Viziuni cu madone (II)

Citiţi episodul precedent aici.


Din ziua în care maică-sa şi-a făcut public visul, cu câteva săptămâni în urmă, conflictele au devenit din ce în ce mai abrupte. În apartamentul lor cu mobile vechi şi noi, unde lângă ferestre moderne scaunele vechi, nou restaurate, îşi aruncă umbrele pe gresia întunecată, şi candelabrul voluminos achiziţionat de la antichităţi luminează canapelele de piele cu forme sever stilizate, viaţa a devenit mai puţin suportabilă ca niciodată. Nevoiţi să asculte din nou şi din nou descrierea acestei apariţii în care amănunte răsar pe măsură ce zilele trec şi timpul se scurge, detalii, ca de exemplu un vag zâmbet, părul până sub sâni, sau o oarecare asemănare cu Keira Knightley, iar scena pare să se îmbogăţească mereu, puterea de renaştere din propria cenuşă, nesecată, copleşindu-i pe toţi cu irealitatea sa.

Absenţa mâncării în casă accentuează criza familială, dându-i aspect de război. Întâi femeia i-a aşteptat cu o cină sofisticată, şi când s-au aşezat la masa aranjată ca pentru o mare ocazie, iar ea le-a povestit "visul" şi bărbatul a explodat în râsete şi glume de prost gust, a luat curcanul de pe masă şi l-a aruncat sub privirile lor în gunoi. Apoi a aruncat şi restul, salata de legume, piureul, plăcinta, prăjiturile, supa. Tot. Chiar a şi scuipat deasupra, pentru mai mult efect dramatic. Până şi vinul şi celelalte băuturi din casă au fost deşertate în chiuvetă. Seara, dar asta n-are cum să ştie Ivana, femeia s-a urcat în patul conjugal în desuurile cele mai bune, parfumată, iar când bărbatul a refuzat să discute despre o asemenea prostie mai ales în acea situaţie particulară, s-a strecurat afară din cearşafurile moi lăsându-l aţâţat şi nervos, şi n-a mai urcat niciodată înapoi. Cu un cu totul alt chip decât cu cel care escaladase patul, a agăţat pe peretele din faţă o Fecioară cu pruncul cu ramă aurie, lăsându-l să înţeleagă că numai la asta se vor gândi cu toţii de-acum încolo, şi a părăsit dormitorul conjugal fâşâindu-şi furoul violet cu negru, acoperindu-se dintr-o mişcare cu halatul transparent cu blăniţă artificială pe margini, care nu acoperea nimic oricum.

Dar pentru azi, totul se încheie aici. Toţi se ridică şi pleacă, au mai trăit scena asta, îi cunosc lipsa de rezoluţie. Îşi vor trăi mai departe vieţile obişnuite, făcând gesturile de zi cu zi. Se împrăştie prin restaurante, în direcţii complet diferite. Ivana, într-una din incursiunile în care încearcă să ia un prânz decent pe undeva, dă peste tatăl său. Dar iese repede, pretextând că nu găseşte nimic în meniu care să-i placă. Îl lăsă acolo, singur, să se bucure în linişte de libertatea de a nu sta la aceeaşi masă cu propria familie.

Se adună, desigur, seara, să doarmă în aceeaşi casă, în camere diferite, dar despărţite de pereţi prea subţiri pentru ca dispreţul şi aversiunea să nu circule liber, prea aproape unul de celălalt ca să doarmă. Tatăl ajungând mai târziu ca niciodată acasă, iar mama sa mai devreme ca oricând. Iar ea pierzându-şi timpul cât mai mult prin oraş sau la atelier, să evite orice contact cu ei. Dar iarna friguroasă nu-i lasă să fie confortabili cu rătăcirile prin străini, doar îi alungă de peste tot, presându-i să găsească o soluţie. Cel puţin asta simte Ivana, speră Ivana. Într-un bar urât mirositor, la o masă pătată cu resturi de mâncare, asistată de un chelner tuciuriu care aduce beri şi ciuperci la grătar cu cartofi prăjiţi apoi face giumbuşlucuri cu şervetul împăturindu-i-l în zeci de feluri ca s-o înveselească, Ivana speră ca totul să se rezolve mai repede.

Alternând între noroi şi zăpada care se topeşte instantaneu, Bucureştiul pluteşte în norul său greu, sufocant. Pe bulevarde, bănci după bănci, la ce-i folosesc unui oraş aşa sărac atâtea bănci, se întreabă ea cu pasul nesigur de la bere. Un tânăr o priveşte la o trecere de pietoni, dar apoi întoarce capul indiferent. Probabil a confundat-o pentru o clipă cu altcineva.

Acasă se întinde pe pat cu o sticlă de apă minerală în apropiere. Îşi vede imaginea reflectată în sticla verzuie de plastic, deformată, privind-o înapoi cu doi ochi caricaturali.

Începe să se foiască fără să poată să doarmă. Maică-sa bagă capul în cameră. "Dormi?", o întreabă. Ivana nu răspunde, cu spatele la uşă, îşi priveşte în ochi prietena cea nouă de pe pet-ul de plastic. Cea cu expresie grotescă. Maică-sa închide uşa la loc. Ivana se simte singură. De ce n-a vrut să vorbească cu ea? Doar e aliata ei, într-un fel, singurul fel de care e capabilă, unul ostil şi plin de judecăţi dispreţuitoare. Nu poate explica, doar se simte singură mai departe. Poate e faptul că-i face ordine aproape zilnic în cameră în ultima vreme. Îşi găseşte lucrurile aranjate maniacal în dulap. Poate că asta o face să se simtă atât de singură.

Se aud zgomote în casă. Maică-sa s-a apucat să dea tocmai la ora aia cu aspiratorul, să mute fotoliile de colo colo, să trebăluiască prin casă ca o nebună. Apoi va înghiţi un pumn de somnifere care nu-i vor folosi la nimic.

Tatăl ei bea ceva la el în cameră, schimbând de pe un post pe altul. S-a rănit la degetul mare, n-a vrut să zică cum, priveşte fix televizorul, cu privirea lui goală. Poate lucrurile or să se înveselească puţin când o să înceapă transmisia pe canalul porno. O ultimă zvâcnire de viaţă în venele îmbătrânite. O plăcută uitare de sine. Amândouă ştiu cu ce se ocupă el noaptea.

Bucătăria, înconjurată de panglica - invizibilă - pe care scrie intrarea interzisă, nimeni nu are permisiunea să păşească în acest loc al crimei, locul exact unde armonia lor familială a fost ucisă cu bestialitate. Televizorul din sufragerie bruindu-le pe cele din celelalte camere, voci, voci care modulează cuvinte ce descriu o mulţime de lucruri care n-ar trebui să intereseze pe nimeni, drop your gun, răcneşte cineva din dormitorul lui taică-su, or I'll shoot you, continuă vocea. Ivana încercând să citească o carte, iar maică-sa dând o consultaţie prin telefon, i-ai luat temperatura?, aşa, bine, dă-i o linguriţă de Marcofen, nu, dacă nu vrea să mănânce las-o în pace.

Oamenii din autobuze i se par mult mai prietenoşi decât propria sa familie. Chiar dacă te calcă pe pantof, chiar dacă te înghiontesc să treacă, chiar dacă miros a paltoane murdare. Când maică-sa îşi parchează maşina în faţa scării, se simte ca şi cum iadul s-ar năpusti spre ei. Capacitatea sa neîntreruptă de a urla din orice şi a arunca priviri.

Ivana furând pe ascuns din salamul pe care şi l-a cumpărat taică-su să aibă ce mânca la micul dejun. Mâncând sandvişul în timp ce priveşte pe fereastră manevrele pe care maică-sa le face ca să parcheze huiduma de maşină. Oamenii trecând nepăsători pe stradă, înfofoliţi contra frigului în multe straturi de haine gri. Derapând câteodată pe gheaţa subţire cu striaţii de la dârele de sare insuficiente. You, mother fucker, se aude din nou de la taică-su, if I'll catch you I'm gonna...

Toţi trei acolo, încleştaţi unul într-altul, unul nedorind să cedeze, par să nu fi păşit de pragul uşii nici-unul, sau mental nefăcând-o cu adevărat, blocaţi împreună acolo, sub imperativul acestei hotărâri uriaşe pe care o au de luat.

Mama sa, cu o batistă în mână, argumentând, explicând, făcând presiuni. Ziua lui taică-su. Cincizeci şi cinci de ani. Nesărbătorită. Obscură în lumina cenuşie a iernii, ignorată de consoartă. Ivana cu un parfum împachetat în mână, zâmbitoare. Ea, la baie, spălându-se pe mâini cu uşa deschisă, vocea tatălui său, sarcastică, râzând cu duritate. "Uite ce mi-a adus deşteapta de fii-ta. Parfum. Ce sunt eu, poponar?"

Ivanei îi este clar: mama sa va câştiga. I se va face pe plac. Fecioara Maria îşi va avea victoria binemeritată.


Citiţi următorul episod aici.