Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Raisons d'amour


Ioana Avădani

06.01.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe drumul meu către şi prin Paris, am întîlnit următoarele motive de iubire:

Cumpăr din aeroport o antologie de proză erotică românească, pentru uzul unui amic parizian de limbă română. O rog pe vînzătoare să-mi scoată eticheta cu preţul. "Aaaaa, un cadou, deci", zice ea către mine, cu o voce extrem de insinuantă, aproape obraznică. "Da", zic eu, mustăcind, gîndindu-mă ce-ar zice domnişoara dacă ar şti că în punga din mînă mai am şi o sticlă de vin roşu...:)) "Sper să-i placă", continuă ea, la fel de simpatic-obraznică, spunînd, de fapt "sper să-şi facă efectul". Este cu puţin înainte de ora 6 dimineaţa.

De la mine de la hotel (Gare de Lyon) merg în fiecare dimineaţă pînă la locul conferinţei, pe Rue de Francs-Bourgeois, în fostul palat al lui Madame de Sévigné, femme de lettres din secolul al XVII-lea. Femme de lettres la propriu - căci a rămas cunoscută pentru scrisorile pe care le scria, în fiecare zi, fiicei sale. Vărsătoare, aflu - evident, nu putea fi decît Vărsătoare ca să treacă cu atîta graţie prin istorie. Ca să ajung acolo, traversez Place de la Bastille, şi de acolo pornesc în jos pe Rue Saint-Antoine, o precursoare din care, 500 de metri mai jos, se naşte, glorios, Rue de Rivoli. Palatul se află în cartierul evreiesc (cel vechi), iar pe piaţă scrie mare, cu plăcuţe de ceramică, "Liberté, Egalité, Fraternité".

Văd pe stradă un domn bine. Francezii se înscriu în categoria asta: "domni bine". Îngrijiţi, eleganţi pînă la un punct care în lumea noastră i-ar face suspecţi. Deci, domn bine, matur, un pardesiu lung, de stofă scumpă, un şal la gît (toţi au). Merge drept, echilibrat. În mîna stîngă, o geantă impresionantă, de piele, o bănuiesc grea, importantă. În mîna dreaptă, un săculeţ cu nisip de pisici.

La ora la care trec eu pe Rue St. Antoine, se deschid magazinele şi se aranjează vitrinele şi tarabele. E un pic friguţ, cît să te înfiori plăcut pe sub haine, strada miroase a ploaia uşoară din zori şi, pe rînd, cum mergi în josul străzii, a pîine caldă, a ceapă verde şi a fructe de mare. Vînzătorul de la magazinul de fructe aranjează căpşunile, mari cît pumnul de copil, cu degetele, delicat. Aseară, înainte de culcare, am mîncat zmeură proaspătă - şi n-am mai citit nimic.

Tot dimineaţă, tot Rue St. Antoine. Un tînăr - care va deveni, în vreo 20 de ani "un domn bine" - iese din casa lui (istorică, probabil). Acelaşi pardesiu, acelaşi şal şi aceeaşi geantă. În dreapta, de data aceasta o sticlă de vin, goală, urmele serii trecute. Se îndreaptă spre pubela specializată în "sticlă verde", o depune cu grijă, apoi se îndreaptă spre staţia de autobuz.

"Your hair looks happy today" îmi spune un coleg ungur în loc de bună dimineaţa. da, cred că...

Altfel, sous le Pont Mirabeau coule la Seine qui, évidement, s'en balance...

Un domn pe role patinează vînjos pe Rue de Lyon. Pe umăr poartă, ca pe un AG în poziţie de tragere, o chitară. E încruntat.

Tatăl pedalează. În spate, pe scăunel, un puşti de vreo 4 ani, care de abia îşi poartă casca lui de biciclist disproporţionat de mare, îndreaptă către lume, la fel de mare, un pistol de plastic. Ţine pistolul ăla ţintit spre lume de parcă nu ar şti ce altceva să facă cu el. E mai degrabă placid.

Ora prînzului. Pe o terasă, ridicată din stradă pe cîteva trepte, un june, singur la o masă, în faţa laptopului său. Terasa, altfel pustie, se numeşte Le Mauvais Garçon.

Marcello, Il Sandwichnero Calabrese. Bacio le mani!

Casele astea nu au perdele. Au o frumuseţe interioară de care nu le e ruşine. Au tavane cu bîrne bătrîne, din lemn negru, pereţi din piatră la fel de bătrînă, tăiată în calupuri mari, de meşteri pietrari din alte secole. Merg pe stradă şi mă uit în casele oamenilor ca la un film cu etaj. Într-o astfel de cameră, luminată cu dărnicie, un băiat dansează, singur, cu spatele la noi, restul universului.

Chelnerii au aici un soi de familiaritate nesupărătoare. Se simt în dreptul lor să glumească cu tine, insinuant, să te mîngîie pe umăr cînd îţi aduc espresso-ul - sau calvados-ul (mai ales calvados-ul!) Sau la mousse au chocolat. Stau şi mă întreb cum aş reacţiona dacă un chelner român (eventual de la un restaurant de vis-à-vis de gară) ar face asta... Dar, cum spunea Andrei Codrescu, chelnerii români urăsc clienţii, sunt naziştii perfecţi.

M-am abătut voit de la drumul meu, azi dimineaţă, ca să văd mai bine cum îşi scoate lumea căţeii miniaturali la plimbare. Un oraş atît de mare, cu căţei atît de mici...

Aşa m-am rătăcit şi am descoperit, precum Columb, Place des Vosges, o minune pătrată întru totul. Chiar şi coroanele copacilor sunt tăiate cubic. Iată un square care îşi merită numele! În mijlocul lui, o statuie ecvestră. Avea picioare frumoase, Ludovic al XIII-lea, aproape la fel de frumoase ca ale calului. Oare un rege te poate atrage doar pentru că are picioare frumoase - fie el, regele, şi de piatră? În Place des Vosges miroase, ciudat şi ameţitor, a mare.

Parcurile au, cu toatele, acoperire wi-fi gratuit. O ţară cu valori solide.

Oraşul ăsta are culoare (ce şaluri colorate poartă şi domnii aici!), are parfumuri (le simţi, grele, mergînd în urma damelor, pe stradă), are arome (din care cea de pîine caldă şi fructe de mare şi vin alb este cea mai erotică). Dar ştiţi ce nu are? Muzică. De patru zile trăiesc din "conserve" şi mă bucur scurt cînd îmi sună telefonul.

Şampanie şi căpşuni.

Cred că ar fi corect ca scrierile acestea să se numească "raisons d'amour". Dar ce are a face raţiunea cu toate astea?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • cinci
    explorish [membru], 08.01.2009, 16:23

    stele

Spacer Spacer