01.06.2009
Gazeta Sporturilor, mai 2009
Ultimele raze de soare cad leneşe peste arena de la Roland Garros. Roşul zgurii e accentuat de amurg. Pe Philippe Chatrier, Roger Federer cu Paul-Henri Mathieu tocmai au terminat lucrul la un referat cu titlul Tenisul, vis sau realitate, artă sau meşteşug?. Între timp, pe Terenul 1, Sorana a revenit neverosimil în meci după 0-4 şi 2-5. A cîştigat primul act la tiebreak şi conduce cu 6-5 în al doilea set. Se face 30-15 pe serviciul adversarei. Prietena ei. Partenera de dublu, daneza Caroline Wozniacki. Iar prietena la nevoie se cunoaşte. Simte că pierde, ştie că se lasă seara, întunericul. Înţelege că poate împinge meciul pentru ziua următoare. Şi cheamă fizioterapeutul, care îşi justifică salariul preţ de minute bune pe spatele tinerei Caroline.

Sorana a priceput trucul de doi euro al amicei daneze. Rămîne calmă, pe chip i se aşterne umbra unui zîmbet. Îşi pune bluza, execută cîteva mişcări de încălzire, apoi serveşte unui adversar invizibil. Fără ostentaţie. Atunci cîştigă ceva foarte important. Publicul o aplaudă. Publicului nu trebuie să-i predai lecţii de morală. Publicul simte cine trişează. Răsuflăm uşuraţi. În sfîrşit, blonda atinsă brusc de sciatică îşi trage maioul peste mijlocelul uşor pufos şi revine pe teren. Se întoarce pentru o execuţie rapidă, fiindcă Sorana joacă lung, compact, curajos. Precis. 40-15, game, set, meci.

Românca îi întinde mîna danezei de import cu un reproş metalic în privire. Mai străluceşte ceva acolo. E revolta unei fete despre care Mats Wilander nu se oboseşte să spună nici două vorbe în studioul de la sfîrşitul zilei. Nu contează. Sorana merge în "optimi", unde o întîlneşte pe sîrboaica Jelena Jankovici. Fost număr unu mondial. De fapt, Sorana merge undeva mult mai departe. Spre locul acela în care Mats şi toţi ceilalţi vor afla cine este. Printre altele, o româncă născută la Tîrgovişte. Pe 7 aprilie, 1990. Atunci cînd România tocmai evadase dintr-un coşmar lung de 50 de ani. Copilul care nu a cunoscut ororile trăite de părinţi. Sorana este copilul perfect al unei ţări care redescoperă literă cu literă mîndria de sine.

1 comentariu

  • exaltare romanum est
    [membru], 03.06.2009, 17:40

    Totdeauna m-a intrigat repezeala cu care se avanta comentatorii nostri spre tamaierea primului succes notabil al cuiva in orice domeniu... Putintica rabdare, dragilor, sa vedem un parcurs sistematic si concret, abia apoi comentam.

Publicitate

Sus