15. Când am încetat să visăm
Ştiu că există întrebarea aceasta. Nu o ocolesc. Aşa cum nu îmi ocolesc nici incapacitatea mea de a-i răspunde. Nu mi-a fost dificil să mă simt diferită, dar, în timp, a devenit imposibil de suportat sentimentul că nu am cum să devin vreodată la fel cu ceilalţi. Duşmanul meu locuieşte în mine.Astăzi Arius a intrat în cameră şi a venit drept în faţa mea. M-a privit aproape un minut. Mereu face ceva neobişnuit copilul ăsta, aşa că am închis ochii şi am început să mă gândesc la cireşul meu. Despre care îmi spunea Tata că era plantat de el împreună cu bunicul meu. Nu mi-am cunoscut bunicii. Dar dacă închid ochii şi mă imaginez lipită de coaja neagră, brăzdată de şanţuri subţiri, cu picioarele încordate pe câte o creangă nesigură, cu ochii după galbenul cireşelor, îl simt pe tataie privindu-mă de undeva de jos. Grijă. Bucurie. Dorinţa de a opri timpul. Şi facem asta împreună, tataie, îi spun. Ia o cireaşă, iar cireaşa cade printre degetele lui şi degetele lui sunt albe şi puternice şi...
- Eşti urâtă, Deirdre. Eşti urâtă, cum ai putut să renunţi la faţa ta şi să devii atât de urâtă?
Arius m-a văzut în visele mele, în visele lui. De când visează, s-a scufundat ca un dependent începător, cu nesaţ, fără noimă, fără să facă diferenţa de realitate.
- Nu, Deirdre, diferenţa ştiu să o fac, numai că tu nu ştii ce este real.
- Mă sperii uneori, ştii asta?
- Nu cred. Tu mă cunoşti pe mine dintotdeauna, eu abia acum încep.
- Da, dar începi să mă cunoşti şi pe mine totodată. Şi nu, nu sunt urâtă.
- Dacă ai putea să renunţi la a visa, ai face-o?
- Nu. Când mori, încetezi a visa. Să ştii totul, să ai dintr-o dată puterea de a vedea şi înainte şi înapoi, şi ce este ascuns şi ce este alterat, să înţelegi ceea ce este de neînţeles... nu îţi mai lasă loc să îţi imaginezi. Cine vrea să atingă toate limitele? Şi vreau să spun, toate?
- Adică tu nu vrei să mori?
Nu, nu vreau să mor. Vreau să închid ochii şi să îmi întind amintirea mâinilor să te prind în braţe. Să ştiu că imortalitatea mea îţi dă ţie portiţa spre nelimitat. Că mă urăşti atunci când nu poţi să mă iubeşti atât cât ai vrea.
Oamenilor le este teamă de moarte pentru că nu ştiu ce este dincolo. Mie îmi este teamă de moarte pentru că nu vreau să ştiu.
16. Sunt invizibilă
- Ştii că eşti frumoasă?- Nu sunt. Nu sunt a ta. Nu sunt frumoasă.
- Măi dar niciodată nu ai să înveţi că eşti frumoasă?
- Se învaţă?
- Nu ştiu. Iar mă iei cu filozofii din astea? Eu îţi spun ceva. Eu mă uit la faţa ta şi îţi văd fiecare pistrui şi fiecare cută pe care o fac buzele tale când zâmbeşti. Mă uit şi văd cum ochii tăi au toate culorile. Nu sunt nici gri, nici verzi, nici albaştri, nici negri. Încep cu albul cel mai clar. Apoi sunt gri, apoi au câteva pete verzui. Apoi sunt galbeni. Apoi albaştri. Parcă ar fi fost nehotărâţi la un moment dat, s-au amestecat, apoi le-a plăcut ce-a ieşit, şi-au rămas aşa. Iar eu văd toate astea. Pot să stau atât de aproape încât să văd toate culorile irisului tău. Eşti frumoasă.
- Atunci înseamnă că mă pot ridica din pat, aşa goală, pot ieşi pe balcon, pot ieşi chiar pe uşă afară din casă, pot merge până la capătul pământului. Şi când m-aş întoarce, tu ai fi tot aici, în pat, privindu-mă.
- Nu înţeleg nimic din ce spui. Eşti îngrozitor de complicată şi nu înţeleg de ce trebuie să fii atât de complicată, Tania. Dar de ce eşti mai complicată şi de ce te înţeleg mai puţin, de-aia eşti mai frumoasă şi te iubesc mai mult.
- Ceea ce era de demonstrat (nu-i spun în latină, a învăţat în facultate, dar nu ar înţelege, pentru că latina pentru americani sună altfel decât latina pentru europeni. Ca de altfel totul.). Pentru tine, nu m-am ridicat niciodată din braţele tale.
- Şi ai face bine nici să nu te ridici vreodată.
Te iubesc mai puţin. Învăţ să iau pauză. Dintre toţi oamenii, tocmai tu mă înveţi să îmi regăsesc zidurile de sticlă dinăuntru. Şi să am curaj să îi pun pe ceilalţi să aştepte să le arunc scara. Când am eu chef. Tu eşti ceilalţi şi nici măcar nu îţi pasă.
- Spune-mi că n-ai să pleci niciodată.
Nici nu aş putea. Plec în fiecare zi, nu mai am timp de o singură plecare adevărată, cu bagaje cu tot. Nu-mi spune stai. Dar îmi cere să promit că nu îl voi părăsi. Noaptea trecută am visat că eram şoim. Văd şoimi în fiecare zi aproape, zburând peste casa noastră. În vis, Awain îmi spunea: Nici nu vreau să te îmblânzesc, îmi este suficient să te întorci în fiecare seară pe mâna mea, fără să te chem.
- Spune-mi că nu te vei întoarce niciodată de unde ai venit.
- Nu ştiu de unde am venit.