Anais Nin - À la recherche de...

Muză/creator, romancieră/memorialistă/critic literar, feministă/soţie întreţinută/bigamă, Anaïs Nin jonglează necontenit cu rolurile, într-un vârtej câteodată obositor pentru spectator, dar, paradoxal, rareori pentru protagonista care îl întreţine cu orice preţ. De neinclus într-un sertar tematic, Anaïs pare să cadă la rândul ei pradă acestei maturităţi intangibile şi posturii de eternă crisalidă care nu se poate desăvârşi.

Ca scriitoare, Anaïs Nin are un statut cel puţin ingrat, nebeneficiind de o recunoaştere "oficială" (The Oxford Companion to English Literature nu o menţionează deloc, de exemplu), dar nici de una "afectivă" în branşă: o voce de greutatea conaţionalului Javier Marias o cataloghează deschis drept una dintre marile impostoare ale literaturii. Ca memorialist, obiceiul de a rescrie şi de a reveni ulterior asupra unelor părţi din jurnal, cît şi faptul de a fi publicat întîi şi întîi o versiune trunchiată, fără descrieri şi nici măcar aluzii privind relaţiile ei amoroase, ridică unele îndoieli asupra sincerităţii jurnalului, supranumit şi The Liary. Nici lumea academică cu care Anaïs a tot cochetat, pe post de critic literar, în tinereţea sa europeană, şi, mai apoi, spre sfîrşitul vieţii, ca profesor universitar în colegiile americane nu o pune în drepturi, fapt ce se poate observa empiric, printr-o simplă căutare pe Internet - rezultatele nu o leagă aproape deloc de surse virtuale academice. Cine este, fragmentar, Anaïs Nin?

Anaïs Nin s-a născut în suburbia pariziană Neuilly-sur-Seine, în 1903, într-o familie cosmopolită de artişti: tatăl, un pianist şi compozitor celebru, jumătate cubanez, jumătate spaniol, iar mama, de origini franceze, daneze şi cubaneze, este cântăreaţă de operă. Copilăria şi-o petrece la Bruxelles, Arcachon (port din Aquitania) şi Barcelona, până la vârsta de 11 ani, când tatăl îi părăseşte, iar împreună cu mama şi cei doi fraţi ai săi traversează oceanul pentru a se stabili la New York. Aici, Anaïs se confruntă prima oară cu sărăcia, experienţă marcantă care o va determina, à la Scarlett O'Hara, să evite pe viitor cu orice preţ precaritatea şi să-şi cultive apetitul pentru lux. La 16 ani devine model, şi mai târziu dansatoare de flamenco, până îl cunoaşte pe primul ei soţ - tânărul şi promiţătorul bancher Hugh Parker Guiler, zis Hugo, cu care are în comun pasiunea pentru artele frumoase. Timp de 24 de ani trăieşte alături de el, dar este nevasta sa legală timp de 50 de ani, până la moartea ei, în 1977 - deşi se va mai mărita, o a doua oară, cu Rupert Pole, căsnicie ilicită de care Hugo nu află decît după moartea ei. Respectul pentru Hugo este, de altfel, motivul principal pentru care, în timpul vieţii, Anaïs nu va publica decît versiunea epurată a jurnalului care nu dezvăluie nimic din aventurile ei amoroase, pentru a nu răni sentimentele soţului său, puse oricum din greu la încercare de-a lungul anilor de mariaj.


I was eleven years old when I walked into the labyrinth of my diary

Viitoarea scriitoare Anaïs Nin debutează în perfectă intimitate, la 11 ani, pe vaporul spre New York, cînd începe redactarea primului caiet din jurnalul care o va însoţi pe aproape tot parcursul vieţii, conceput iniţial ca o epistolă pentru tatăl său absent. Perioada de maximă intensitate din viaţa şi jurnalul Anaïsei Nin, lumi care se suprapun uneori aproape la perfecţie, corespunde însă anilor trăiţi la Paris până la izbucnirea războiului. Anaïs şi soţul său ajung în Franţa în 1924 şi, cinci ani mai tîrziu, se instalează pe moşia de la Louveciennes, care va servi drept cadru aproape magic al jurnalului. Anul 1931 este însă decisiv pentru Anaïs Nin: îşi termină studiul despre D.H. Lawrence, foarte apreciat în cercuri intelectuale restrânse şi, mai ales, îl cunoaşte pe Henry Miller. Relaţia intensă, amoroasă şi intelectuală, dintre cei doi, se derulează la Paris pe parcursul a nouă ani, dar continuă şi la distanţă, printr-o corespondenţă aproape neîntreruptă până la moartea scriitoarei.

Prima carte pe care o publică Anaïs Nin este studiul său critic despre D.H. Lawrence, An Unprofessional Study, în 1932. House of Incest apare în 1936 şi este un poem în proză, inspirat de relaţiile ei tumultoase cu Henry Miller şi soţia lui de atunci, June Mansfield, urmat de două serii de povestiri scurte: Twice a Year (1938), în care apare nuvela ei cea mai cunoscută astăzi, Birth, şi Winter of Sacrifice (1939). Pe continentul american, a cărui atmosferă o descrie ca fiind "insulară, provincială, antipoetică şi antieuropeană", scriitoarea publică, între 1945 şi 1960, seria Cities of the Interior, în şase volume, care trece însă aproape neobservată, ca de altfel şi publicaţiile ei de dinainte de 1940. Eşecul parţial al scriitoarei Nin se datorează poate stilului ei, un pic prea avant-garde pentru acea perioadă. Pe de altă parte, talentul ei este desăvârşit ca diaristă, iar după cum afirma şi Henry Miller, jurnalul reprezintă opera cea mai valoroasă a scriitoarei, acesta comparînd, de altfel, experienţa introspectivă a Anaïsei Nin cu revelaţiile unui Sf. Augustin, Rousseau sau Proust.

Anaïs Nin publică primul volum din jurnalul care îi va aduce celebritatea în 1966, regrupând cele zece caiete manuscrise din intervalul 1931-1934. Primul volum, ca şi următoarele, nu conţine însă decît o jumătate din jurnalul ei original din acea perioadă, după ce scriitoarea are grijă să scoată toate părţile care ar fi putut leza intimitatea unor personalităţi încă în viaţă şi pentru a-şi proteja apropiaţii de unele dezvăluiri şocante. În anul morţii ei, 1977, apar concomitent al şaselea volum din jurnalul cenzurat de autoare, povestirile erotice Delta of Venus şi o altă antologie de povestiri. Abia post-mortem, cei însărcinaţi de scriitoare, printre care şi cel de-al doilea soţ, vor începe publicarea jurnalelor necenzurate, regrupate în patru volume, şi a jurnalelor de tinereţe, în două volume. Primele versiuni în limba română ale jurnalului, Incest, Foc şi Henry şi June, au apărut, în această ordine, în colecţia "Raftul Denisei", la editura Humanitas Fiction, între 2006 şi primăvara lui 2008. Al patrulea titlu al Anaïsei Nin, care se găseşte şi pe piaţa noastră literară, este Delta lui Venus, din 2007.


From the unexpurgated diary of Anaïs Nin: Henry and June (1931-1932, 1986)

Cei doi ani, 1931 şi 1932, sunt marcaţi de întâlnirea Anaïsei Nin cu Henry Miller şi cu a doua soţie a acestuia, June Mansfield, matricea personajului "Mona" din romanele scriitorului american. Textul din Henry şi June este luat din cele patru caiete scrise de Anaïs Nin între octombrie 1931 şi octombrie 1932 şi intitulate, pe rând, June, The Possessed, Henry, Apotheosis and Downfall şi Journal of a Possessed, reeditat mai apoi pentru a scoate în relief esenţialmente triunghiul amoros.

Henry şi June prezintă un moment determinant, care îi schimbă viaţa atât femeii, cât şi scriitoarei Anaïs Nin, având asupra ei un efect în primul rând dezinhibator şi care se regăseşte din plin în jurnale, unde influenţa stilului şi a vocabularului lui Miller este evidentă. Cei doi apar într-un moment de cumpănă din viaţa Anaïsei, când aceasta se plictiseşte la Louveciennes şi în relaţia cu Hugo, pe care se străduieşte, pe de o parte, s-o readucă la viaţă prin certuri isterice, evadând, pe de altă parte, în flirturi apăsate, precum cel cu vărul ei primar Eduardo. În decembrie 1931, Anaïs Nin îl cunoaşte pe Henry Miller, pe atunci încă un scriitor obscur şi al cărui stil îl descrie ca fiind "flamboaiant, viril, animalic, magnific": "un bărbat pe care îl îmbată viaţa". La începutul relaţiei lor, Anaïs este copleşită de experienţa de viaţă a lui Henry Miller care accentuează la ea sentimentul de a fi o novice, atât pe plan amoros şi sexual, cât şi scriitoricesc, planuri care iarăşi sunt aproape mereu suprapuse la Nin. La scurt timp după Henry, Anaïs o cunoaşte şi pe June, actriţa învăluită în mister, de care se îndrăgosteşte la prima vedere. În vecinătatea celor doi, pe un fond de fascinaţie imaginativă şi de intensitate fără precedent a trăirilor, Anaïs Nin renunţă progresiv la ultimele vestigii ale unei educaţii catolice stricte, atât în comportament, cât şi în maniera de a se exprima în scris.

Legătura ei amoroasă cu Henry Miller debutează după plecarea lui June, pentru o vreme, înapoi la New York şi va fi iniţiată de schimburi epistolare intense între cei doi. Absorbită de Miller, Anaïs îl copleşeşte cu cadouri şi atenţii, iar el este fascinat, la rândul lui, de imaginaţia şi creativitatea scriitoarei, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de profunzimea femeii care face tot posibilul să nu-i lipsească nimic artistului, iubind în acelaşi timp bărbatul şi animalul din el. Alături de el, aristocratica Anaïs Nin va cunoaşte viaţa de noapte a Parisului şi cartierele rău famate, găsindu-şi astfel un loc în teatrul lumii lui Henry Miller, al cărei realism şi cruditate contrastează atît de puternic cu viaţa ei de dinainte. În acelaşi timp, se declanşează şi pasiunea Anaïsei Nin pentru psihanaliză, domeniu care i se potriveşte ca o mănuşă şi care o va acompania pe tot parcursul vieţii. Copleşită de schimbările din viaţa ei, apelează la psihanalistul vărului său, doctorul Allendy, figură paternă, faţă de care se va deschide. Ca şi cu Henry, relaţia ei cu Allendy debutează cu un sentiment de inferioritate în faţa vârstei şi inteligenţei perceptive a acestuia din urmă, pe care însă reuşeşte să-l depăşească pe parcursul întîlnirilor, sfîrşind prin a-l seduce şi a-l avea ca amant, chiar dacă pentru o perioadă scurtă.

Anaïs Nin extrage din relaţia cu Henry siguranţa de sine care îi lipsea înainte, certitudinea de a fi o femeie deosebită, dar şi o minte strălucită, capabilă oricând să rivalizeze sau chiar să-i domine pe cei din jurul ei pe care îi admiră sau care o fascinează. În această perioadă, tonul jurnalului are un plus de narcisism; dacă Anaïs notează mereu meticulos ceea ce ceilalţi îi dezvăluie despre ea, aceste referinţe sunt aici mai abundente decât în alte locuri, lăsând să transpară orgoliul acesteia de a fi, la rîndul ei, fascinantă pentru ceilalţi. Viaţa ei se împarte între Henry, Hugo, şedinţele cu Allendy şi întâlnirile tandre cu vărul ei Eduardo. Jurnalul nu o părăseşte nicio clipă, Anaïs scrie pe unde apucă, obsedată de ideea de a reda totul în timpul cel mai scurt, pentru a nu pierde nimic din esenţă. Asupra relaţiei cu Henry, cea care o împlineşte şi le generează de fapt şi pe celelalte, se opreşte şi scrie cel mai des seara, în patul pe care îl împarte cu Hugo, cu o sinceritate în care culpabilitatea absentează aproape integral. Henry şi June se încheie, cum altfel, cu întoarcerea soţiei lui Miller de la New York, moment dramatic şi care îi va impune Anaïsei ceea ce îi este ei aproape imposibil, şi anume, să aleagă.


From the unexpurgated diary of Anaïs Nin: Incest (1932-1934, 1992), Fire (1934-1939, 1995)

În primele două volume ale jurnalului necenzurat publicate la noi, galeria de oglinzi schiţată în Henry şi June creşte, în dimensiuni şi în amănunte, iar dedublările protagonistei sunt din ce în ce mai aiuritoare. Sinceritatea amănuntului cu care îi descrie pe cei din jurul ei este uneori greu tolerabilă. Anaïs pune nonşalant pe hârtie toate acele gânduri pe care ne străduim să ni le ştergem din minte dintr-un sentiment de vină sau dintr-o asimilare inconştientă a ceea ce este "politically correct" şi a ceea ce "nu se poate spune". Anaïs punctează, în schimb, orice exaltare, orice dezamăgire, cu cruzimea şi exagerările de rigoare ce însoţesc mai mereu astfel de momente. Urmărind-o pas cu pas, jurnalul o trădează, pentru că îi dă în vileag toate contradicţiile, precum şi trecerile rapide de la o stare sau de la o convingere la alta, treceri de altfel profund umane, dar greu acceptabile.

Plecând de la momentul reapariţiei lui June, Anaïs cunoaşte personaje noi, precum sculptorul Ossip Zadkine, aprofundează relaţii mai vechi, ca cea cu dramaturgul suprarealist Antonin Artaud şi renunţă la relaţiile care nu-i conferă pasiune, la stabilitatea conferită de Allendy, care îi umbreşte creativitatea, şi la vărul ei Eduardo. Relaţia cu Henry este pusă la grea încercare de apariţia lui June, iar şirul de minciuni de pe fiecare latură a triunghiului devine aproape imposibil de urmărit, personajele pierzându-şi pe alocuri conturul, din ce în ce mai dificil diferenţiabile. Au fil des jours, Anaïs este când June, când Henry, când Hugo, când narator extern cu pretenţie de obiectivitate. Volbura sentimentelor subjugă cititorul, care aşteaptă. Firul Ariadnei nu răsare însă de nicăieri, pentru că pionii se schimbă mereu şi ceea ce este cel mai obositor la jurnalul Anaïsei Nin este caracterul atât de exacerbat de real şi gol de certitudini.

Momentul cel mai tulburător al jurnalului, care dă şi numele celui de-al doilea volum, îl reprezintă reapariţia în viaţa scriitoarei a lui Joaquin Nin, umbră de altfel mereu prezentă, deşi niciodată menţionată ca atare anterior. Apogeul descătuşării Anaïsei Nin este fără îndoială legătura incestuoasă cu "regele tată", de parcă toate relaţiile precedente ar fi pregătit-o pentru aceasta: puterea de a-şi seduce tatăl de care a fost îndrăgostită în copilărie, responsabil de închistarea feminităţii şi personalităţii ei. Odată săvârşită însă, experienţa cu tatăl ia un loc oarecare în rând cu celelalte, iar Anaïs îşi pierde fascinaţia pentru el şi trece mai departe. În schimb, caută o figură nouă care să o absolve de această relaţie pe care o percepe totuşi ca pe una contrară firii, deşi s-a abandonat ei. Îl găseşte pe unul din discipolii de vază ai lui Freud, Otto Rank, care îi devine psihanalist şi, bineînţeles, la rândul lui, amant.

Singurii supravieţuitori cu drepturi depline ai traumatismelor emoţionale care o încearcă neîncetat pe Anaïs sunt Henry şi Hugo, primul, la care se întoarce mereu, cu dragoste reînnoită, iar al doilea, pe care nu-l părăseşte niciodată, pentru că reprezintă singurul ei cămin. Cei doi rămân, de altfel, singurele constante din viaţa Anaïsei până la moartea acesteia, în 1977, singurii cu care nu va rupe niciodată legătura. Relaţia ei cu Henry nu este doar pasională, ci şi fructuoasă din punct de vedere profesional: dacă el îi încurajează scrisul, ea este cea care ajută la publicarea Tropicului Cancerului în 1934, cartea care îi va aduce lui Miller consacrarea.

Volumul Foc pare să marcheze calmul de după furtuna June şi de după experienţa tulburătoare a incestului. Când a trebuit să decidă, Anaïs l-a ales pe Henry în detrimentul alunecoasei sale soţii, şi a izbutit să-şi învingă şi tatăl la un joc pe care chiar acesta i-l lăsase moştenire, şi anume cel al seducţiei. Experimentele precedente ale Anaïsei par a fi epuizat-o pentru o vreme. Astfel, pasiunea pentru latinul Gonzalo More nu este convingătoare, aşa cum şi relaţia ei amoroasă cu Otto Rank pare pe alocuri forţată, fruct al strădaniei autoarei de a menţine un echilibru dificil, aşa cum ea însăşi şi l-a impus. În schimb, cunoaşterea propriului inconştient, la care ajunge atît prin jurnal, cît şi prin psihanaliză, îi permite să devină, pentru o vreme, din subiect al psihanalizei, psihanalist. Anaïs îşi va exersa priceperea pe pacienţi ai lui Otto Rank şi, chiar dacă este o îndeletnicire temporară, o face cu pasiunea pe care o pune în toate faţetele vieţii ei. Ritmul haotic al vieţii europene a Anaïsei Nin va fi întrerupt odată cu venirea războiului şi cu mutarea în America. Jurnalul ei de pe noul continent nu va mai atinge însă niciodată intensitatea perioadei Louveciennes.

Suprapunerea identităţilor şi a stărilor deseori contradictorii ale feminităţii Anaïsei, conservată aproape intact prin intermediul jurnalului, are aparenţa unui carusel ameţitor şi flamboaiant, pe fondul unui secol al marilor confuzii. Dacă egocentrismul uneori feroce din jurnal este deranjant, cea mai supărătoare rămâne, fără îndoială, sinceritatea dusă până la exces. Anaïs Nin nu se ascunde în spatele cuvintelor atunci cînd analizează situaţii sau cînd schiţează trăsăturile de caracter ale celor din jur cu o raţionalitate pe care o duce deseori pînă la cruzime. Efortul susţinut al Anaïsei de a ţine acest jurnal, de-a lungul unei vieţi, în cele 15.000 de pagini manuscrise, nu este doar terapeutic şi constitutiv, ci reprezintă în acelaşi timp şi o formă de resemnare a artistei, al cărei spirit creator nu egalează niciodată experienţa trăită. Compromisul Anaïsei Nin cu creaţia este minciuna, cea care îi întreţine păienjenişul de relaţii şi care îi permite repaus doar în prezenţa jurnalului. A minţi, pentru a fi şi pentru a scrie.


Contemporaneitatea Anaïsei Nin

Povestea de dragoste cu Henry Miller, pe care acesta, de altfel, o numeşte, în stil caracteristic, a literary fuck-fest, deja face parte azi din cultura populară, în parte datorită filmului din 1991 al lui Philip Kaufman - Henry and June - inspirat de jurnalele necenzurate. Un alt omagiu contemporan adus acestei poveşti este şi piesa Anaïs Nin, din 2005, interpretată de Romane Serda şi Renaud.

(Variantă extinsă a unui articol apărut în Observator Cultural, 31 iulie 2008)