De ajuns în Downe ar fi uşor. Cu trenul cîteva staţii din Londra, iar apoi, dacă n-aş vrea să merg pe jos, un autobuz. Nici cu 150 de ani în urmă nu era complicat, însă fiecare ieşire era o mică aventură pentru Darwin. Prefera să aibă oaspeţi. Mai ales la cină.
Problema ar fi că nu pot să merg cu mîna goală. Ce se poate duce cuiva născut acum două secole? O sticlă de vin ar fi probabil deplasat. Darwin a avut întotdeauna probleme cu stomacul, şi alcoolul nu a fost una dintre pasiunile sale, chiar dacă la Downe bugetul anual alocat băuturii era considerabil: în jur de 35 lire sterline, în condiţiile în care Parslow, majordomul său, primea 50 lire sterline! O alegere mai bună ar fi un CD cu muzica lui preferată. Haendel, de exemplu. Darwin a urmărit oratoriul Mesia înainte să se îmbarce pe Beagle şi de atunci şi-a dorit mereu să îl reasculte. Totuşi, o carte ar fi mai nimerită pentru cineva care îşi petrece serile citind literatură. Ar trebui să găsesc ceva care să îndeplinească două condiţii esenţiale pentru Darwin: o femeie frumoasă ca personaj principal şi un final fericit. Cum Jane Austen se numără printre autorii săi favoriţi, aş miza mai curînd pe Bridget Jones's Diary decît pe Sex and the City. În cele din urmă cred că m-aş decide la ceva mai adecvat. Darwin se bucură la fiecare nouă ediţie din cele şase ale Origins of Species şi, fără îndoială, ar fi încîntat să vadă elegantul volum ilustrat îngrijit de David Quammen.
Downe e superb primăvara. Înainte de cină am putea face o plimbare pe Sandwalk, aleea pe care Darwin a parcurs-o zilnic timp de 40 de ani, punîndu-şi ordine în gînduri. Învingînd mirosul, ne-am opri la porumbei şi am admira fastuoasele exemplare pe care le încrucişa în diferite combinaţii, pentru a-şi verifica teoriile; am admira în seră orhideele din care încerca să obţină noi varietăţi; mi-ar arăta între copaci locul unde a făcut experimentele cu viermi, folosite în ultima sa carte (cinică alegere pentru un agnostic) şi mi-ar descrie indiferenţa lor la improvizaţiile de pian şi fagot.
La cină, conversaţia ar curge lent şi precis. Darwin ar fi bucuros să-şi amintească despre cei care îl vizitau adesea la masă: despre prietenul şi mentorul său Charles Lyell, cu care s-a sfătuit pe tot parcursul carierei.
Despre bunii săi prieteni mai tineri - Joseph Hooker şi T. H. Huxley - care i-au argumentat conştiincios teoriile întreaga lor viaţă. Dar şi despre alte personaje ale epocii, care i-au trecut pragul; ar povesti despre Robert FitzRoy, căpitanul vasului Beagle, cu care a cinat zi de zi timp de cinci ani şi de care l-au despărţit convigerile religioase; despre Ernst Haeckel - marele şi înflăcăratul său avocat de pe continent, despre Francis Galton - genialul şi controversatul său văr şi, bineînţeles, despre Alfred Russel Wallace - mai tînărul să confrate, cu care împărţea onoarea de a fi descoperit teoria selecţiei naturale.
Însă Darwin ar fi nerăbdător să afle noutăţi. Majoritatea informaţiilor, cînd nu proveneau din scrisori, le afla de la cei care îl vizitau la cină, aşa încît m-ar chestiona nesăţios despre marile evenimente din lumea ştiinţifică. Ar trebui să încep spunîndu-i despre Gregor Mendel, cel care descîlcea legile eredităţii chiar în anul în care el publica Originea speciilor, şi despre Hugo de Vries, care le va redescoperi în 1900. Despre cum T. H. Morgan, studiind musculiţa de oţet, a descoperit că genele sînt localizate pe cromozomi. Ar trebui să-i spun despre Julian Huxley, nepotul bunului său prieten, despre anii '30 şi Sinteza Modernă prin care au fost unite genetica şi teoria selecţiei naturale. Despre Ronald Fisher, J. B. S. Haldane şi ingenioasele modele matematice de genetică a populaţiilor. Despre Theodor Dobzhansky, mutaţiile genetice şi despre faptul că nimic nu are sens în biologie decît în lumina evoluţiei. Despre Ernst Mayr, despre conceptul modern de specie şi filozofia biologiei moderne. Despre E. O. Wilson, sociobiologie şi influenţa selecţiei naturale în alte domenii. Despre Watson, Crick, structura ADN-ului şi era biologiei moleculare. Despre Stephen Jay Gould, teoria echilibrului punctuat şi eleganta bogăţie a exemplelor. Despre Richard Dawkins, gena egoistă şi vehemenţa argumentelor. Cînd am ajunge la Francis Collins, Craig Venter şi secvenţionarea genomului uman, am fi deja la desert...
Deşi Darwin ar mai avea întrebări, ne-am îndrepta spre camera de muzică, să o ascultăm pe Emma cîntînd la pian sau povestindu-ne despre lecţiile luate cu Chopin. Din fotoliul în care a scris volumul care l-a făcut celebru, Darwin ar menţiona discret paginile dedicate muzicii din The Descent of Man.
După care, ar fi greu să refuz o partidă de biliard. Darwin juca în fiecare seară una sau două partide cu Parslow sau cu unul dintre copii. Masa la care urmează să fiu spulberat a fost atent aleasă de Darwin, iar pentru a o cumpăra, chiar dacă banii nu au fost niciodată o problemă, Darwin şi-a vîndut ceasul de aur moştenit de la tatăl său.
Seara ar trece nemilos de repede şi în cele din urmă ar veni timpul să plec. Darwin era întotdeauna în pat la 10 şi jumătate.