Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dacă poţi, respiră!


Eduard Ţone

24.01.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Năucit de o insomnie rebelă care nu-i dădea pace, Cristian B. a fost lovit de o idee genială. În timp ce se spăla pe dinţi cu o periuţă cu vibraţii, neuronii lui s-au pus în mişcare precum roţile unui mecanism de film ştiinţifico-fantastic. A urmat o nevoie acută de a se aşeza pe scaunul model-cu-lame-de-bărbierit-inserate al WC-ului, de a-şi exercita funcţiunile de rege al toaletei şi de a se felicita, cu lacrimi în ochi.

Cristian B. era receptat ca un tip onest în mediile în care se învârtea. Aceste medii erau în număr de două, fără a socoti buticul La De Toate de la parterul blocului în care locuia. Mai exact taxiul în care lucra de la ora 7 la ora 16 şi garsoniera lui nea Modesto, în care trebăluia de la ora 17 la ora 20. Să explicăm, ca să nu se creeze confuzii. Cristian B era un om bun, care avea nevoie de bani. Cel mai important dintre motive - necesitatea de a-şi cumpăra periuţe de dinţi cu vibraţii, aşa cum se vedeau la TV. Toate ideile lui Cristian B. de a face bani, de până la momentul insomniei-minune, au eşuat în taximetrie, respectiv îngrijirea unui bătrân ursuz dar dispus să-şi cheltuiască o parte din pensia consistentă pe nervii unui amărât care să-l şteargă din când în când la fund.

Cristian B. era genul de taximetrist atipic. Nu discuta niciodată cu clienţii. Nu era nervos. Nu vorbea la telefonul mobil în timpul cursei. Nu mirosea a transpiraţie. Dacă într-o bună zi ar fi dispărut din trafic, nici măcar operatoarea nu i-ar fi simţit lipsa. Un om bun mai puţin. Cristian B. nu era nici genul de îngrijitor clasic de bătrâni. Nu-i zâmbea lui Modesto în faţă pentru ca zece minute mai târziu să-l înjure în barbă în timp ce-i tăia şniţelul. Se purta cât se poate de corect şi îi accepta moşului micile mizerii ca pe nişte reziduuri ce intrau în preţul programului 17.00 - 20.00. De fapt, Cristian B. se afla în aşteptarea Ideii.

În noaptea premergătoare dimineţii în care a fost lovit de şocul Ideii, Cristian B. nu se simţise prea bine. Insomnia care îl bântuia de ceva vreme atinsese punctul culminant. S-a uitat ore în şir la televizor, apoi prin televizor, punându-şi întrebări mai mult sau mai puţin existenţiale. Una dintre ele era legată de virginitate. Cristian B. nu mai era virgin. O, nu, depăşise acest moment critic cu nu foarte multă vreme în urmă şi absolut întâmplător. Unicitatea acelei întâmplări a exacerbat dramatismul momentului şi i-a impregnat memoria lui Cristian B. precum o pată de necurăţat. Dacă vă gândiţi că, în mod previzibil, Cristian B. făcuse amor cu vreo damă de companie întâmplător intrată în taxiul său şi aflată în pană bruscă de finanţe, vă înşelaţi. Recitiţi mai sus programul lui de taximetrie şi veţi înţelege că, între orele lui de program, acest gen de eveniment ar fi puţin probabil. Dacă vă gândiţi în schimb, în mod total imprevizibil, că acest eveniment important din viaţa unui bărbat se petrecuse în apartamentul domnului Modesto, s-ar putea să ridicaţi dintr-o sprânceană.

Nu se poate spune despre Cristian B. că era o persoană cu multe hobby-uri. Nu colecţiona timbre, nu paria online pe meciurile din weekend, nici măcar nu găsea un pretext de relaxare în aruncarea de pâine uscată raţelor înfometate de pe lacul din apropierea blocului său. Într-o zi oarecare, un client cu cioc, care părea să nu poată respira fără să vorbească încontinuu, i-a pus o întrebare ce a avut darul de a-i cutremura. "Domnule, dumneata, ca taximetrist, ce pasiuni ai dom'le?". Pentru un om bun, precum Cristian B., această întrebare a avut efect de seră: l-au luat imediat transpiraţiile. A bâiguit ceva, a trecut de prima intersecţie pe galben spre roşu, apoi, simţind că omul de lângă el aşteaptă un răspuns pentru a-şi continua pălăvrăgeala ameţitoare, a răspuns subit: "Reclamele!". Seara, întors de la domnul Modesto, a desfăcut o bere fără alcool, s-a aşezat pe canapeaua cu romburi bordo din sufragerie şi a încercat să decanteze răspunsul. Da, îi plăceau reclamele şi până la întrebarea clientului cu cioc nu conştientizase în mod eficient acest lucru. La televizor se uita doar la momentele publicitare. Pentru el, filmele, emisiunile de divertisment sau ştirile cu sinucigaşi aveau un singur punct comun: momentul în care începea calupul de publicitate. Era fascinat de publicitate. Trăia cu publicitatea în sânge, precum o biblie cotidiană. Dacă seara vedea o reclamă la o nouă pastă de dinţi, a doua zi nu avea linişte până nu o încerca. Pui dezosaţi de la cine ştie ce crescătorie? Imediat pe grătarul lui. Vreun detergent care scoate 199 de pete? Maşina de spălat era pusă la lucru. Gumă de mestecat care albeşte dinţii? O zi întreagă rumega precum un iac. Vânzătoarea de la buticul La De Toate ştia că atunci când Cristian B. îi călca pragul acesta urma să-i ceară cel mai nou produs. Şi se aproviziona în consecinţă.

Lui Cristian B. i-ar fi plăcut să lucreze într-o agenţie de publicitate. De fapt, ar fi dat orice să lucreze într-o agenţie de publicitate. Ar fi dat slujba lui de taximetrist, laolaltă cu orele petrecute în compania domnului Modesto. Ar fi renunţat chiar şi la calitatea lui de om bun - există un preţ pentru orice. Dar nimeni nu-i acordase această şansă. Cristian B. nu avea un computer conectat la internet care să-i livreze în mod constant emailuri legate de oportunitatea unei slujbe într-o agenţie. Iar în ziare, rubricile de mică publicitate ofereau posturi de menajere, nu de creaţie. Creaţie! Un cuvânt fascinant: Cristian B. ar fi vrut să creeze.

După cum observaţi, am trecut cu lejeritate peste momentul dezvirginării lui Cristian B. Nu e important decât ca descătuşare a chakrelor personajului. Dacă urmăriţi picanterii cu orice preţ, voi aminti, totuşi, că într-o seară, pe când făcea curat în baia domnului Modesto, şi-a făcut apariţia un personaj feminin, de vârstă mijlocie, foarte mov pe pleoape ba chiar şi pe sub ele, care s-a recomandat a fi "o nepoată" şi care şi-a oferit instant serviciile sexuale. Cinci minute, în vreme ce domnul Modesto bârfea de unul singur un personaj monden cu cravata neagră. Cristian B. nici nu apucase să lase mopul jos. După ce terminase şi alocase câteva secunde pentru dispariţia efectului de uluială, se privise în oglindă alte cinci minute, îşi aranjase freza într-o parte şi-şi spusese în gând că e un bărbat bine, Cristian B. a ieşit din baie cu un surâs de gladiator adulat de mulţime. Domnul Modesto l-a rugat să-i prepare un sandviş cu parizer. Cristian B. i l-a preparat cu demnitate.

Întrebările legate de virginitate pe care Cristian B. şi le-a pus în noaptea de nesomn dinaintea sosirii Ideii i-au lăsat eroului nostru sentimentul că până atunci trăise într-un clopot de sticlă în care nu găsise tubul de oxigen. Nu v-am spus ceva esenţial legat de Cristian B. şi de marea lui pasiune, deloc "definibilă" până la sosirea Ideii. Cristian B. era un mic copywriter. Cum obişnuia să filosofeze mult şi doar pentru sine, fiecare gând important îl asocia cu un slogan. După Marea (şi Foarte Întârziata) Dezvirginare, Cristian B. asignase actului sloganul "Dacă poţi, respiră!". La prima vedere nu însemna mare lucru. Dar el credea că are potenţial pentru o eventuală campanie de popularizare a sexului în rândurile populaţiei. Din nefericire, Cristian B., în ciuda zecilor de pachete de prezervative pe care le ţinea bine încuiate într-un sertar din dormitor, nu realizase că sexul nu e un lucru interzis, care îngraşă, ci e un ritual pe care lumea îl exercită cu plăcere şi creativitate de secole. Însă nu i se putea reproşa asta: Cristian B. era, totuşi, un om bun.

Ideea l-a lovit aşadar spre dimineaţă şi a avut ca punct de plecare sexul, de care bietul nostru taximetrist şi old people-sitter nu avuse parte decât o singură dată. Ca să înţelegeţi mai bine cum funcţiona mintea lui Cristian B., am să dau frâu liber gândurilor acestuia, aşa cum au erupt ele în acea dimineaţă, în timp ce se spăla pe dinţi cu noua lui periuţă electrică. Vă rog să iertaţi eventualele incoerenţe. Creativitatea nu impune în mod absolut necesar o logică anume.

"Îmi este al dracului de somn. Poate ajung să repar azi ţeava de eşapament; bubuie creierii clienţilor... Nici măcar nu ştiu cum o cheamă. Chiar avea ochii mov?... Dar eu cred că, de fapt, am visat... Aoleu, oare mai am ciorapi curaţi? Cred că totuşi am visat, nu e incredibil? «Dacă poţi, respiră!». Vai, cât de tare e asta! Campanie la amor. Cum aş putea propaga asta? Dacă măcar aş lucra într-o agenţie de publicitate... Ce periuţă ciudată! Dar nu e rea. Nici spotul nu e rău... Campanie la amor. Dar cum? Toate metodele astea clasice. Spoturi TV. Bannere. Nu ajung unde trebuie. E nevoie de ceva mai tare... Da, sunt aproape sigur că am visat. Şi am visat-o cu ochii mov... Cât e regulamentar să te speli pe dinţi? Periuţa asta îmi dă aşa, o senzaţie. Dacă poţi, respiră! Dacă poţi, respiră! Dacă poţi, respiră!... Clar, am visat. Ia stai aşa! Stai aşa! Asta e mă, Cristiane! În vis! Eşti genial! Publicitate în vis! Dacă poţi, respiră!... Păi să zicem că visezi. O femeie frumoasă, eventual cu ochii mov. Şi - Doamne, eşti genial! - după câteva minute de săruturi sau tâmpenii d-astea, pac! Se întrerupe visul şi intră reclama: o fată frumoasă cu voce senzuală. Dacă poţi, respiră! Cinci secunde. Apoi reîncepe visul. Apoi din nou, la intervale regulate. Extraordinar! Dacă aş lucra într-o agenţie de publicitate! Pu-bli-ci-ta-te în vis!... Nu există nimic mai direct. Te trezeşti cu produsul, cu campania în cap. Şi te va urmări întreaga zi. Zile în şir. Săptămâni! Ani! Copiii vor povesti copiilor lor despre produsul care le-a fost prezentat, în contextul visului..."

... şi Cristian B. a continuat să rumege marea lui Idee, strivindu-şi fundul de scaunul de toaletă încrustat cu lame de ras. Să recunoaştem, totuşi, că ideea lui nu era rea. Inserarea calupurilor publicitare în visele oamenilor este o idee bună, mai ales că ea a venit din partea unui om bun. Dacă ar exista un campionat mondial de idei din zona advertisingului, Cristian B. s-ar califica triumfător în finală. Şi poate chiar ar obţine medalia de aur.

Din păcate însă, aşa cum spuneam, Cristian B. nu lucra într-o agenţie de publicitate. De aici încolo, povestea lui capătă o latură relativ tristă. Ştiu, v-aţi fi aşteptat ca tocmai acum viaţa lui Cristian B. să se schimbe. Ca odată cu ridicarea de pe lamele încrustate, Cristian B. să transforme mediocritatea unei existenţe anonime în istoria de succes a unui tip care iese din mulţime în aplauzele publicului. Şi mai ştiu ceva: că după ce aţi aplaudat Ideea lui Cristian B., catalogând-o drept genială, v-aţi pus imediat întrebarea cum va reuşi oare Cristian B. să o pună în practică? Şi nu aţi găsit nici până în acest moment un răspuns.

Viaţa lui Cristian B. continuă în aceleaşi coordonate. După ce a trecut euforia acelei zile, el a decis că nu e cazul să povestească nimănui despre Idee, de teamă să nu-i fie furată. Cristian B. a continuat să fie un om bun, să conducă taxiul între 7 şi 16 şi să-l şteargă la fund pe domnul Modesto între 17 şi 20. Nepoata cu ochi mov i-a apărut deseori în vise dar niciodată în realitate. De fiecare dată, visele în care apărea nepoata cu ochi mov se întrerupeau pentru a face loc unui moment publicitar în care aceeaşi protagonistă şoptea cu o voce senzuală Dacă poţi, respiră! Şi Cristian B. respira, fericit că este posesorul unei Idei strălucite dar dezamăgit că nu a primit niciodată o ofertă de muncă într-o agenţie de publicitate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer