Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

23. Afară, în frig, după duşul fierbinte


Cornel Mihai Ungureanu

20.10.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
5 decembrie 2000
Moş Nicolae mi-a pus în bascheţii negri o portocală şi o napolitană. Corina s-a întîlnit cu el pe scară cînd venea. Un moş ciudat, bărbos, cobora de la etajul patru. Moş Andrei cred că mi-a adus doar o napolitană, anul ăsta. Moşului Crăciun va trebui să-i scriem ce ne dorim? Doamne, ce mai rîdea tanti Sanda cînd îi povestea Corina despre scrisorile noastre pentru Moş Crăciun!

În seara cînd a murit bunica eram la verişorii mei. Am dormit acolo peste noapte, emoţionat pentru că o fată căreia îi plăcea de mine, venise pe ascuns la fereastră şi noi discutasem, cine mai ştie ce? Toţi ştiau că e ceva între noi (şi de fapt nu era nimic, doar dorinţele noastre, timiditatea mea, aşteptarea ei). Aceeaşi impresie bună lăsa şi cuplul pe care îl formam cu Nadia. Ane îmi scria acum, surprinsă de ruptură, că păream un cuplu perfect.

Abia dimineaţa am aflat că în seara precedentă bunica murise. M-am simţit vinovat. Nu mă gîndisem la ea, nu fusesem nici măcar acasă, eram fericit în elanurile mele sentimentale pentru o fată frumoasă, cu un IQ scăzut şi, din neglijenţa mea, bunica murise. Îmi părea ireal totul: poarta deschisă, bătrânele, preotul, rudele, lacrimile, seriozitatea tuturor.

Cînd a murit tata eram la Alexandria. Nu era decît mama acasă, cu el şi cred că a fost pentru ea un chin sporit de singurătate. Îmi amintesc telegrama, drumul cu trenul, o fată din Timişoara care mă tot invita să iau loc într-un compartiment luminat, cu oameni bine crescuţi discutînd "normal", cum le stă bine celor civilizaţi. Neputinţa de a plînge la înmormîntare.

Mama a murit noaptea. Era sîmbătă spre duminică, eram cu toţii lîngă ea. Pe Corina a mîngîiat-o mult. Apoi s-a terminat. A venit dimineaţa de duminică. Vecinele aruncînd priviri curioase. Corina şi Nicu au scăldat-o. Eu am fost la biserică să anunţ preotul. Apoi la o mătuşă care cu spiritul ei practic ne-a ajutat să facem ce trebuia făcut.

Plecarea Nadiei seamănă cu aceste plecări.

E noapte. Am făcut un duş. Apoi am fost să pun o scrisoare pentru tine la poştă. Părul îmi era încă ud. În aer pluteşte o mîzgă rece. Oamenii nu înţeleg nevoile mele reale. Voi primi cadouri mîine şi nu-mi doresc nici unul. Mă voi bucura de bucuria lor, dar sufletul meu va rămîne uscat ca un burete uitat de ani de zile lîngă sobă. Ei vor rîde şi vor bea. Vor dansa, poate şi îmi vor cînta cu trista ocazie pe care "ziua mea" li-o îngăduie. Eu mă simt ca în copilărie, cînd voiam să mă îmbolnăvesc şi să mor, doar pentru a-i face pe ceilalţi să sufere.

Nu-ţi trimit povestirea din "Ramuri", deşi o am. Corina a luat de la redacţie trei sau patru reviste. Patru. Una însă a dat-o unor prieteni cu care s-a întîlnit în oraş.

Adela îmi spunea cum s-a apucat într-o zi să telefoneze la întîmplare întrebînd oamenii pentru ce trăiesc. Răspunsul unui bătrîn: "Ca să treacă viaţa" mi se potriveşte. Poate că şi acum îmi doream să mă îmbolnăvesc. Afară, în frig, după duşul fierbinte.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer