| Motto: "Republica Moldova este o rană deschisă în spaţiul latinităţii, un suflet care şi-a pierdut ieşirea la mare şi la adevăr." (Matei Vişniec) |
Imaginile urbei "filmate cu încetinitorul" sînt oribile: "Închipuiţi-vă un cîmp pe care s-ar afla o sută de mii de cadavre de cai intrate în descompunere. Cuiva i-a dat prin minte să clădească deasupra acestui cîmp un oraş. E Bălţi. Cîrduri de ciori, zeci de mii de ciori, se rotesc fără încetare deasupra oraşului. De cum porneşti de la gară, pe strada care duce spre centru, un văl de putoare pestilenţială, de cadavru intrat în descompunere, te ia în primire şi nu te mai lasă pînă ce nu părăseşti oraşul. (...) Municipiu e Bălţi, dar un municipiu al foamei, al mizeriei şi al deznădejdii. Oraş mai bîntuit de atîtea flagele, mai canceros şi mai penibil, nici că se poate (...). Ce sensibilitate omenească va putea rezista caselor pipernicite, strîmbe, scălîmbăiate, îngrozitor de murdare, îngrozitor de urîte, prin ale căror ferestre sparte se zăresc întotdeauna interioare mizere şi macabre, paturi în care chiftesc sute de mii de ploşniţe, alături de obraze omeneşti diformate, supte pînă la os de foame şi de deznădejdi cumplite?". Ce mai, Infernul lui Dante este, comparativ, o staţiune balneară. Îmi imaginez ce bucurie ar umple figura vreunui Big Brother, venit postbelic din adîncurile Rusiei, cînd ar putea citi volumul lui Bogza. Omul slav, care a uitat să se întoarcă în taiga, ar avea încă un argument greu, cît munţii Ural, că anume el a transformat prin zilnică trudă stahanovistă municipiul "cu case pipernicite... îngrozitor de murdare" într-un "paradis" socialist din beton armat...
Străzi sexuale
Cînd URSS a murit oleacă, Bălţiul, pornit ca şi alte aşezări basarabene în direcţia inversă, spre capitalismul necoafat, s-a market-izat, boutique-zat, coca-cola-lizat, Internet-izat. Reînviat, Bogza l-ar putea totuşi recunoaşte pentru că... ciorile (aceleaşi sau rudele lor?) rotesc şi astăzi "aripă în aripă" deasupra oraşului, iar mirosul nesuferit (specialitatea urbei!) invadează porii bălţenilor de îndată cum la staţia de epurare sau la Combinatul de produse alimentare se întîmplă (des) vreo avarie. De unde şi orăşenii iubesc într-un fel anume roza vînturilor. Apoi, mă tem că Bălţiul are cele mai sexuale străzi din republică: atunci cînd pilotezi, te fereşti de o groapă şi dai într-un hop şi, dacă mai ţii o domnişoară în braţe, eşti fericit. Ce-i drept, gropile sînt "plombate" anual înainte de 9 Mai, cînd funcţionarii Primăriei şi veteranii care au eliberat oraşul, republica, Europa, lumea sărbătoresc Ziua Victoriei asupra fascismului, iar la 22 Mai Hramul oraşului, dar pînă şi diletanţii au înţeles că operaţiile pe asfalt sînt o modalitate de spălare a banilor publici, pentru că prin septembrie, octombrie, noiembrie drumurile îşi arată iarăşi lenjeria. Bălţenii sînt şi ei din bălţi. Datele ultimului recensămînt anunţă o întîietate a etniei române: din cei 127 de mii de locuitori ai urbei, 66 de mii s-au declarat moldoveni, 2298 - români, 30 de mii - ucraineni şi 24 de mii - ruşi, dar în transportul public, în magazine, la poştă, în oficii se vorbeşte rusa. Primarul ucrainean şi consilierii municipali, în majoritate comunişti, se înţeleg ruseşte cu toată lumea. Bălţenii votează cu fidelitate partidul comuniştilor, astfel că oraşul de pe Răut este considerat o citadelă roşie şi un teren pe care se experimentează iniţiative gen introducerea în licee a "limbii moldoveneşti".
"Patologie înnăscută"
Oraşul are o televiziune municipală - BTV (Beliţcoe televidenie) - cu 90% dintre emisiuni în limba rusă, un ziar - Golos Bălţi şi, respectiv, Vocea Bălţiului în "moldovenească", toate finanţate din bugetul Primăriei comuniste şi, evident, cu o politică editorială uşor prognozabilă. Prezenţa mediatică a Rusiei este copleşitoare şi în Bălţi. TVR1 a fost eliminată, cum se ştie, din spaţiul mediatic basarabean, în chioşcuri nu mai găseşti de ani de zile publicaţii din ţară, iar România literară, Dilemateca, revista 22, care ne vin la catedră prin bunăvoinţa colegilor şi prietenilor de peste Prut, poartă însemnele lustraţiei, camuflate de o ştampilă aplicată cu regularitate pe plicuri: "A parvenit deteriorat". PRO TV Chişinău, postul de radio Vocea Basarabiei, publicaţiile Timpul, Jurnalul de Chişinău, Ziarul de Gardă, Contrafortul sînt instituţiile media care mai diluează atmosfera poluată de comunism. Dar cum nu avem intenţia să solicităm de la instituţiile finanţatoare din România bani pentru un careva proiect de democratizare sau de culturalizare a bălţenilor, vom spune cu francheţea care ne caracterizează din fragedă copilărie că, totuşi, n-am locuit într-un bunkăr. E adevărat că oficialităţile s-au arătat deranjate de protestele universitarilor de la Litere împotriva reinstaurării monumentului lui Lenin în centrul urbei şi împotriva reintroducerii "limbii moldoveneşti" ca materie de studi în liceele din oraş, dar n-au trimis oamenii legii în campus. Instituţiile unde se mai vorbeşte o română de calitate sînt Universitatea de Stat "Alecu Russo", Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Spitalul Municipal şi cele cinci licee teoretice.
Ce-l poate face pe un profesor universitar să-şi lege tinereţile cu "ex-filiala infernului"? Un salariu în stare să-i aline dorul de luminile Chişinăului? Fals, un conferenţiar universitar cîştigă lunar la Universitatea din Bălţi aproape 200 de euro. Ambiţia de a deveni campion în provincie şi nu medaliat cu broz în Capitală? Păi, asta posteritatea o decide, de regulă. Sentimentul unei generaţii de sacrificiu să ne fi strîns grămăjoară la o catedră? Posibil unul Dumnezeu ştie cum a putut să se constituie "grupul de la Bălţi" pe care Vitalie Ciobanu îl plasează generos (vezi "Turnătorul de medalii sau aventuri în casa de sticlă", Viaţa Românească, nr. 3-4, 2009), alături de "grupul de la Braşov". Ca să nu mă autoreferenţializez atîta, îl voi cita pe bunul nostru coleg de la Contrafort: "Iată lista, incompletă, a acestor scriitori-universitari: Maria Şleahtiţchi, Nicolae Leahu, Anatol Moraru, Lucia Ţurcanu, Margareta Curtescu, Ghenadie Nicu, Mircea V. Ciobanu şi Adrian Ciubotaru (ultimii doi, deşi mutaţi cu traiul la Chişinău, tot cu acest grup continuă să se identifice). Grupul redactează revista Semn (susţinută, ca şi Contrafort, de Institutul Cultural Român) şi are o prezenţă editorială constantă şi consistentă.
Aşezaţi într-o poziţie defensivă, «bălţenii» mai ales bărbaţii, profesează realismul, satira, ironia şi stilul literar-flamboaiant. Oamenii cred «în scrisul frumos», «căutat», încărcat de metafore razante, cu funcţie ludică şi parodică - este mai degrabă efectul izolării, o predilecţie psihanalizabilă, un sistem de apărare sofisticat în faţa agresivităţii mediului, decît o estetică asumată." Nu mai citez şi alte caracteristici apreciative, că oricum nu am încăput în cele cinci secole de literatură ale lui Manolescu. Vreau să vă mărturisesc că am nişte colegi minunaţi şi studenţi nu tocmai leneşi. Universitatea noastră dispune de o bibliotecă ştiinţifică dotată cu o colecţie de peste un milion de exemplare şi cu o politică de achiziţii bine gîndită de dna Elena Harconiţă, directorul instituţiei. Astfel că cei de la Litere îl pot lectura pe George, dar şi pe Matei Călinescu, pe Rebreanu, pe ambii Petrescu, pe Negoiţescu, Marino, Eliade, Cioran, Ionescu, Breban, Stănescu etc., etc. Exemplare sînt dosarul critic şi textele postmoderniştilor, foarte multe şi ediţiile scriitorilor străini. Au fost la Bălţi Eugen Coşeriu, Dumitru Ieremia, Irina Mavrodin, Marin şi Ştefania Mincu, Gheorghe Crăciun, Ion Bogdan Lefter, Casian Maria Spiridon, Mircea Diaconu etc., intelectuali de rasă care ne-au fortificat interior. Astfel că, repet, pînă nu demult, campusul universitar era pentru noi un spaţiu securizant în care activam în voie.
Exerciţii terminologice
După evenimentele din 6-7 aprilie 2009, lucrurile s-au schimbat în rău. La o întîlnire electorală din 26 martie 2009 la Bălţi, preşedintele Vladimir Voronin a clasificat activitatea profesorilor din Republica Moldova şi, implicit, din municipiul Bălţi drept fascistă: "În colegii, există foarte mult putregai - începînd de la directori şi profesori. La fel şi în universităţi. E foarte mult naţionalism. De parcă pe acest tînăr nu trebuie să-l învăţăm să cunoască o profesie, să aibă o specialitate, nu trebuie să-l educăm patriot, dar facem din el naţionalist şi duşman al statalităţii. Ce fel de profesori sînt aceia care nu înţeleg acest lucru? Dacă în cazul unora este vorba despre o patologie înnăscută, ei trebuie să se vindece. Pur şi simplu, trebuie să mergi să te tratezi, dacă ai o asemenea patologie, românism, naţionalism şi alte patologii... Acest nazism înfloreşte la fel şi în colegii. Pentru că ele au fost date pe mîna unor astfel de directori. Noi vom ajunge şi la ei, neapărat, vom face ordine". Am recurs la această alocuţiune a reputatului expert în patologii ca să puteţi gusta din profunzimea gîndirii comuniste, să admiraţi modul cum îşi construieşte discursul şi să conştientizaţi că, mai ales acum, acest personaj chiar nu are frîne.
Solidari cu cei de la Chişinău, studenţii de la Litere au protestat pe 7 aprilie 2009 în faţa Primăriei, scandînd Jos comuniştii, Ne-aţi furat voturile! Vrem un alt destin etc., etc., ieşire care i-a revoltat grozav pe funcţionarii din monumentalul edificiu. Noi, profesorii, am fost alături de învăţăceii noştri. Seara, pe la orele 18,00, studenţii de la Universitate şi de la liceele şi colegiile din oraş au continuat revoluţia în faţa Primăriei, trecînd apoi în marş pe Ştefan cel Mare. Din păcate, ca şi la Chişinău, s-au găsit provocatori care au răsturnat cîteva tomberoane, "crimă" pentru care Poliţia a arestat 40 de protestatari. Peste două zile, am fost vizitaţi la Facultate de angajaţii Poliţiei care ne-au somat să dăm explicaţii: cine ne-a permis să protestăm, cîţi lei am plătit studenţilor pentru participarea la revoltă etc. Un consilier comunist a sesizat procuratura municipală, cerînd să fie anchetată implicarea noastră, mai pe scurt, s-a început un adevărat action bălţean. Pînă la urmă, ne-am bucurat că am reuşit să-i învăţăm pe studenţii noştri să aibă demnitate, să lupte pentru adevăr şi pentru limba română.
Revolta tinerilor (unii ziarişti români au calificat protestele tinerilor drept revoluţie şi faptul l-a enervat cumplit pe Ion Cristoiu; fericiţi sînt oamenii care au apetenţă pentru exerciţii terminologice) a fost spontană şi sinceră atît la Chişinău, cît şi la Bălţi. Cei care cunosc bine situaţia din Republica Moldova le dau numaidecît dreptate. Tinerii din Basarabia nu au viitor sub comunişti. Se ştie că tinerii specialişti, care şi-au făcut studiile în România, practic nu-şi pot găsi un serviciu. Nu mai strălucită e situaţia celor care absolvesc facultatea în Republica Moldova, or, statul nu le garantează nimic. Dacă nu dai şpagă, nu te poţi angaja nicăieri, chiar dacă ai susţinut o teză cu magna cum laude. Din cei 80 de actuali absolvenţi ai Literelor bălţene, spre exemplu, doar 15 au fost asiguraţi cu locuri de muncă. Şi asta cînd multe şcoli din republică au rămas fără profesori de română.
Constrîngerile şi represiunile împotriva românismului continuă. Ne aşteptăm la o reducere drastică a admiterii la facultăţi în această vară. Vindicativi, comuniştii vor să se răzbune pe tinerii studioşi şi se zvoneşte că mulţi liceeni vor pica la examenele de BAC. Zilele acestea, unul dintre liderii comuniştilor, Victor Stepaniuc, a elaborat un document care prevede lichidarea autonomiei universităţilor, politizarea învăţămîntului preuniversitar şi universitar etc.
Menuetul comunist
Toate acestea nu ne-au speriat, fireşte. Ne nemulţumesc însă opţiunile care au fost ratate. Nu sînt specialist în probleme geostrategice, dar anumite lucruri le înţeleg şi eu. România, care a avut şi are mult mai multe interese şi argumente decît Rusia pentru a se implica economic, politic, cultural în Basarabia, a irosit, inexplicabil, sute de ocazii. Nu s-a impus economic, n-a "cucerit" piaţa mediatică, investind în actori politici dubioşi precum liderul PPCD Iurie Roşca, care, iată, a făcut saltul de la unionism la comunism. Prestaţia liderilor politici români (Iliescu, Constantinescu...) în soluţionarea problemei Basarabiei a fost lamentabilă. Şi acum gafele curg cu nemiluita. România, membră cu acte în regulă a UE, care ar trebui să blocheze inepţiile şi bădărăniile comuniştilor, tace diplomatic. Ministrul de Externe Cristian Diaconescu anunţă că va sancţiona comportamentul mojicesc al clicii lui Voronin, opunîndu-se participării Republicii Moldova la parteneriatul cu UE, apoi, peste noapte, renunţă, invocînd faptul că vor avea de suferit oamenii simpli. Chiar nu se cunoşte în Ţară că milioanele UE, destinate "oamenilor simpli", alimentează, fortifică de opt ani comunismul? Intervenţia preşedintelui Traian Băsescu a fost mai promptă, iar decizia de a simplifica procedura de acordare a cetăţeniei române, una aşteptată de majoritatea basarabenilor.
Dar... pericolul invocat - perspectiva invadării de către un milion de cetăţeni moldoveni a bunăstării Europei - i-a speriat nu numai pe Voronin, Medvedev, Putin, dar şi pe funcţionarii de rang înalt ai UE. Şi s-a început menuetul comunist - un pas înainte şi doi înapoi. România a cedat, se pare, presiunilor iar prim-ministrul Emil Boc linişteşte luminatul Apus, precizînd că vor fi acceptate doar douăzeci-treizeci de mii de solicitări. Dragii noştri, iubiţii noştri... basarabenii care au putut pleca au făcut-o, nerezistînd regimului de pauperizare al lui Voronin. Cînd Rusia acordă lejer cetăţenie osetinilor, abhazilor sau transnistrenilor, Europa îşi pune ochelari de soare. Numai ţară mică şi independentă să nu fii!
Acum, mai nou, regimul pune la cale strangularea presei libere ca, într-un eventual scrutin repetat, să poată minţi toată populaţia. La un Congres al Românilor de pretutindeni, organizat la Timişoara în 2001, vorbeam unui consilier al secretarului de stat de atunci despre necesitatea unei urgente expansiuni mediatice în Republicii Moldova, şi la Bălţi în special. "Vom face tot posibilul" - mi s-a spus. Acum, dacă ar exista un post de radio românesc în Bălţi şi măcar o publicaţie independentă. După toate astea. Ne-a mirat reacţia exaltată a unor persoane şi personalităţi din Ţară care s-au grăbit, în seara zilei de 5 aprilie 2009, să zică un "Adio, Republica Moldova!," sau să se întrebe profund nedumeriţi/indignaţi: "Cum de s-a putut?". Cred că pînă şi englezii sau francezii ar înţelege de ce o parte dintre basarabeni, manipulaţi şi terorizaţi zilnic de un regim criminal, votează iarăşi şi iarăşi comunismul, mai şi fiind îndemnaţi de preoţii Mitropoliei Moldovei s-o facă. Pe cînd ai noştri... De parcă Ceauşescu a fost conducătorul iubit al cubanezilor. Îmi amintesc de suprema iritare a lui Petre Ţuţea, provocată de alegerea în scaun a lui Ion Iliescu: "Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare".
Nu sîntem mai buni sau mai răi, nu sîntem eroi şi nici campioni, am vrea să cultivăm minţi şi suflete şi să scriem literatură română de calitate.
Anatol Moraru este scriitor şi profesor universitar la Universitatea din Bălţi.