De două zile încerc să scriu tableta asta şi, oricum aş începe, tot la bacalaureat ajung. Nu-mi iese din minte întîlnirea cu ministrul la care am participat. Am rămas cu un gust amar, care trece greu ("gustul care durează mult, foarte mult", vorba reclamei).
Sînt mai multe lucruri care m-au şocat. În primul rînd, confirmarea, venită de la cele mai autorizate surse, a ceea ce era pînă acum doar o bănuială, apoi organizarea acestui examen. Acestea nu sînt dictate de ceea ce se presupune că trebuie să cunoască absolvenţii de liceu şi, în consecinţă, trebuie verificat, ci de spaima de fraudă. Organizatorii sînt terorizaţi, între altele, de încercările de a sparge serverul ministerului, de imposibilitatea de a asigura securitatea subiectelor etc. Vor să se adreseze SRI-ului. Sesiunea din toamnă se va da în centre supravegheate electronic. E o nebunie! În paranteză fie spus, se tot vorbeşte despre pedepsirea - exemplară, mie-mi spui!? - a profesorilor care au favorizat etc., dar nimeni nu pune problema pedepsirii elevilor care au copiat. De ce nu se pot anula tezele acelea, iar copiii să fie obligaţi să mai dea o dată examenul, măcar la proba pe care au fraudat-o? Dacă nu pot fi pedepsiţi penal, cum ar fi normal pentru fraudă, de ce nu pot fi ei pedepsiţi cel puţin cu amînarea cu un an a examenului? Se pare că la bac e ca la fotbal: la reluare se vede golul dat cu mîna, deci frauda făcută de un jucător; arbitrul e, eventual, sancţionat, dar meciul nu se rejoacă, şi jucătorul rămîne bine mersi. Am auzit şi alţi colegi punînd aceste întrebări, şi nu de azi, de ieri. Nimeni nu s-a obosit să răspundă.
Corolarul acestei atitudini e evident: acceptăm că sîntem o naţiune de hoţi şi ne organizăm cum putem ca să ne apărăm. Postarea subiectelor pe internet a fost soluţia de avarie găsită de ministrul Hărdău. S-a dovedit iluzorie, se fură în continuare, doar că sîntem inventivi peste poate. Mai mult, unii susţin că au dovezi că frauda se face în cîrdăşie cu anumite edituri producătoare de broşuri cu rezolvări. În plus, în afară de fraudele serioase, pe bani grei, împotriva cărora, probabil, se poate lupta, intervine şi frauda micuţă, din milă, închisul ochilor la supraveghere: "sînt copii, le e şi lor greu" (românul e simţitor); or, împotriva sufletului mizericordios, ce să mai faci?
Dar dacă totul se reduce la o chestiune de siguranţă, fie ea şi naţională, oare n-am putea să ne uităm în ogrăzile vecine? Surorile noastre de gintă latină, cel puţin una predispusă şi ea la trişat autoritatea, oare cum procedează? Ele cum se apără de furtişaguri? Nu înţeleg însă de ce, dacă asta e premisa de la care pornim, nu ducem pînă la capăt raţionamentul, cu toate consecinţele lui. Aşadar, se fură la bacalaureat şi, orice am face, se va fura. Atunci să organizăm bacalaureatul cît mai simplu, cu minim de cheltuială, împăcaţi cu soarta. Şi să revenim la examenele de admitere la facultate: poate dacă nu va mai fi atît de important, bacalaureatul va fi mai corect. Iar dacă nu, măcar nu va distorsiona, ca acum, ierarhiile admiterii la facultate.
N-am mari speranţe că se va lua vreo decizie de bun-simţ. Se pare că nici nu e timp acum pentru mari schimbări. Bine ar fi dacă, cel puţin, s-ar renunţa la postarea subiectelor (se pare că în limbaj specializat se numesc "itemi") pe internet, barem pentru limba română. Dar măcar să nu se ia vreo decizie împotriva naturii. Pentru că, şi acesta e al doilea lucru care m-a speriat, iarăşi, tot felul de inşi, care nu ştiu cîtă legătură au cu învăţămîntul, vehiculează soluţii radicale: să fie înlocuit bacalaureatul cu cine ştie ce atestat (neapărat internaţional şi, dacă se poate, luat on-line) sau, şi mai bine, să fie eliminat complet. Cum ar veni: "Iar dacă mîna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine". Om fi noi ţară creştină - că stat laic în orice caz nu sîntem -, dar parcă-i prea de tot. Şi, evident, nu putea să lipsească panaceul invocat periodic de cîte o minte înfierbîntată: privatizarea! A învăţămîntului, desigur. Ca şi cum o ţară ar putea fi condusă după aceleaşi principii economice ca o fabrică, iar învăţămîntul, făcut profitabil precum buticul de la colţul străzii. Spre lauda sa, ministrul nu a marşat la asemenea propuneri.
Pe 21 august 2008, avem iar rendez-vous cu ministrul şi consilierii săi. Se va mai vorbi despre bacalaureat în vara asta. La urma urmei, e şi ăsta un prilej, la fel de bun ca oricare altul, să ne mai adunăm, să mai povestim...