O săptămînă la Istanbul nu poate fi uitată uşor. Chiar dacă timpul petrecut într-un oraş de aproximativ 17 milioane de locuitori a fost foarte scurt, am putut cunoaşte cîte ceva din bogăţia culturală a acestui loc şi din farmecul lui. Istanbulul este un oraş fabulos. Am ajuns aici după ora 12 noaptea, venind cu maşina unor prieteni, după ce am traversat Bulgaria. O ţară ce ar putea fi frumoasă, dar este săracă şi tristă, iar nouă, românilor, ne dă şansa de a privi cu mai mult optimism realitatea de la noi.
Contactul cu Istanbulul, aşa cum îl percepi din avanpostul autostrăzilor spectaculoase, cu încrengături şi inele, cu zeci de benzi de circulaţie, pe care, fără isteţul GPS, nu ai nici o şansă să te descurci, te face să conştientizezi că te afli în plin secol XXI. Totul este spectaculos, imens, dar, cu toate acestea, familiaritatea te învăluie. Şi am avut prilejul să constatăm curînd acest lucru, atunci cînd GPS-ul nostru a greşit ţinta şi am fost salvaţi de unul dintre miile de taximetrişti, care s-a oferit să ne conducă la micul hotel de lîngă Sfînta Sofia. În mijlocul nopţii, nu bănuiam cît de aproape eram de inima unei istorii la care de mult visam. Ne-am trezit dimineaţa privind apele strălucitoare ale Bosforului, am realizat cît de preţios este aici fiecare metru de pămînt - nici o clădire nu are mai puţin de două-trei etaje şi o faţadă de trei-patru metri lăţime. O ţesătură strînsă şi variată de construcţii mai vechi şi mai noi, amplasate pe străduţele înguste, majoritatea în pantă, pe care se înghesuie oameni şi maşini de-a valma. Dacă la intrarea în oraş am trăit şocul modernităţii, aici, în inima turistică a Istanbulului, circulaţia se face la mica înţelegere. Nu am văzut decît o trecere de pietoni şi cîteva săgeţi ce dirijau circulaţia la dreapta sau la stînga. În rest, totul mi-a dat sentimentul libertăţii începuturilor.
Fără să vreau, în gîndul meu, căutam permanent faimosul Constantinopol, istoria lui plină de strălucire, scăldată în glorie, unde gustul fastului şi al măreţiei au ridicat la un înalt nivel de splendoare monumentele şi ceremoniile de la curte. După Constantin cel Mare, cel care întemeiază în anul 324 Constantinopolul, oraşul cunoaşte marea glorie în timpul lui Teodosie l (379-395) şi al lui Iustinian (527-565), acesta din urmă considerat primul dintre împăraţii bizantini. Istoria Imperiului Bizantin a fost frămîntată, iar urmele ei le descoperi cu destulă greutate în acest amalgam de culturi. Dar indiferent de transformările suferite, splendoarea Sfintei Sofia, inaugurată la 27 decembrie 537, domină oraşul. Tot ceea ce s-a construit după, s-a raportat la ea, a ţinut cont de impunătoarea ei arhitectură, de măreţia ei, iar atunci cînd pătrunzi în interior, încerci să-ţi imaginezi mozaicurile strălucitoare, acum acoperite, care altădată o făceau de neasemuit. Surpriza o ai într-una dintre logiile de la etaj, unde sînt dezvelite trei dintre ele, şi imediat gîndul îţi zboară la Ravenna sau la Salonic, unde poţi să priveşti, în toată splendoarea sa, arta pe care a atins-o mozaicul bizantin. Dar nu numai nivelul estetic al artei bizantine impresionează, ci şi cel tehnic. Istoria imperiului bizantin vorbeşte despre performanţe nebănuite în privinţa sistemelor de dirijare ale apei, despre mecanismele ce produceau efecte spectaculoase. Aici, la Sfînta Sofia, există o coloană realizată din marmură poroasă, îmbrăcată într-o cămaşă de bronz, prin care se pompa apă dintr-o cisternă aflată la subsol, considerată, la aceea vreme, miraculoasă. În apropierea Sfintei Sofia se află Cisterna Yerebatandin care datează din perioada lui Constantin. Această impresionantă construcţie subterană era unul din rezervoarele de apă ale oraşului.
În spaţiul aflat între Sfînta Sofia şi Moscheea Albastră, pe locul fostului hipodrom, se găseşte obeliscul egiptean, numit şi "obeliscul lui Teodosie", adus la Constantinopol în anul 390. Tot aici se află şi "Coloana lui Constantin", din marmură placată iniţial cu plăci de bronz aurite, care, ulterior, au fost folosite pentru a se bate monede. Baza ei este decorată cu reliefuri specifice artei paleocreştine. În acelaşi spaţiu se găseşte o coloană din bronz în spirală, considerată a fi cel mai vechi monument al oraşului fiind adusă aici de la Delfi de către Constantin.
Dar Istanbulul înseamnă, pentru orice turist, atmosfera plină de farmec, specifică Orientului. Oraşul, dominat de moscheele impunătoare, de strigătul muezinului, de farmecul bazarului, te cucereşte. În vizita la palatul Topkapi, unde ne-am imaginat povestea celor O mie şi una de nopţi, dar am putut fi, pentru o clipă, mai aproape de o întreagă istorie care ne priveşte în mod direct şi unde, fără a putea afla, am încercat să ne imaginăm ultimele zile ale lui Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor lui. Am fost fermecaţi de interioarele rafinate, de organizarea aproape militară a vieţii de zi cu zi, de misterul locului. Dar viaţa metropolei se vede cu adevărat în bazar, în Marele Bazar acoperit, creat la 1461 de către Mohamed Cuceritorul, un adevărat oraş compus din 65 de străzi, structurat în funcţie de cele două pieţe importante, cea a brocarturilor şi cea a bijuteriilor. Astăzi, lucrurile sînt mult mai amestecate, iar un turist ca mine a fost blocat în faţa ofertei imense, a vînzătorilor care trăgeau de tine, a mulţimii aflate acolo la orice oră. Cu greu m-am hotărît sa cumpăr mici amintiri. Nu m-am putut desprinde de farmecul spectacolului şi de abundenţa care te făcea să nu-ţi mai doreşti nimic. Cu totul altfel a fost vizita la Bazarul egiptean, aflat pe malul Bosforului, specializat în mirodenii.
Croaziera pe Bosfor ne-a făcut cunoştinţă cu zonele rezidenţiale, cu palatele, cu o serie de clădiri oficiale. Apoi, am traversat Cornul de Aur, pe podul Galata, şi am ajuns la turnul cu acelaşi nume, care domină oraşul, construcţie datînd din secolul al V-lea. Viaţa Istanbulului se vede cel mai bine pe malul Bosforului, în dreptul Moscheei Yeni Cami, lîngă bazarul egiptean, în dreptul debarcaderelor. Acolo, mulţimea se agită, este un du-te-vino permanent, miroase puternic a peşte, sînt zeci de restaurante care te îmbie, dar cel mai bun peşte îl mănînci la pontoanele aflate pe mal. Peştele atunci prins este prăjit şi oferit între două felii de pîine, avînd un gust pe care n-ai să-l uiţi toată viaţa.
Nu am spus nimic despre Muzeul de arheologie, despre Muzeul de artă veche orientală - două instituţii remarcabile, la fel cum nu am pomenit nimic despre Istanbulul contemporan, cel care, între altele, găzduieşte o importantă Bienală de artă contemporană. Dar, mai ales, nu am spus nimic despre ritmul stresant al modernităţii, agitaţia zilnică pe care o descoperi aici, dar în acelaşi timp ai parte şi de spectacolul specific Orientului, pentru care viaţa are un alt sens: în plină zi, familii întregi stăteau pe ţărm, privind apele Bosforului.