cub, cuib - diferenţa dintre ele e litera care redefineşte perspectiva:
colţuros, limitat şi auster - rotund, călduros şi apărat
Când trăieşti într-un cuib, lumea nu te vede, eşti ferit de pericole şi liber să creşti în voie. Există o instanţă ajutătoare, cineva care te hrăneşte şi-ţi dă să bei după cum îi ceri - fie că acela eşti tu sau altcineva. Starea de/din cuib îţi oferă stabilitatea de care ai nevoie pentru a te simţi bine cu tine.
Când trăieşti într-un cub, te crezi apărat de propriile închipuiri, tocmai pentru că le ai sub ochi zi de zi. Reduci lumea la perfecţiunea reinterpretată din jur, la peştera luminată din afară în care nu ai nici un secret pentru tine, dar nici pentru ceilalţi. Lucrurile care te înconjoară îmbătrânesc cu viteza cu care tu încerci să uiţi că ele există.
În cub nu intri pe uşă, dar nici pe fereastră. Îl iei cu tine oriunde te duci, încerci să-l topeşti în mare, să-l spargi într-un refugiu de salvamont. Nu-ţi reuşeşte niciodată pe de-a-ntregul. Geometria lui ţi-a redesenat inima în unghiuri drepte, abrupte, tăioase.
Cuibul te sufocă, la un moment dat, din cauza căldurii. Cubul, dimpotrivă, te îngheaţă cu austeritatea lui - din care ai vrea uneori să evadezi.
Cum se face trecerea de la cub la cuib? E necesară?
Cine-ţi garantează că, odată făcută, va dura?
Cum recapeţi ceea ce ai pierdut, dacă ai pierdut ceva?
1 comentariu
- Comentariu tangent...[membru], 02.11.2008, 13:10
Între cub şi cu/i/b este, într-adevăr, doar o literă osebire. Care poate fi completată cu i/ubire, dar şi cu i/gnorare, care poate fi iniţială Madrigală, I/isus, dar şi multiplul cotidianelor absenţe, I/ago. Între cub şi cuib mersul poate fi-n salturi, stările rupându-se-n fentele semenilor ori pliându-se pe structurile spiralate ale istoriei...
Că este ori nu necesară, omul are şi stare de cub, şi stare de cuib. Întru devenirea ca fiinţă...
Uneori, în ... ubicuitatea sa, transgresată din absoluta necesitate, cuibul se cuibăreşte în cub, pentru a-şi proteja o parte din esenţă, în timp ce cubul se rostogoleşte-n ireverenţioase (în opinia-i) stări, care-i topesc, ori chiar îi accentuează, în final, colţurile...
Pentru mersul pe stradă, printre semeni, ambele sunt necesare.
Arhiva rubricii
Somnul din cuibDespre luciditateBathroom scenarioTimeTu, eu şi bibliotecaToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
ŞantierVizorTot ce-i minunat în lumeEu. VarianteMarafeturi și scofeturiJurnal intimClavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)Primele o mie şi una de nopţiiubirea mya din absurdOraşul interiorCafea şi pisiciEseuri personaleLoc de cititDespre noi. Şi lucrurile care conteazăDin lumea celor miciGaleria Amintirilor - Fundaţia Hope and Homes for Children RomâniaLecturi la 16 aniThe Doc Filescasa de-a casaScrisori pe genunchiPublicitate