"Alegeţi trei scaune, două pălării, cîteva umbrele, cîteva pietre, mai mulţi arbori, trei femei goale şi alte cinci bine îmbrăcate, şaizeci de bărbaţi, câteva case, vehicule din toate epocile, mănuşi, telescoape etc. Tăiaţi totul în bucăţi mici şi amestecaţi-le bine într-o piaţă largă. Reconstituiţi după legile hazardului sau cum vi se năzare şi veţi obţine peisajul pe care vi l-aţi dorit întotdeauna".
Pe urmele dadaistului Tristan Tzara, poetul suprarealist de origine română Gherasim Luca a dat şi el lecţia sa de cubomanie aplicabilă în viaţa de toate zilele. Cuvintelor decupate din ziar de către Tzara în 1916 le iau loc obiectele şi fiinţele reale de toate felurile, iar sacul dadaist pe care îl scuturi uşor, este înlocuit cu piaţa largă în care totul este bine amestecat.
Peisajul pe care - spune Gherasim Luca - ni l-am dorit dintotdeauna ia astfel naştere: un peisaj născut din hazard, chiar în piaţa publică. Ce poate fi mai real de atît? În oraşul francez Lille, din nordul Franţei, are loc între 14 martie şi 12 iulie 2009, festivalul Europe XXL - al graniţelor invizibile, la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Despre România se vorbeşte mult în cadrul festivalului de la Lille, prin intermediul cîtorva proiecte artistice foarte consistente. Dar una dintre expoziţiile cele mai reale şi bine articulate din festival - un festival în care se dezbate despre Europa diferenţelor - este cea care îl omagiază pe poetul suprarealist român Gherasim Luca. Născut la Bucureşti în 1913, poetul român emigrează la Paris în 1952, unde se va bucura de succes, şi moare tot la Paris în 1994: se sinucide aruncîndu-se în Sena, atunci cînd, sub pretextul unei "curăţenii generale", autorităţile franceze îl aruncă practic în stradă. Un gest final ce pare făcut pe urmele prietenului său Paul Celan, care apelase la aceeaşi sinucidere cu 24 de ani mai devreme.
Purtând titlul "Gherasim Luca - o bîlbîire în noapte", mica expoziţie (însoţită de o lectură publică din poemele sale, ce a avut loc pe 12 martie 2009) este deschisă pînă pe 10 aprilie 2009, în biblioteca Şcolii Regionale Superioare de Expresie Plastică din Tourcoing, regiunea Lille. Omagiul adus lui Gherasim Luca este omagiul adus Limbajului în general, deconstrucţiei Limbajului, bîlbîirii continue a Limbajului, este omagiul Haosului care naşte, din cînd în cînd, Lumea. Omagiul lui Gherasim Luca este evenimentul total al unui festival dedicat Europei fără graniţe, unei Europe amestecate, metisate, a diferenţelor.
Limba lui Gherasim Luca este intraductibilă, este limbajul suprem, un limbaj al bîlbîielii care, din cînd în cînd, produce sensul. Ca într-o maşină de la loterie, Gherasim Luca provoacă hazardul, pune lucrurile în mişcare, le ţine în fierbere continuă, iar acestea formează pentru o secundă materia, sensul cîştigător, Lumea, pentru a cădea imediat, din nou, în haos. Aşa este poezia Passionnément, scrisă de către Gherasim Luca în 1973 şi pe care vă invit să o ascultaţi chiar acum, în lectura poetului, extras de pe un CD dublu, Ghérasim Luca par Ghérasim Luca, apărut la Paris (Click aici).
Poezia a apărut pentru prima oară în volumul Le Chant de la carpe (1973):
pas pas pas pas Ne dominez pas vos passions passives ne dominez pas vos rations, crachez sur vos nations, crachez sur vos rations, minez vos nations...
Cuvintele se combină între ele la infinit, poetul ezită, îşi caută cuvintele, strigă din ce în ce mai tare atunci cînd e ferm şi sigur pe cuvintele formate, pentru a cădea iar, tocmai această posibilitate a metisajului cuvintelor, a sunetelor, ţine lumea în potenţialitatea ei, naşte lumea. Iar atunci cînd apare sensul, acesta e făcut din lozinci care cheamă la distrugere şi atunci reintrăm în haos.
Metisajul cuvintelor creează în final declaraţia totală de dragoste. Vocea poetului umple întreg aerul, se degajă în aer. Este o voce eliberată cu totul, ieşită din plinătatea fiinţei sale: je t'aime passio passionnément. Născută din forfota cuvintelor, declaraţia lui Gherasim Luca este mesajul ultim către lume: haosul limbajului naşte în final declaraţia de iubire care închide poemul, nu formează iar haosul, ci rămîne Lume.
Vă propun în final să (re)ascultaţi Papageno - Papagena Duet. Ca să vă reamintiţi de Flautul fermecat.
Click aici.