Călătoriile prin ţară, indiferent de zonă, rămîn la fel de uimitoare şi imprevizibile... Începînd cu trenurile, niciodată la fel, şi cu numerotarea şi luarea în stăpînire, anarhică, a locurilor: vor exista mereu un factor de instabilitate şi o tendinţă de a confunda spaţiul public cu cel privat, de a nu accepta nici un fel de repartizări oficiale, pe principiul "totul se negociază"... Aşa, nu ai cum să te plictiseşti, chiar dacă e vorba de o călătorie de şase ore. Ce ţi-ai mai putea dori?
Poate doar o cameră uriaşă, cea mai mare pe care ţi-o poţi imagina în România, dar şi - pe alocuri - în străinătate: la pensiunea Violeta, din Saschiz, arhitectul care a făcut proiectul s-a întrecut pe sine şi şi-a permis să nu ţină cont de limitele spaţiale concrete. A conceput încăperi uriaşe, aerisite, cu holuri lungi şi băi regale, precum în apartamentele de lux ale blocurilor bucureştene nou construite. Cu mobilă sobră, elegantă într-un stil minimalist. Totul impecabil, poate doar prea impecabil pentru contextul rural din jur, în care vacile încă se întorc (singure) de la păscut, găinile îşi cotcodăcesc ouăle şi se mai scoate apă de la fîntînă...
Dar lumea evoluează, şi mediul rural e, cu atît mai mult, sediul contrastelor. Hotelul Ciprian, din zona Turdei, care avea în fiecare baie jacuzzi, nu mai e o excepţie... Nu departe de Saschiz, în Daneş, la complexul Dracul (scris cumva pe lîngă a-ul din Daneş, ca să dea Dracula...), se află o piscină în toată puterea cuvîntului. Printre ingredientele tradiţionale, turiştii eco-agrari circulă, şiroind, în costume de baie...
De altfel, zona Saschiz-Laslea, de pe lîngă Sighişoara, e cît se poate de cosmopolită şi avangardistă: în primul rînd, pe oriunde am trecut, ne-am nimerit pe urmele prinţului Charles, care a cumpărat o casă în zonă. Poveştile legate de vizitele lui pe la meşterii satelor culminează cu întrebarea unui localnic, devenită istorică: "Şi mama dvs. ce mai face? Sănătoasă?". Alteţa sa nu e singurul reprezentant al naţiei lui în Saschiz: iniţiatorii nebuniei cu gemul de rubarbă (produs tradiţional local) sînt doi englezi de la fundaţia ADEPT... Iar printre producătorii locali, de astă dată de murături picante, un alt fel tradiţional, se numără un francez din Bordeaux, care vorbeşte fermecător româneşte şi-şi cultivă cu mîna lui legumele pentru murături... Ţesătoarea de covoare ne arată poze de la Casele Parlamentului, din Londra, iar dogarul din Laslea ne povesteşte cum nu a fost acasă cînd a venit să-l viziteze prinţul Charles, pentru că era Paşti, frumos afară, şi nu i s-a spus exact ce şi cum. Învăţătorul din Laslea şi-a făcut, pe la 50 de ani, facultatea de psihologie pe e-mail şi are drept animale de casă - printre altele - o siameză şi un pui de rîndunică ce zburătăceşte nebunatic prin tindă.
Totul pare posibil, veţi spune. Pînă acum, într-un fel fericit. Există însă şi reversul: vrem să ajungem din Alba Iulia la Zlatna (la vreo 35 de kilometri de acesta). Doamna din autogară nu ştie nimic concret şi răspunde cu "da", politicos, dar gol, la orice întrebare. Cînd, în sfîrşit, nimerim un microbuz în direcţia aceea, avem o confirmare, ce-i drept derizorie şi la scară subminimală, a ideii de "baron local": şoferul, un maimuţoi ascultător de manele, îşi gestionează locurile din maşină. Conform principiului fiecare e stăpîn pe moşia lui şi îşi face propria lege acolo unde poate, el spune pasagerilor că locurile din faţă sînt rezervate. Motivul a ieşit la iveală mai tîrziu: scaunele acelea sînt destinate posibilelor flirturi, dacă se nimeresc...
Dacă îl iei tare, tace şi te lasă să stai unde vrei. Contează însă că un asemenea specimen există şi că anumiţi oameni îl iau în seamă. El nu face decît să întregească imaginea unui spaţiu în care nu te plictiseşti niciodată, cu riscul ca, la un moment dat, să clachezi...