9. Dam
Îmi este teamă. Încerc să nu mai închid ochii. Este prima noapte aici, casa are mai multe camere, mult prea înalte pentru o ţară în care umezeala se strânge în colţuri, înnegrindu-le. Camera Annei este la parter, pe mine m-a adus aici, la mansardă, pe o scară îngustă, neluminată. Ferestrele sunt şi ele înalte, subţiri, clătinându-se parcă în fragilitatea contururilor. Ramele, vopsite în albastru şi portocaliu, sporesc impresia de ireal.Nu cred că mai este nimeni în casă în afară de noi două. Îmi lipesc palmele de pereţi. Vopseaua rece îmi trece prin piele. Nu am nimic în mine decât camera asta. Îi prind conturul cu carioci, ca atunci când eram copil. Ca acum doi ani când eram copil. Ca acum 100 de ani, când eram copil.
Dacă desenez o casă neagră, pe malul Amstelului, în ea va creşte o femeie pescar, o femeie care visează. Dimineaţa va ieşi cu barca, alături de bărbatul ei, la pescuit. E singura femeie din sat care merge la pescuit. E singura casă în care nici un copil nu aşteaptă seara. Dar Anna închide ochii noaptea, când se întorc pe apele negre, şi vede un copil desenând un dig cu degetele în noroiul din faţa casei.
Nu am cum să-mi amintesc asta. Asta s-a întâmplat înainte de mine, înainte chiar de a fi mama mea. Ştii foarte bine, Deirdre, că asta nu s-a întâmplat niciodată.
10. Anna şi o casă cu picioare lungi
Nu am nevoie de lumină. Luna se izbeşte de ziduri, ocolind ferestrele. Am trăit prea mult. Poate că ar fi mai bine să dorm acum. Copila asta e o visătoare. Are ochii adânciţi de nesomn, oase lungi şi fine şi merge cumva abia atingând cu tălpile pământul. Hainele ei sunt negre, obrajii albi, părul aproape cenuşiu, ochii, un jar negru-alb-arzând.Îşi muşca buzele în timp ce aştepta să deschid uşa. Un rucsac sprijinit de picioare şi ceva ca un tub agăţat de umeri.
Descui. Spune că o cheamă Tania. Mă întreabă dacă am camere libere. De fapt, nu are nevoie decât de o cameră. Trecem prin hol, o văd oprindu-se în faţa scării care duce înspre camerele cu flori şi trăgând aer în piept. Se uită înspre mine, nu spune însă nimic. Fie nu a învăţat să pună întrebări, fie le-a pus prea devreme şi acum crede că nu mai este nimic de întrebat.
Urcă în spatele meu.
- Când am ridicat casa asta, i-am făcut picioare lungi. Uneori se clatină noaptea, să nu te sperii. Dacă e să cădem, cădem cu toţii. Iar vecinii mei sunt oameni bogaţi, s-ar supăra foarte tare dacă s-ar întâmpla asta. Cred că uneori, mai ales atunci când e furtună, stau sprijiniţi de zidurile dinspre noi. Nu ştiu de ce cred ei neapărat că de la mine ar putea porni vreo nenorocire.
Râde. Apoi mă întreabă dacă ofer şi micul dejun. Asta mă descumpăneşte puţin. Îi spun că dacă vrea putem bea o cafea şi mânca nişte Poffertjes cu zahăr şi unt. La ce oră, mă întreabă.
- Şase. La şase jumătate ies cu florile.
- OK.
Vorbeşte cu accent, pronunţă cuvintele un pic peltic, are o dulceaţă aparte. Înainte de a o lăsa, îmi spune că vine din Spania şi că a primit un job aici. S-ar putea să stea mai mult, m-ar deranja asta şi dacă nu, îi fac o reducere?
În dimineaţa aceasta am pus semnul cu camere de închiriat, pentru prima dată în ultimii zece ani.
9. Înainte
Sunt obosită. Nu am dormit de două zile. Îmi întind picioarele. Alte două picioare, purtând şosete albastre, la fel ca mine, mă ocolesc. Tipul de pe aeroport. Ridic capul, îi zâmbesc. Pentru prima dată am senzaţia că am păcălit soarta.Mă aşez lângă ea. Are ochelari fumurii şi cred că doarme. Părul i s-a încurcat în perna albastră de voiaj. Îşi ţine picioarele lungite deasupra bagajului de mână. Îmi scot laptopul. Urăsc să aştept. Mi-e frig.
Se ridică dintr-o dată, mai înaltă decât mi-aş fi dat seama. Îşi scoate ochelarii, are ochi negru-cenuşii, strălucitori. Nu e conştientă de altceva decât de propria-i prezenţă. O fixez. La început din obicei. Se întinde. Îi urmăresc linia sânilor în pulovărul albastru închis, strâmt. Ridică mânerul genţii şi pleacă. Merge legănat, ca pe vârfuri. Sunt tentat să mă ridic şi să merg după ea. Poate mai am timp să cumpăr un bilet de avion spre locul unde merge ea. Râd de mine când o văd intrând la toaleta din depărtare. Rămân cu ochii fixaţi pe uşă până când o văd ieşind. De data asta mă fixează şi ea. De fapt, poate doar mă păcălesc, e greu de spus, cu ochelarii aceia. Se împiedică de un tip care se întoarce zâmbind înspre ea. Zâmbeşte şi ea. Se îndreaptă apoi spre poarta la care deja s-a strâns o grămadă de oameni. Poarta de îmbarcare spre Londra. Avionul cu care zbor şi eu. După ce trece de controlul de paşapoarte, pentru câteva secunde, e din nou cu faţa înspre mine. Mă uit la ea fără să clipesc. Îşi ridică ochelarii pe cap, ochii i se mijesc, e clar, e mioapă, dar se uită clar înspre mine.
Spre dezamăgirea mea, locul cu numărul 47 nu este primul după bucătăria avionului, aşa cum apărea în schemă când am făcut rezervarea. Damn. Bine cel puţin că am luat locul de la margine. Sunt exact pe rândul din spatele locului pe care l-aş fi vrut.
Mă descalţ. Mă uit ce filme sunt. Au trecut câţiva ani şi tot nu m-am obişnuit cu ecranele tridimensionale, cu filmele. Atât cât pot, încă ocolesc asta. Dar acum e singura mea şansă să nu adorm. Avionul se umple, încet-încet. Lângă mine se aşază o pereche, el mai tânăr decât ea, şchiopătând uşor. Probabil el are un dispozitiv la piciorul stâng.
Şi locurile din faţa mea s-au ocupat, cu excepţia celui dinspre geam. De ce aleg oare oamenii locurile dinspre geam în avion? Poate că e locul cel mai aproape de vise, pentru ei. Dacă aş avea un copil, i-aş da locul dinspre geam. Dacă aş avea un copil normal, adică.
Apoi apare el, şi încep să râd, pentru că ocupă chiar locul de la geam, din faţa mea. Râde şi el Damn, busted.
Prima dată când păcălesc soarta. Arată bine, şi mi-aş fi dorit să îi pot atinge pieptul. Să îi simt pielea. Îmi scot netbookul şi mă gândesc că prada e, în sfârşit, interesantă.
10. Noaptea Annei
Mă întind pe patul tare. Privesc întunericul ieşind din ziduri ca un fum. Răsuflările florilor îl vor risipi în curând, dar acum este ora lui. Am un străin în casă. În cele din urmă, noaptea se închide peste noi.Arius desenând în ploaie.
A cui este amintirea aceasta?