Cel ce se pedepseşte singur

Săptămînă trecută vă ademenisem cu un Interviu cu o pisică, acel performance-dialog absurd realizat de către artistul belgian Marcel Broodthaers în 1972. Astăzi vă propun să facem un salt, un salt venit în mod natural, un salt-invitaţie la expoziţie, de 1 mai 2009 sau imediat apoi, la Centrul Cultural Palatele Brîncoveneşti. Adică la Mogoşoaia. La expoziţia Cel ce se pedepseşte singur. Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu: arta şi România în anii '80-'90, curatoriată de Erwin Kessler. O expoziţie despre care trebuie vorbit şi pe care cît mai mulţi dintre noi ar trebui şi aş vrea să o vadă, până pe 15 mai 2009. O plimbare la Mogoşoaia, dar nu una simplă, relaxată, goală. Ci însoţită de vizitarea expoziţiei celor trei artişti, o expoziţie în nici un caz comodă, plăcută, lejeră, distractivă. Dar una dintre imaginile cele mai corecte asupra istoriei româneşti recente. O expoziţie de stări, aşa cum o numeşte curatorul Erwin Kessler, apăsătoare şi, în acelaşi timp, eliberatoare. Un eveniment de artă contemporană aşa cum trebuie să fie unul: moment de reflecţie, situare nu în registrul "drăguţ", "amuzant", ci în acela al stărilor succesive care îţi dau de gîndit.

Focalizare asupra anilor '80, anii cei mai acuţi din istoria noastră recentă, şi asupra perioadei imediat următoare acestor anii, anii '90, expoziţia arată lucrări inedite. La deschidere, curatorul Erwin Kessler a spus din start să nu ne aşteptăm să vedem ceva triumfal, ci lucruri violente şi frustrante, avînd de-a face - citez - nu cu simple lucrări, ci cu carnea şi sîngele lor. Sunt în expoziţie opere ce prezintă existenţa în acei ani a artiştilor Ştefan Bertalan - artist din Timişoara, ce făcea parte din Grupul Sigma, emigrat mai tîrziu în Germania -, Florin Mitroi (artistul secret, descoperit cu adevărat după moartea sa) şi Ion Grigorescu, poate cel mai familiar publicului, artistul regăsit, figură istorică, singurul artist român prezent la Documenta, la Kassel, în 2007 şi în numeroase expoziţii internaţionale, Dada East: Românii de la Cabaret Voltaire, de pildă. Sînt artişti nereprezentativi pentru acei ani, artişti "în contra curentului", a căror existenţă şi operă s-au născut dintr-un orizont lipsit de orizont. Sunt oameni care nu au făcut rezistenţă culturală, nu au creat paralel cu realitatea, nu s-au scăldat în teme paralele, ce evitau comanda oficială (cum este cazul acelor aşa-numiţi artişti evazionişti). Cei trei prezenţi în expoziţia de la Centrul Cultural Palatele Mogoşoaia s-au lăsat descoperiţi acum, ne-au lăsat să pătrundem în intimitatea lor, iar lucrările prezente sunt ale unor ani '80 trăiţi, cu revelaţiile lor cele mai negre, aşa cum mărturiseşte curatorul său, Erwin Kessler. E o artă trăită până la delir, fără limite.

Este un eveniment al celor care se pedepsesc singuri - parafrazînd titlul, "cel ce se pedepseşte singur", un titlu împrumutat după o piesă de Terenţiu, care l-a rîndul lui ia titlul de la Menandru - , cei 3 sunt artiştii care nu s-au adăpostit în acei ani, ci din contră, s-au descoperit, s-au autopedepsit voluntar, trăind imposibilitatea, au luat realitatea acelor vremuri ca realitate a vieţii lor, nu au trăit nici într-o pură utopie, nici nu s-au pus împotriva sistemului politic, au trăit-o pur şi simplu, ca pe realitatea lor.

Una dintre cele mai importante şi solide după '90 încoace, despre acei ani, apărută, nu întîmplător, într-un moment cheie: în 2009, la 20 de ani de la căderea comunismului. Expoziţia este deschisă pînă pe 15 mai 2009, iar ei i se adaugă şi un catalog masiv, care, pe lîngă reproducerea lucrărilor şi mărturii ale artiştilor, cuprinde şi o amplă cronologie ilustrată a civilizaţiei materiale, politice şi sociale din România anilor '80-'90.

Nimic mai simplu decît o invitaţie la o călătorie într-un timp al lor, o călătorie ce te pune să gîndeşti. Într-o zi cu soare, la Mogoşoaia. Cred că ştiţi deja ce se află dincolo de ziduri.