Iarnă în ultima duminică de fotbal

Îmi trosneau dinţii-n în gură de frig, când ieşeam pe balcon. La radio anunţau maxime de –10 grade. Maxime!! Crivăţul vâjâia la fereastră şi se apropia prânzul. Era duminică, ultima duminică ce avea să trăiască şi din fotbal. Dacă se poate spune că din fotbalul ăsta al nostru, târâit prin mocirle, se poate trăi. M-am gândit să mă duc la meci. Chiar şi pe Manase l-ar fi interesat o astfel de propunere, Dinamo – Craiova putea fi un meci de văzut. La radio anunţau însă maxime de –10 grade. I-am spus cu o seară înainte, mai bine mergem la Rapid – Farul, că e intrarea gratuită. A râs ca de o glumă bună; dacă tot ne hotăram să mergem undeva pe gerul ăsta, singurul loc acceptat era stadionul unde urma să joace Universitatea. Căldura împrăştiată de Radet prin ţevile schimbate astă-vară era însă prea dulce şi dacă tot se hotărâseră televiziunile noastre să transmită meciurile astea, m-am decis să rămân acasă. Una peste alta, nu făcea un îngheţ, pentru un Dinamo – Craiova. Orgoliile oltene nu erau cotate decât cu şanse minime la bursă, în defavoarea versului emblemă al campionilor: “râul, ramul, mi-e prieten numai mie”.

Imaginile vin tremurate de pe acoperişul tribunei oficiale a stadionului din Ştefan cel Mare. Comentatorul se scuză spunând că bate prea tare vântul şi operatorii de imagine abia se ţin de aparate! Terenul, îngheţat bocnă. Mingea sare ca din ciment, mai tare chiar, numai fotbal nu e ăsta. Craiova e fără Luţu şi Sava, oamenii ei cei mai talentaţi şi mai indisciplinaţi. Am citit cu o seară înainte în “Copacabana”, a lui Olinto, că geniile n-au simţul organizării şi al disciplinei. Manase mă sună să-mi spună că va fi scor: pentru Dinamo! Mă întristează premoniţia sa, e dezarmant să nu mai ai încredere în echipa pe care o iubeşti. Manase iubeşte Craiova. O Craiovă care rezistă până la pauză; e 0-0 şi, pentru prima oară în acest campionat, Universitatea are şi portar; Urai a apărat bine. Urmează zece minute de discuţii telefonice. Despre Brescia – Juventus, care va începe la patru şi un sfert. Manase e cu Juventus, definitiv, eu cu Brescia, de conjunctură. Deocamdată e bine pentru el, Lazio şi Inter au făcut egal sâmbătă seara; după ce Lazio a condus cu 3-0, s-a terminat 3-3. Manase îmi spune că nu ştie vreo echipă românească să fie condusă cu 0-3 şi să egaleze. Nici eu nu ştiu!

Pe Dinamo repriza începe cu golul lui Bărcăuan. Sună imediat telefonul: “Şi nu jucasem rău. Măcar dacă nu ne-ar mai da!” Manase e resemnat. Nu şi Cârţu, antrenorul oltenilor trimiţându-l în teren pe Sava. Se schimbă jocul, mai ales că Dinamo încearcă să ţină de rezultat. E prea frig şi prea multă oboseală. Ce dracu' fotbal e ăla, la –10 grade? Se termină. Până la urmă n-a fost scor. Doar 1-0 e o înfrângere onorabilă, dacă orgoliul oltean ar putea să suporte onorabilul. La fotbal nu poate. Mai ales la fotbalul jucat contra lui Dinamo. Dacă Poli AEK a declarat echipa bucureşteană oficial, în programul de meci, “duşmanul de clasă”, pentru Craiova, Dinamo e infinit mai mult. Şi cum nu ştiu cât înseamnă asta, nu încerc să realizez dimensiunea urii.

Am jumătate de oră liberă. Mănânc ceva, mai iau temperatura la balcon (cred că maxima a fost atinsă de mult, acum e prea frig şi pentru –10 grade). Calculez: o repriză Rapid – Farul. Apoi primul sfert de oră de la Brescia – Juventus. Jumătate de oră la “două capete”, în Giuleşti şi pe “Rigamontti”. Ultimul sfert de oră al Rapidului. Primul sfert de oră din a doua, la Brescia. Încă jumătate de oră cu telecomanda, la cinci jumătate începe handbal de la Europenele feminine, România – Iugoslavia. Aproape de ora 7 se termină, ca să reînceapă, mai liniştit, la zece fără un sfert, cu Bologna - Chievo.

În Giuleşti frigul a ţinut acasă mai puţini spectatori decât pe Dinamo. Rapid e şi mai iubită, e şi pe primul loc. Farul are curaj în primele minute. Şi practic n-are ce pierde. Se joacă parcă mai repede decât la prânz, mai cu nerv, cu ocazii mai multe. Rapid deschide scorul, pe greşeala de marcaj a constănţenilor. Nu ştiu cum naiba le tremură picioarele fotbaliştilor de la malul mării doar ştiind că joacă în Giuleşti. La noi fotbalul e şi o problemă (sau e doar) de psihic. Mai ales de psihic labil.

Începe Brescia – Juventus. Manase e supărat, Lippi l-a lăsat pe banca rezervelor pe Alex Del Piero. De parcă ar fi un meci uşor. Brascia n-a învins pe nimeni acasă din mai, iar pe Juventus de nouă ani. Baggio, care e căpitanul gazdelor, are mereu de luat revanşe împotriva antrenorului juventin. Echilibru la start, plus superbul peisaj din spatele tribunei a doua. Când comut pe Giuleşti, e deja 2-0. Apoi se face 3-0. E gata şi aici. La Brescia zgomotul de fond vine slab, regia de emisie nu simte atmosfera. Juventus nu prea mişcă, gazdele se apără organizat. Zap la Rapid. E 4-0. Imediat 4-1. Măcar aici sunt mai multe goluri, chiar dacă e mai frig decât a fost pe Dinamo. Sau tocmai de aia. Nu, Rapid chiar joacă altceva faţă de toate celelalte echipe din prima divizie. O confirmă golul lui Robert Niţă pentru 5-1: şut plasat, cu efect, la “spectacol”. Calvarul constănţenilor ia sfârşit. La peluza suporterilor, unul dintre ei e la bustul gol. Pielea mi se înfiorează, deşi în casă e cald şi bine. Rapid e “campioana de toamnă”, în cea mai friguroasă zi de fotbal. Mai mult, trupa lui Rednic are 10 puncte avans. “Joacă altceva, sunt buni” aud în telefon vocea lui Manase. “Dar Juve?” zic. “Intră Alex şi rezolvă” vine răspunsul optimist. La Brescia, pentru campionii Italiei gluma se îngroaşă. Gazdele chiar joacă bine, calm şi prudent. Fotbal italian autentic: închis, aproape ermetic.

Dau la handbal. Doamne, ce de suporteri sârbi în Danemarca. Fetele noastre au învăţat imnul şi îl cântă. E frumos. Meciul va fi greu, sârboaicele au terminat pe trei la Mondialul unde noi am fost doar pe 17, anul trecut, în Italia. Începem însă bine şi primul sfert de oră e al nostru. Conducem constant şi jucăm plăcut.

Fac un calcul şi când cred că mai sunt zece minute la Brescia mă mut acolo. Oooops. E 1-0 pentru gazde. Nu îndrăznesc să-l sun pe Manase. Bine fac, pentru că acum e 2-0, albanezul Tare a reluat imposibil, cu stângul, sub transversală. Arbitrul (în Italia, toate echipele acuză etapă de etapă că Juventus e ajutată de arbitri) dictează şapte minute de prelungiri. Rapid văd scorul la handbal. Conduc iugoslavele, la diferenţă minimă. E începutul reprizei a doua.

Juventus a pierdut. Craiova la fel, chiar nu e cazul să-l sun pe Manase. Dacă sună el, bine, dacă nu... La handbal se face diferenţa împotriva adversarelor. S-au pierdut un pic cu firea fetele noastre, când au văzut că portarul lor apară aproape tot. Până la urmă am luat bătaie. Nu-i nimic, e bine că mergem în grupele semifinale.

E aproape şapte seara, afară gerul trosneşte pietrele, duminica e pe sfârşite. Telefonul n-a mai sunat; probabil supărarea e mare. Uneori, poţi avea duminci fericite, alteori nu. Ce ne facem însă de acum încolo, s-a dus şi fotbalul şi iarna ne acoperă din ce în ce mai posesiv?