să fim pe poziţii pentru orice "breaking news". Dar cum se face că, pe măsură ce lumea noastră devine mai complexă (sau mai complicată), omul se transformă într-o fiinţă mult simplificată, privată de orice mister şi redusă la cîteva nevoi şi două impulsuri?

Media livrează modele standard de viaţă, de fericire, de succes, de gîndire şi asta duce la "apariţia unui periculos spirit gregar", observa Soljeniţîn. Curajul, în acest caz, ar consta tocmai în ieşirea din tipare. În mersul împotriva curentului. În promovarea gîndirii originale contra gîndirii masificate. A ierarhizării şi selectării, în locul fluxului haotic şi a bulimiei informaţionale. Uitaţi-vă la jurnalele de ştiri de la televiziunile noastre: nimeni nu are acest curaj! De a veni şi cu altceva, măcar cu altă crimă sau cu alt accident auto! Sau măcar cu o altă ordine de prezentare! Noutăţile par scoase pe bandă, după reţetă, în fiecare zi, aceleaşi. Chiar nu mai e nimic nou sub soare? Chiar nu mai putem aspira la alt curaj în afara celui de a închide televizorul?

Soljeniţîn vorbeşte despre o nouă etapă antropologică, despre omenirea care trebuie să-şi recîştige umanismul, să refacă echilibrul pierdut între spirit şi corp. Vorbeşte despre responsabilitatea omului faţă de societate. Lucruri la care cititorii on-line ai Libération au reacţionat, fireşte, responsabil. "Bătrînii şefi de la KGB probabil se bucură. Au dat lovitura. Bărbosul e marea lor reuşită. De asta i-au şi dat drumul în Vest", comentează cititorul "Jos pălăria Andropov!".

Infotainment. Infotainment pour toujours. "Forţele Răului", avertiza "Bărbosul", "au început deja ofensiva decisivă. Resimţiţi presiunea pe care o exercită asupra voastră. Şi totuşi ecranele şi ziarele voastre sînt pline de surîsuri obligatorii şi de pahare ridicate. De unde şi pînă unde această voioşie?".

Discursul a fost ţinut pe 8 iunie 1978.