02.01.2009
S-a bătut gongul pentru 2009. Ne-am luat rămas-bun de la 2008. Ne-am stabilit noi țeluri, ne-am pus dorințe sau poate pur și simplu ne-am aruncat în imprevizibil, dincolo de planificări și calendare. Am decis să privim trecutul în culori și să păstrăm ce a fost memorabil, viu, fragmente de timp demne de o colecție pe care ne-o dorim atemporală, momente de zvâc sau de lentoare, despre bucurie. Despre bucuria ta.

Dacă ar fi să faci un trailer al anului 2008 cu cele mai bune clipe pentru tine, ce nu ar lipsi din el? Ce întâmplări nu ai uita nici peste cinci ani, atunci când data exactă se va șterge din minte poate, dar vor rămâne parfumul, lumina, zâmbetul de pe buze, starea de bine? Vrem topuri personale, zilele care te-au oprit în loc. Poate avea oricâte poziții (10 e însă cel mai bine), poate include orice, de la concerte, la întâlniri, locuri, filme, cărți, delicatese culinare, spectacole de teatru și dans sau imagini, capturate în peliculă sau fixate în tine. Povestește-ne! Încearcă să spui de ce atunci, de ce acel om, de ce acolo. Explică în minim cinci rânduri ce a rămas din acea clipă și cum s-a oprit la tine. Iar dacă vrei să completezi cu câteva din dorințele pentru noul an, le așteptăm. Scrie-ne pe adresa [email protected].

Povestea continuă. La cât la multe momente de top! Zâmbetul poate fi molipsitor.

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus