Cenaclul de la Muzeu - Şedinţa din 13.05.2009

Şedinţa din 13 mai 2009, în ciuda datei fatidice şi a numărului relativ mic de participanţi (cincisprezece, plus moderatorii şi scriitorii-vorbitori) a început efervescent, cu veşti bune din partea a două dintre membrele cenaclului. Doamna Lorena Stuparu, care a citit poeme în şedinţa din 25 februarie 2009 a Cenaclului de la Muzeu, a luat Premiul II pentru proză scurtă la Suceava, în cadrul Festivalului Naţional de Literatură "Eusebiu Camilar - Magda Isanos", între 1 şi 3 mai 2009. Totodată trebuie amintit faptul că Lorena Stuparu a luat şi Premiul Revistei Oraşul din Cluj, pentru proză. A doua surpriză plăcută este premierea doamnei Mihaela Dordea, care ne-a citit la cenaclul din 11 martie 2009 fragmente din romanul Dincolo de tăcere, unul dintre cele trei texte de proză pentru care a luat Premiul I la acelaşi festival din Suceava şi totodată Premiul Revistei "Ateneu" din Bacău.

Rememorând şedinţele la care au participat doamnele premiate, Tudorel Urian, unul din moderatorii cenaclului a afirmat, cu umor fin: "Toată lumea e bine primită la Cenaclul de la Muzeu. Noi îi mai criticăm." De aici, rezultă, în opinia moderatorului Daniel Cristea Enache, calitatea acestui cenaclu. "Chiar şi o lipsă precum absenţa cronicarului de cenaclu, domnul Ion Zubaşcu, se poate transforma într-o provocare pentru alţi membrii ai cenaclului de a-şi încerca puterile şi a încerca să fie, mai mult sau mai puţin, povestitori. Nu excelăm prin numărul de participanţi. Vom compensa prin calitatea lecturii." Şi a avut gura aurită. Acel "cuplu doljean", acei doi poeţi care au venit special din Craiova pentru această şedinţă - Ionel Ciupureanu şi Alexandru Ioan - au electrizat sala prin versurile lor şi ne-au dăruit o seară de literatură autentică. I-am remarcat, în primul rând, datorită modestiei cu care s-au prezentat: cuvinte puţine, voci grave şi reţinute.


S-a născut în 1957, în comuna Coşoveni, judeţul Dolj. A publicat întâi într-un volum colectiv Zboruri lirice, la Editura Scrisul Românesc, în 1988. Pentru volumul Pacea poetului , Editura Ramuri, 1994 a primit Premiul Bibliotecii Franceze Omnia şi a fundaţiei Ramuri şi, de asemenea, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Alte volume publicate: Amos - Editura Spirit Românesc, 1996, Fălci - Editura Scrisul Românesc, 1999 şi Krampack - Editura Scrisul Românesc, 2002. De menţionat: pentru aceste două volume din urmă a primit Premiul Uniunii Scriitorilor filiala Craiova. Ultimul volum i-a apărut în 2005, la Editura Pontica - Adormisem şi mă gândeam.

Ajuns la Cenaclul de la Muzeu, Ionel Ciupureanu nu simte nevoia să se prezinte. Menţionează doar că a mai participat la alte cenacluri - la cenaclul domnului Mincu, la un cenaclu din Craiova şi, la întrebarea moderatorilor "Cine vă sunt maeştrii?", "Ce autori citiţi?" răspunde cu un zâmbet şi câteva vorbe: "Sunt prieten cu Alexandru Ioan, cu Radu Aldulescu..." ("Şi cu mine!" adaugă, din sală, Lorena Stuparu.)

Poetul Radu Aldulescu îl apropie pe Ionel Ciupureanu de poetul Anton Jurebie care "tinde să nască o poezie halucinantă - fapt ce se întâmplă foarte rar în proză şi uite că se întâmplă în poezie prin Ionel Ciupureanu şi Anton Jurebie." Radu Aldulescu scoate în evidenţă faptul că "ambii poeţi au premiile USR de debut, dar sunt ca şi necunoscuţi." "În primul rând, cenaclul este un prim pas pentru a se face cunoscuţi şi, în al doilea rând, e nevoie de nişte recenzii în revistele literare, la edituri, de pildă la Cartea Românească." (În acest moment, Daniel Cristea-Enache ridică mingea la fileu şi îi cere poetului Ionel Ciupureanu să îi trimită o carte.) Radu Aldulescu îşi încheie comentariu amintind de existenţialismul poetului - "care se trage de la Ioan Es. Pop, dar altfel." Daniel Stuparu, scriitor şi deja vechi membru al cenaclului are de zis "două chestii" (critice): "Nu subscriu. Este epigonism, dicteu automat. Avangarda încerca să rupă logica textului, dar aici nu văd mesajul subiacent. E o logoree. Dar e suficient lucrul acesta? Nu sunt de acord cu aceste repetiţii: "mi-e era teamă că-mi moare şi trupul / mi-era frică pe stradă." (Mi-e frică, mi-e teamă)" Daniela Baltă, de curând venită la Cenaclul de la Muzeu, afirmă: "Ascultam această poezie şi mi-a fost greu să intru în atmosferă. Cum se structurează? E ca o scară cu trepte ce lipsesc. Benefic este că următorul vers pică la locurile cu trepte." Poetul Adrian Diniş are două observaţii: "În primul rând, poezia este citibilă, curge uşor..." În al doilea rând i s-au părut neclare o anume repetiţie, anumite construcţii şi expresii onomatopeice. Aici intervine moderatorul Tudorel Urian cu o contraofensivă, în apărarea repetiţiei din poezie: "Plouă, plouă, plouă...", ne duce, firesc, cu gândul la Bacovia. Mergând pe text, Adrian Diniş găseşte câteva versuri care îi plac, de pildă: "de plictiseală m-ai luat şi de mână" (Tentativă de puci). Daniel Stuparu consideră că poetul "pe alocuri, frizează banalitatea" şi că "huruind în suc propriu" e o formulare rebarbativă.


Daniel Cristea-Enache exclamă: "E o primă testare. Scriitorii buni abia pot vorbi despre ei, în timp ce scriitorii mediocrii nu se mai opresc." "Este extraordinar acest poet foarte puţin cunoscut! Îi întâlnesc pentru prima oară textele şi cred că nu este vina criticului că nu a auzit de Ionel Ciupureanu. Informaţia ar trebui să circule." "Iată, ce necesar este acest cenaclu!" Moderatorul îl integrează pe poet generaţiei '90, despre care "unii critici spun că nici nu există." "Nici Ionel Ciupureanu nu există, deşi îl vedem acum."

Tudorel Urian: "Dacă ar fi să-l compar pe autor, l-aş compara cu o sticlă de şampanie al cărei dop face "fâs" în loc de "poc". Se vede o agitaţie perpetuă a autorului, contrarii ilogice, fără miză, pe de-o parte şi un orizont de aşteptare, pe de alta. În final, banalitatea absolută a unui cotidian uluitor de plat." Adâncind comentariu pe text, criticul remarcă "elemente contrare foarte bine realizate stilistic, de mare forţă." În viziunea sa, poetul este "un fel de Cioran, un fel de Bacovia, toate se potrivesc ca stare de spirit." Criticul remarcă "un efect indirect: existenţialism prin mijloacele dicteului automat" care creează, în general, foarte bune versuri.

Daniel Cristea-Enache revine cu un comentariu final exprimându-şi bucuria de a fi ascultat "extraordinare texte" şi de a fi cunoscut un autor care "a luat arta pe cont propriu" şi pe care îl plasează "între Virgil Mazilescu şi Ioan Es. Pop". Criticul găseşte la Ionel Ciupureanu "un filon de construcţie suprarealist, un poem scurt care se duce în toate părţile deodată, cu un centru de greutate remarcabil." Moderatorul detectează "expresii puternice din nimic", ca de exemplu: "Te-am visat fetiţă cu chipul maică-ti moartă...", din poezia Aş lenevi, considerând că "Cele mai simple propoziţii devin versuri pregnante. Poetul reuşeşte să convertească banalitatea, repetiţiile, pe care le prelucrează obsesional, cu efect incantatoriu asupra cititorului." Şi criticul dă şi exemple: "Îmi îmbătrânesc mâinile dar nu ştiu de ce..." (Scopuri divine) Moderatorul remarcă, de asemenea, "expresiile pe care poetul le controlează excepţional, expresii chiar şi la limita scabrosului". Concluzia finală este că poezia lui Ionel Ciupureanu este o poezie grea, densă, de viziune, pe scurt, "una dintre cele mai bune lecturi ale cenaclului".


S-a născut în 1960, în Craiova, judeţul Dolj. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în 1999, pentru volum de versuri Scriptura sinucigaşilor, Editura Scrisul Românesc. A mai publicat volumul Iaruminaţi, la Editura Aius, în 2002 şi, la aceeaşi editură, i-a apărut, de curând, volumul Sinucigaşul (porcul suprem), din care a citit la cenaclu. Prezentarea lui Alexandru Ioan - "celebru după nume", după spusele lui Tudorel Urian - este foarte scurtă, în ciuda prezicerii lui Daniel Cristea-Enache: "precis că ne va spune multe". Alexandru Ioan afirmă că îi place Rilke, Ionel Ciupureanu, Rimbaud, Baudelaire. La întrebarea lui Daniel Cristea-Enache despre ocupaţia sa, Alexandru Ioan afirmă: "Sunt pensionar, de la ţară." De aceea, în completarea prezentării poetului, trebuie să adăugăm că are o înfăţişare neobişnuită - barbă şi plete albe, asemenea sihaştrilor - şi o voce gravă, puternică.)


Comentariile încep abrupt şi încrucişat: "Nu ne va fi mai uşor!" (Daniel Cristea-Enache), "A citit foarte repede." (George Enache) şi "Aşa şi trebuie." (Tudorel Urian). Poetul George Enache remarcă "forţa cinetică bine întreţinută a poeziilor, care sunt puternice" şi deplânge lipsa de publicitate a poetului: "Este trist că nu s-a auzit această voce mai devreme."Daniel Cristea-Enache consideră că "nu e vina societăţii şi nici vina poeţilor"Adrian Diniş afirmă că i-a plăcut primul poem, Dumnezeu către om, dar apoi, "din ce în ce a început să sece". Totuşi, spune că "ar fi interesant să vedem cum este receptată această poezie religioasă, care pare să fie - ca în cazul psalmilor versificaţi ai lui Foarţă - rugăciunea proprie a autorului (eretică sau nu)" Tudorel Urian îl contrazice, considerând că poezia "nici nu s-a schimbat" şi că "trebuie privită global, în ansamblu". Adrian Diniş: "Poezia lui Alexandru Ioan m-a surprins... în bine. Am văzut multe pronume, un joc de cuvinte perfect asumat - lipsesc unele cuvinte şi asta e bine. Poetul face parte din generaţia '90." Poeta Aida Hancer: "Ceea ce am ascultat este deasupra a ceea ce se scrie astăzi. Poetul şi-a ales o temă universală. Este mazilescian prin lectură. Mi-a plăcut." Daniel Stuparu: "Din poeme lipseşte plasticitatea. Le-aş fi vrut mai închegate. Ceea ce am auzit aici este o incantaţie psalmodică, gen rugăciune pe care o spui în intimitate, nu e poezie." Tudorel Urian îl interpelează: "Are valoare poetică sau n-are?" "poate avea valoare poetică, dar nu e suficient pentru a vorbi de literatură." (Daniel Stuparu) Concluzia sa despre ambii poeţi este că "bâjbâie la uşa templului, dar nici unul n-a intrat". Aida Hancer intervine, observând un minus al poeziei: "Dumnezeu e prea invocat, rupe din ritm". George Enache revine şi el cu o concluzie: "Ideile sunt originale, se simte punctul propriu de vedere. Este ca un strigăt existenţial, un foc care arde." Poeta Lorena Stuparu, craioveancă şi veche cunoştinţă a celor doi autori, intervine cu un comentariu pertinent: "Este o poezie foarte dură, eretică, care şochează. Sensibilitatea mea a fost ofensată adeseori, dar recunosc că aceasta îi conferă originalitate. Poetul suceşte gâtul liricii, poezia te scoate din cotidian şi astfel se realizează catharsisul." "Alexandru scrie în foarte multe feluri, are o disponibilitate stilistică foarte mare şi este autorul unei poezii erotice de care Brumaru s-ar ruşina". Poeta consideră că Alexandru Ioan este un poet rar, care "trăieşte în şi prin poezie" şi, în cazul său, "existenţa poetului se suprapune creaţiei". Aici, în mod excepţional, intervine poetul însuşi care spune propriul punct de vedere asupra poeziilor sale. Alexandru Ioan consideră că, în aceste poeme, "e un pic parodic. Este urât, respingător, dar e un joc." "Poetul menţionează cuvântul Dumnezeu, dar nu are nici o legătură cu credinţa. Versurile mă provoacă ideatic, să văd ce se ascunde în spatele lor, de a le justifica. Mi-a plăcut poezia O descriere." (O voce din sală).


Daniel Cristea-Enache: "Un artist profund nu este interesat de marketing, să dea autografe. Uite, mi-a scris ceva, o dedicaţie pe cartea lui. Nici nu ştia cum mă cheamă: Daniel Cristian Enache." (râsete în sală). Criticul observă că acestor poeţi, veniţi la cenaclu, "li se cam rupe de piaţă şi de recunoaşterea publică. Ionel Ciupureanu îl recunoaşte pe Alexandru Ioan. Alexandru Ioan îl recunoaşte pe Ionel Ciupureanu. Şi amândoi pe Rimbaud." "Este problema criticilor, în cazul în care se intersectează cu aceşti artişti" şi "Nu mai are nici o scuză de aici înainte". "Alexandru Ioan, autor complet necunoscut, este aproape din generaţia 2000, dar nu seamănă cu nimic - are un discurs cu totul personal."

Criticul Tudorel Urian: "În poezia lui Alexandru Ioan fiecare cuvânt îşi are rostul lui. Cu materialele de acolo creează o antilitanie, o antirugăciune biblică, creează aparenţe de literatură liturgică, demers cu sens contrar. Îţi scoţi pălăria în faţa acestei reuşite. Este o reuşită deplină, o poezie de mare forţă şi un poet a cărui evoluţie o voi urmări."

Criticul Daniel Cristea-Enache: "A fost o seară specială." şi scoate în evidenţă două categorii de autori - "de tip Shakespeare, care se duc către numitorul comun al umanităţii şi autori de tip Kafka, care văd ceea ce este marginal în om şi centralizează această periferie umană" Alexandru Ioan merge către categoria de artist de tip Shakespeare". Comparându-i pe cei doi poeţi, "Ioan Alexandru este un câmp magnetic care strânge toate", pe când Ionel Ciupureanu este "o centrifugă care împinge în toate direcţiile." Daniel Cristea-Enache consideră că "Alexandru Ioan ar putea fi mai bun, deoarece are o facilitate a expresiei şi scrie cu atâta uşurinţă încât nu văd tensiunea aceasta a luptei. Alexandru Ioan are o condensare imaginară care trage în jos poezia, o împiedică să vadă primul nivel." Criticul consideră că autorul ne dă o lecţie de cât de uşor se scrie poezia bună şi îi cere poetului, la o posibilă a doua vizită la cenaclu: "Vreau să văd arderea!", ardere necesară pentru a vedea şi "celelalte paliere ale poeziei".

Cuvântul final, laudativ şi entuziast, îi aparţine tot criticului Daniel Cristea-Enache: "Sunteţi cu două-trei clase peste autorii acestor zile. Vă mulţumim că aţi venit la Bucureşti! Vă mai aşteptăm!"


Capătul care lipseşte

Îşi scot repede clamele dintre şolduri
îţi deşurubez halucinaţia din creierul care se astupă
loviturile astea mă-mproaşcă
cum se cuvine pic pic la intrarea în creier
huruind în suc propriu
din răsputeri în caz de pericol
îmi piere şi cheful
şoldurile tale nu îndrăznesc să ţâşnească
şi nu mai am chef de nimic
poc poc spre intrarea care lipseşte
e-acelaşi lucru.


Tentativă de puci

Obiectele din visul tău sunt atârnate în mine
cu ridicături cărnoase
cu ce-i sus şi ce-i jos la degustarea din mijloc

te-ai şi spălat în mama
în semn de respect cu grăsimea din mine

de plictiseală m-ai luat şi de mână.


Apocalipsa

După cum am primit
Şi eu
Şi am dat
Şi voi da şi am dat după cum

După cum sunt zdrobite şi vesele
După cum le-am primit, acum
Şi acum. Şi voi da. Cine are ureche,
Să audă
Ce spune

"Ce spune?"
Întrebarăm
Şi întrebarăm
"Am auzit, noi, bine?" - întrebarăm

"După cum am primit
Cu aceste fiinţe
După cum sunt zdrobite şi vesele,
Aceste fiinţe
În război cu aceste fiinţe
Cine are ureche, să audă;
După cum am primit
Şi voi da..."

Am auzit eu bine
Am văzut bine
Cine Te-ar fi cerut
dacă lumea ar fi fost?
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu
De ce M-ai?
Aşa şi-a dat
Fiul Tatălui
Duhul
Şi
Tatăl
Fiului Duhul.