Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Corupţie - o mărturisire


Jan Willem Bos, traducere de Anda Dragomir

23.12.2008
Bucureştiul cultural, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Aveam gripă - o gripă plăcută, nu una din aceea care te ţintuieşte la pat, ci o gripă moleşită, o gripă de ceai cu miere, de lîncezit pe canapeaua apartamentului care ne fusese pus la dispoziţie, mie şi familiei mele, de către Universitatea din Bucureşti, unde predam în calitate de profesor invitat. Acest apartament era situat la etajul întîi al unui bloc de pe o străduţă dosnică din cartierul Parcul Tineretului, la o jumătate de oră bună de mers pe jos de la Piaţa Unirii, după perioada şederii noastre acolo o singură staţie cu metroul. Apartamentul era alcătuit din trei camere şi era amenajat cu piese de mobilier care nu se potriveau între ele în nici un fel. În sufragerie era o canapea verde, pe care mă instalasem ca să mă bucur de gripa mea, cînd a sunat telefonul. La celălalt capăt al firului era o femeie care părea a fi de la ţară, care n-a vrut să-şi spună numele, dar care mi-a spus că era o veche cunoştinţă şi voia să treacă pe la mine. Gripa mea n-a reuşit s-o sperie absolut deloc, ba chiar a promis că-mi aduce un leac, avînd în vedere că, din spusele ei, se pricepea la aşa ceva. Alte amănunte a refuzat să-mi furnizeze la telefon şi cu asta vizita ei a devenit inevitabilă.


Combaterea gripei

Şi-a făcut apariţia peste vreo oră. Înfăţişarea îi confirma accentul: o femeie între două vîrste, care se simţea fără îndoială mai în largul ei la ţară decît în capitală. A adus cu ea un întreg batalion de punguţe de plastic, pe care a început să le despacheteze minuţios. Mai întîi au ieşit la iveală cîteva căpăţîni de usturoi, pentru că, ceea ce trebuia să înţeleg eu era că gripa nu se găsea în cap, ci în stomac - deşi nasul meu care curgea părea să confirme contrariul -, iar stomacul putea fi curăţat cel mai bine cu usturoi. Aceluiaşi scop îi serveau şi săculeţele cu buruieni, pe care a început apoi să le etaleze şi din care trebuia preparat un ceai vindecător. Din fericire, din vorbele care-i curgeau ca dintr-o moară stricată, am putut deduce nu numai procesul de vindecare recomandat pentru gripa mea, dar şi scopul vizitei sale. Fiul ei, Doruţu, era unul dintre studenţii mei la neerlandeză şi căpătase la ultimul examen o firavă notă şase. Specializarea lui principală era engleza şi băiatul îşi tocea coatele la învăţătură în speranţa de a aduna note atît de bune încît să poată avea acces la una dintre rarele burse de studiu în Anglia. Nu cred că mama lui avea pilele politice necesare pentru a-l propulsa pe fiul ei în direcţia potrivită, însă avea, în orice caz, originile proletare autentice în avantajul său. Doar că, acum, toate eforturile sale riscau să-i fie periclitate de o notă proastă la neerlandeză, care nu era, pînă la urmă, mai mult decît o materie opţională. Puteam să-l ajut cumva? Ca să se asigure că această întrebare e bine înţeleasă, a scos din ultima pungă trei sticle cu tărie făcută în casă: un cognac şi două ţuici, care, de altfel, a adăugat ea, îmi puteau folosi în combaterea febrei.


De la şase la zece

Sistemul de învăţămînt românesc dădea profesorilor posibilitatea de a mări ulterior nota unui student sau a unui elev. Nu trebuia decît să trec pe la administraţie, să-i măresc şasele şi puteam conta pe recunoştinţa veşnică a mamei lui Doruţu şi, bineînţeles, eram invitaţi cu această ocazie să mergem în vizită la familia lor de la ţară. Acum, chiar aşa de uşor de îmbrobodit nu eram nici eu. I-am spus că eram gata să-i mai dau fiului ei o şansă de a obţine o notă mai bună, dar că aşteptam de la el să-şi cîştige nota pe merit. A fost absolut de acord cu asta. De altfel şi lui Doruţu îi părea rău că neerlandeza îi punea atîtea dificultăţi, mai ales că-l plăcea atît de mult pe simpaticul său profesor şi dorea, bineînţeles, să-şi dea silinţa de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limbă neerlandeză. Şi apoi rămînea în totalitate la latitudinea mea dacă aveam să consider că el ar merita o notă mai mare... Am stabilit că eu aveam să-i fac rost de materialele necesare ca el să înveţe şi am să-l pun la treabă pe Doruţu.

Doruţu n-a devenit niciodată strălucit la neerlandeză, dar îşi făcea exerciţiile cu devotament - chiar mai bine decît m-aş fi aşteptat - şi nu lipsea niciodată la vreun seminar. Îl vedeai mereu în primele bănci, cu un zîmbet puţin tîmp şi conspirativ pe faţă. După ce şi-a dus la îndeplinire sarcina şi a venit momentul ca eu să-i măresc nota, mama lui a mai venit încă o dată în vizită, de această dată total neanunţată. Avînd în vedere că acum mă găseam într-o stare excelentă de sănătate, usturoiul şi buruienile nu-şi mai aveau rostul, dar umblase din nou la rezerva de trăscău.

Mai avea însă un atu în mînecă: dintr-una din sacoşe a scos un cartuş de Kent pe care voia să mi-l înmîneze. Mi l-a întins zîmbind încurcată şi a fost cît se poate de uimită cînd i-am refuzat darul. "Am crezut că ăsta era cel mai important", mi-a spus ea. I-am explicat că eu şi cu Doruţu am făcut amîndoi tot ce ne-a stat în putere ca neerlandeza lui să ajungă la un nivel mai avansat, că-i eram recunoscător pentru darurile din producţia proprie şi că aveam de gînd să-i dau un nouă. Eşecul iminent al misiunii ei de a pune mîna pe un zece pentru fiul ei a fost un nou motiv de a mai declanşa încă o ofensivă maternă finală: băiatul s-a străduit atît de mult şi de fapt ar fi vrut să facă mult mai mult la neerlandeză, dar cele două specializări principale i-au ocupat tot timpul, altceva ar fi fost dacă ar fi avut neerlandeza ca specializare principală, şi aşa mai departe. Şi un ultim suspin: "Domnul profesor, daţi-i un zece!". Am promis că mă mai gîndesc.

După cîteva zile m-am dus la administraţia Facultăţii de Limbi Străine să-i şterg lui Doruţu şasele cel infam din catalog. Să-i dau un zece sau mai bine să fie un nouă curat? "Ce mă bucur pentru băiatul ăsta!", a strigat secretara cînd i-am adus la cunoştinţă intenţia cu care venisem. "A avut atîtea de îndurat de cînd a făcut hepatită. Şi cu toate astea a reuşit să ia note aşa frumoase!" Conştiinţa mi-era împăcată, hotărîrea mea era luată. Am luat catalogul şi am modificat şasele într-un zece binemeritat. Mi-am pecetluit fapta aplicînd parafa mea.


Gorbaciov şi Ceauşescu

Mulţi ani n-am mai aflat nimic despre Doruţu, pînă cînd, după revoluţie, m-am întîlnit întîmplător cu Sorin, unul dintre colegii lui de an, care ştiuse mereu să obţină nota zece la neerlandeză, fără insistenţele unor mame agasante şi fără trataţii alcoolice. Ne înţeleseserăm bine întotdeauna şi am rămas prieteni. "Ce s-a întîmplat pînă la urmă cu Doruţu?", l-am întrebat eu într-o zi pe Sorin, după ce depănaserăm nişte amintiri. "A ajuns pînă la urmă în Anglia?" Se pare că n-a mai fost cazul, pentru că, de la începutul anilor optzeci nu i se mai permitea aproape nimănui să călătorească în străinătate, cu sau fără note bune sau relaţii excelente. În tot cazul, cine avea şansa de a părăsi România pe vremea aceea nu se mai întorcea înapoi. După terminarea facultăţii, Doruţu primise un post de profesor de engleză la gimnaziu, undeva în provincie. În anii perestroikăi şi glasnostului căpătase o mare simpatie faţă de liderul sovietic reformator Mihail Gorbaciov, simpatie pe care nu încerca să şi-o disimuleze. Din această cauză intrase în conflict cu directorul şcolii la care preda, care nu se abătea de la doctrina ceauşistă şi nu voia să audă de tendinţe novatoare care miroseau a democratizare. Directorul şcolii avea motive întemeiate de a bănui că Doruţu avea în posesie literatură gorbaciovistă, deci subversivă, ceea ce a raportat la Securitate, care a hotărît să-i facă o vizită tînărului profesor de engleză.

Puţin înainte de asta, Doruţu aflase din auzite că într-un magazin din oraşul unde locuia şi lucra se vindea pe sub mînă şi la suprapreţ un disc îndrăgit şi pe care multă lume şi-l dorea. Cînd s-a dus să întrebe de el la magazin, a fost întîmpinat cu un refuz. Vînzătoarea nu s-a înmuiat nici la oferta lui de a-i plăti dublu pentru discul pe care-l căuta şi susţinea în continuare că toate discurile se vînduseră pînă la ultimul. "Şi mai voiam încă ceva, a zis Doruţu într-un acces de disperare, aş mai vrea un poster din acesta." Pe tejghea era un teanc de postere cu portretul conducătorului partidului, Nicolae Ceauşescu. Nu e verosimil ca cineva să-şi fi arătat vreodată interesul pentru o astfel de marfă nevandabilă şi, astfel, solicitarea lui Doruţu a adus-o pe vînzătoare într-o stare deosebită de nervozitate. A rulat posterul cu grijă şi dintr-odată s-a declarat dispusă să se mai uite o dată să vadă dacă n-a mai rămas totuşi vreun disc pe undeva...

Şi, astfel, Doruţu s-a dus acasă cu discul rîvnit şi cu portretul lui Ceauşescu, cumpărat într-un acces de inspiraţie, pe care - ca să mai aibă ocazia să istorisească întîmplarea prietenilor săi - l-a agăţat la loc de cinste în holul apartamentului său. Şi acolo atîrna şi cînd l-au vizitat domnii de la Securitate, pentru a sonda cum stau lucrurile cu convingerile sale politice pro Gorbaciov. Se spune că, după ce au văzut posterul, au intrat în sufragerie, unde s-au uitat o dată împrejur, după care l-au complimentat pe Doruţu pentru apartamentul drăguţ unde locuia, după care şi-au luat numaidecît tălpăşiţa.

Sorin mi-a spus povestea asta şi a mai adăugat o mărturisire: el îi făcuse exerciţiile lui Doruţu, contra cost, bănuind că era vorba doar de nişte teme, şi nu de exerciţii suplimentare pentru mărirea unei note. Doruţu nu avusese nici timp, nici chef să aprofundeze studiul neerlandezei şi, în ciuda tuturor eforturilor mamei lui, profesorul de neerlandeză nu pricepuse că el chiar avea nevoie de o notă mai mare. Din fericire, Sorin fusese dispus să-l scoată din impas şi tembelul ăla de olandez, cu pretenţiile lui ridicole, dăduse şi el pînă la urmă dovadă de înţelegere. Deci totul se terminase cu bine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (I), Argentina Firuță (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum am devenit faşionistă / Good luck!, Crenguța Sandu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gol, Matei Şorodoc (4.7/5 - 12 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer