Anul acesta, Crăciunul a invadat Bucureştiul pe data de 22 octombrie. Atunci am văzut primele semne ale ocupaţiei. Ghirlande de beteală şi globuri aruncate de-a valma în coşuri, costume de Sexy Crăciuniţe şi de mini Moşi Crăciuni făcute dintr-un material roşu ce imită catifeaua. Şosete uriaşe, lumânări parfumate, şerveţele şi vase speciale pentru masa de Crăciun, o mulţime de sclipiciuri şi ambalaje, cutii goale şi arome artificiale de brad.
Am tras aer în piept şi-am început să caut pe undeva, pe vreun raft, spiritul sărbătorii.
Nu se vinde însă în hypermarketuri nici leacul pentru însingurarea specifică marilor sărbători, când nu ţi se mai întorc copiii acasă şi la uşa ta nu mai sună nimeni să te colinde, nici vreun flacon cu înţelesuri uitate, nici reţete pentru recăpătarea liniştii dimineţilor cu zăpezi cât casa.
Ce-a mai rămas din Crăciunurile noastre? Ce mai înţelegem azi prin Crăciun? Ce-a mai rămas dincolo de ambalaje, sub hârtia lucioasă, sub capacele cu fundă? Ce ne lipseşte de pe vremea când bananele şi portocalele erau fructe exotice de iarnă, dar atât de bune, când, în sfârşit, se coceau?
Scrieţi-ne (cu diacritice) la adresa [email protected], vrem să aflăm (şi să spunem mai departe).