Se întîmpla acum doi ani şi jumătate. Real Madrid tocmai aterizase la Bucureşti, iar Realitatea TV întrerupea emisiunea lui Liiceanu şi Pleşu pentru un breaking news. Blas-fe-mi-e! Intelectualitatea dîmboviţeană sărea ca arsă. Pînă aici!, au strigat ei cu mînie postproletară în voce, nu amputezi o discuţie de largă respiraţie filosofică între doi oameni de cultură doar ca să dai cîteva cadre în direct cu o mînă de fotbalişti nealfabetizaţi, care trec prin faţa camerelor cu căştile iPod-urilor pe urechi şi trufia întipărită pe chip.
Unul dintre aceştia se numea Raul. Raul Gonzalez Blanco. Se numeşte în continuare Raul Gonzalez Blanco, unii îi spun chiar Raul Madrid, şi a jucat recent al 500-lea meci în tricoul lui Real. Nu ne vom ocupa aici de piscurile carierei celui lansat acum 15 ani de Jorge Valdano. Pentru statisticieni, Raul e mană cerească. Aşadar, are cine să-i numere cele 44 de goluri în contul naţionalei Spaniei, cele 64 de goluri înscrise în Champions League, cele 123 de apariţii în aceeaşi competiţie, cele 305 goluri sub tricoul alb al Realului. Numai al Realului! Despre asta, da, merită să scrii.
Fiindcă nu-i deloc la modă să debutezi la un club şi tot de acolo să ieşi la pensie. Iar între timp să nu iei nici un cartonaş roşu, dar să faci istorie. Al naibii de plictisitor! În acelaşi loc, zi după zi, meci după meci, gol după gol. Ce mesaj transmit tipi ca Raul tinerilor aspiranţi la glorie şi la bani? Că dreptul la liberă circulaţie pe piaţa muncii nu trebuie totuşi confundat cu mercenariatul? Că poţi rămîne ataşat unui sistem de valori fără să fii suspectat de mediocritate? Că există oaze în univers în care noţiuni precum tradiţia, fidelitatea şi mîndria apartenenţei la un blazon pot concura cu şanse reale forţa banului?
Real Madrid şi-a permis să stimuleze şi să stipendieze contractul viager cu Raul. Dar a avut cu cine. Galactic pînă la moarte? Nici vorbă, perioada cea mai cenuşie din cariera lui a fost tocmai atunci cînd la poarta clubului se descărcau cu basculanta vedete de import. Dezmăţului transferurilor i-au supravieţuit tocmai Raul, Guti şi Casillas, adică persoanele pentru care Real Madrid însemna şi altceva decît locul de unde ridicau salariul.
Raul joacă fotbal în continuare şi citeşte. Nu benzi desenate, asta apropo de episodul breaking news - Realitatea TV. Raul e pasionat de Arturo Perez Reverte, cel mai bine vîndut autor spaniol contemporan. Lucrurile se leagă exact ca în intrigile minunatelor poveşti din cărţile lui Reverte. Autorul Clubului Dumas şi al Tabloului Flamand a reinventat romanul de aventuri, Raul povesteşte ca nimeni altul despre frumuseţea fotbalului. Reverte nu a luat Nobelul pentru literatură, Raul nu a cîştigat Balonul de Aur şi a fost sărit din schemă la Euro 2008. Logic, deoarece ei puteau fi personajele unei opere a lui Cervantes, nu ale unui serial în care debutantul ajunge director de transnaţională după prima săptămînă de lucru.
PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.