La şi 30 s-a hotărît să ia un taxi. A traversat bulevardul pînă la parcarea cu maşini galbene. Păşea greoi. Se gîndea că niciodată n-a fost frumoasă, cel mult interesantă sau exotică, cum îi spuseseră unii. Vedea bărbaţii cu figurile lungite de bătaia soarelui proptite în geamurile maşinilor şi îşi imagina ce cred despre ea.
S-a uitat la firma de pe o portieră - Speed Taxi - şi s-a urcat în maşină. Niciodată pe partea şoferului; cochetăria era regulă, chiar şi cînd se simţea rău. Senzaţia de greaţă se accentua. Şi-ar fi dorit să fie invizibilă sau să schimbe cel mult cîteva vorbe, mici banalităţi despre căldură sau aglomeraţie - dacă era neapărat necesar. Maşina era joasă, bancheta confortabilă, înăuntru mirosea dulceag. S-a lăsat pe spate şi a simţit îmbrăţişarea tapiseriei.
"În Militari mergem, vă rog", a zis. Şoferul n-a zis nimic.
***
La primul semafor, şoferul a apăsat butonul cdplayer-ului. A potrivit volumul la treapta 7. Piesa a început cu cîteva acorduri de vioară. Un taximetrist care ascultă muzică clasică, asta da surpriză, s-a gîndit. Vioara a fost înghiţită de urcuşul orchestrei şi, în cele din urmă, furtuna sonoră s-a încheiat cu zgomotul unor talgere. Şoferul a dat mai încet."Puteţi să-l lăsaţi mai tare, nu mă deranjează."
"Cum vreţi dumneavoastră.", a spus el.
O căldură blîndă începuse să urce din stomac înspre obraji. Dar încă nu înlocuise de tot greaţa. Ar trebui să te controlezi, şi-a spus, orice se rezolvă în minte. Vioara a revenit, cu sunete înalte. Talgerele amuţiseră, în schimb a intrat un flaut şi ritmul a început să şerpuiască de parcă ar fi fost dintr-un film indian. Boxele stereo îl trimiteau în toate colţurile maşinii.
Şi-a mutat privirea de pe geam înspre oglinda retrovizoare ca să-i poată vedea chipul. Avea ochii galbeni şi rotunzi, ca ai indienilor. Nu se desprindeau de la şosea şi, în poziţia asta, arătau de parcă ar fi fost prinşi într-o pîclă tropicală.
Apoi privirea i-a urcat. Părul creţ prins într-o coadă scurtă şi joasă îi lăsa fruntea liberă. Gîtul lat de o palmă avea o piele groasă, cafenie, pe care lucea un lanţ argintiu. Tricoul bej îl lăsa la vedere. Un tip care ascultă vioară şi poartă lanţ, s-a gîndit. Genul care are poveşti de viaţă. A coborît cu privirea. În spaţiul dintre scaune îi vedea gambele. Erau puternice; două pistoane care apăsau pedalele.
Câteva semafoare mai încolo, ochii galbeni s-au mutat de pe şosea la ea, pe bancheta din spate.
***
Acum îşi masa gîtul, ascunzîndu-se sub triunghiul format de braţ ca să poată privi fără să fie văzută. Maşina a cotit la dreapta, apoi la stînga şi a ajuns pe aleea ei. Pregătise cei cinsprezece lei cît făcea cursa şi, cînd maşina s-a oprit, le-a auzit foşnetul între palme."Mulţumesc. Seară bună."
Şoferul a luat banii.
"Şi dumneavoastră."
A privit în jos şi s-a agăţat de mînerul portierei. A mai auzit o voce calmă:
"Sînteţi în zodia balanţei?".
"Nu."
Pentru prima dată de cînd îi era rău, a rîs, iar acest rîs energic a reuşit să acopere sfîrşeala de mai devreme. S-a îndreptat către bloc. Ce gust are pielea cafenie?, s-a gîndit. Dacă l-aş mai vedea de cîteva ori, m-aş culca cu el? A deschis uşa blocului. Ar trebui să te controlezi, şi-a zis.
A intrat.