Povestea lui Andrew Lahde mi se pare fabuloasă. Cine-i Andrew Lahde? N-ai auzit de el, nu-i aşa? Nici nu trebuia să auzi. După părerea lui, nici de Steve Ballmer, Steven Cohen sau Larry Ellison nu se va mai auzi peste 50 de ani. Lahde (37 de ani) este - mai exact era - boss-ul unui fond privat de investiţii american bazat pe ipoteci, localizat în Los Angeles. Nimic spectaculos până aici. În mod normal, acum ar fi trebuit să sufere: e criză economică! Nu, băi dudă: Lahde nu suferă. Ci stă la plajă pe cine ştie ce insulă pustie.
Andrew Lahde a ştiut cum să speculeze perfect criza. Întotdeauna, în astfel de perioade, sunt unii care găsesc calea corectă spre îmbogăţire. Lahde a găsit-o: a mizat (la timp) pe căderea pieţei refinanţării creditelor ipotecare şi a făcut, într-un an, un profit de exact... 866%. După care, luna trecută, şi-a închis fondul şi a plecat într-o vacanţă permanentă, lăsând în urmă o scrisoare deschisă care ar putea candida cu succes la premiile Pulitzer ale... scrisorilor deschise. O scrisoare de "adio", ca un deget mijlociu ridicat către această lume pe care o ura la maxim.
There are far too many people for me to sincerely thank for my success. However, I do not want to sound like a Hollywood actor accepting an award. The money was reward enough.
El a mărturisit că a intrat în business numai şi numai pentru bani. Şi că s-a săturat să mai aibă grijă de banii altora, fiindcă a făcut suficienţi pentru el însuşi. Că are de gând să lase stres-ul deoparte şi să-şi refacă sănătatea. Că nu-i va fi dor nici o secundă de lumea financiară. "Am găsit oameni suficient de idioţi care să-mi preia afacerea. Dumnezeu să binecuvânteze America!". În aceeaşi scrisoare de goodbye, Lahde face un apel pentru legalizarea marijuanei, despre care crede că e în continuare ilegală deoarece corporaţiile americane ar vinde mai degrabă produse precum Paxil, Zoloft sau Xanax decât să te lase să creşti pe balcon o plantă nevinovată. Totul pentru a-şi mări profiturile.
Ultimul lui sfat? "Throw the Blackberry away and enjoy life."
Exemplul lui Lahde este, desigur, teribilist şi dus la extrem, cu un final de o eficienţă de invidiat. Este, în termeni populari, o "muie" trântită la momentul oportun şi izvorâtă pesemne dintr-o frustrare acumulată după ani trăiţi în mijlocul unei jungle care i-a măcinat neuronii şi, nu în ultimul rând, sănătatea. Câţi au, însă, norocul lui? Pun pariu că peste câteva luni vom vedea un film ţâşnit de la Hollywood, având ca sursă de inspiraţie povestea lui. Şi, cu această ocazie, contul lui bancar s-ar putea să se umfle ŞI mai mult.
Lahde a arătat lumii că o ia din ce în ce mai mult pe o cale greşită. Azi vorbeam cu cineva despre "dependenţa" de Blackberry. Despre cum am transformat tendinţa de a ne verifica mailurile şi telefoanele în ticuri. Despre "corporativizarea" permanentă care macină nervii şi existenţa - malaxoare aberante ale unui secol prea avansat tehnologic şi prea supus subjugării de orice natură. Desigur, foarte puţini pot trăi în stil zen, undeva prin creierii munţilor, cu laptopul părăsit într-o debara şi cu laptele de capră pe mustăţi. Dar să nu uităm că dacă Mahomed nu se duce la munte, vine muntele la Mahomed. Şi asta ţine numai de noi.