Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Un pic - alte întîmplări adevărate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Întîlnirea


Ana-Maria Onisei

02.07.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pasagerii roiau pe culoar înainte ca trenul să intre în gară.

Nu s-a mişcat de pe bancheta din muşama. Privea pe fereastra coborîtă pînă la jumătate. Primul lucru pe care l-a recunoscut cînd trenul s-a apropiat de Gara de Nord a fost o reclamă la săpun turcesc. "Dalan" scria pe panoul publicitar, cu litere roşii care formau unghiuri drepte pe un fond alb. Câţi ani o fi avînd panoul ăsta? Cîteva minute mai tîrziu, vagonul a icnit şi trenul s-a oprit la linia 13. A simţit sunetul roţilor în stomac. Şi-a luat valiza bleumarin pe care o cumpărase anul trecut din magazinul Moldova - era ieşean - şi a coborît.

L-a întîmpinat mirosul rînced al gării. Şi-a amintit că nu-i face nici o plăcere să fie aici.

***
Era în Bucureşti pentru a cincea oară, dar ceva - nici el nu ştia ce - îl oprise să-l îndrăgească. Expresiile strivite ale oamenilor din metrou sau fulgerele claxoanelor din intersecţii sau felul în care toţi traversau strada pe roşu.

A intrat la metrou. Trebuia să-l ia în direcţia Victoriei, apoi să schimbe magistrala către IMGB-Pipera şi să coboare la Aviatorilor. Apoi mai avea cam cincisprezece minute de mers pe jos pînă la Casa Presei. Se ducea să semneze un contract la o tipografie. Avea nevoie de bani pentru meditaţiile din anul pregătitor. Vroia să dea la Arhitectură. Asta ar fi însemnat şase milioane pe lună, plus mîncarea şi transportul - de stat, avea să stea la mătuşa lui.

***
Tîrşîise valiza şi zgomotul rotilelor pe podea îl făcuse să se ruşineze. Se afla în dreptul uşii tipografiei, pe o laterală a culoarului de la subsolul Casei Presei. A ridicat pumnul şi a bătut, dar n-a primit nici un răspuns.
"Bă, bagă şi tu ceva muncă pă ziua de azi, ai trimis coletele alea la arhivă?". În jur nu era nimeni, aşa că nu ştia cui i se adresează bărbatul din capătul culoarului. Un lucru era totuşi cert: omul în uniformă se apropia cu paşi de uriaş spre el. A făcut o singură pauză, pe la jumătatea culoarului, cînd a scuipat din toţi rărunchii.
"Şi tu?"
"Mă numesc Bogdan Paraschiv. Am venit pentru angajare. Îl caut pe domnul...", dar uriaşul nu l-a lăsat să termine.
"Băiete, uite care e treaba. Eu am nevoie de un om bun, nu ca leneşii ăştia."

A înghiţit în sec.
"Tu pari serios, dar nu pot să te angajez azi. Mai întîi vii şi faci două săptămîni de probă, înţelegi? Vino mîine, înţelegi? Tot cam pe la ora asta. Mai vedem atunci."

Bărbatul a deschis uşa în care el bătuse şi a dispărut, trîntind-o la loc. Pînă să-şi revină din uluială, i s-a părut că aude sunetul unui zăvor tras.

***
Moţăia, în drum spre apartamentul mătuşii.

Afară se înserase, iar întunericul care intra în tramvai îi dădea o stare de moliciune. A deschis ochii cînd şi-a imaginat că e aproape de staţia lui. Aşa l-a văzut. Era Răzvan Vasilescu. Da, chiar Răzvan Vasilescu cu conturul înceţoşat de praful de pe geam. Îl ştia din California Dreamin', văzuse filmul anul trecut. Se gîndea "Ăsta da bărbat", în timp ce simţea cum i se lipeşte ceva de talpa pantofului. Exact aşa, "Ăsta da bărbat", de pe scaunul sub care cineva îşi aruncase guma de mestecat.

Răzvan Vasilescu purta şlapi. Era pe treptele unei măcelării, într-un tricou marinăresc şi pantaloni eleganţi, trei sferturi şi privea înspre stradă. În şlapi simpli, din gumă.

S-a frecat la ochi - pentru siguranţă. El era. Pînă la urmă, poate n-o să fie un calvar oraşul ăsta, s-a gîndit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer