Viziuni cu madone (VII)

Citiţi episodul precedent aici.

"Am avut un vis", spune.

Încă nu i-a trecut cu băieţelul ăla, imaginându-şi că ar trebui să-i fie tată, că aşa e destinat. Simte chemarea asta imperativă. Continuă să insiste. Dar nu pare să înţeleagă. S-a văzut nevoită să-i explice de nenumărate ori că ea nu poate creşte un băiat. Că nu ar putea simţi nimic pentru acesta. Iar să creşti un copil cere sacrificii enorme, pe care nu e dispusă să le facă pentru un băiat. El nu prea are cum să ştie, odată ce a fost musafir în propria casă, n-a petrecut nici măcar o după-amiază jucându-se cu Ivana, sau vorbind cu ea, ori vreo noapte la căpătâiul ei când era bolnavă. Băieţii sunt foarte greu de crescut. Vede în saloanele ei pline de copii bolnavi. Fiecare băiat de-acolo face cel puţin câte un giumbuşluc pe zi, ceva nebunesc şi idiot, pe când fetele nu pun aproape nici-o problemă. Energia asta neliniştită a băieţilor, care nu pare să se epuizeze niciodată. De-aia sfârşesc mamele de băieţi aşa nişte scorpii sadice, pentru că a fost atât de greu pentru ele să-i crească încât ajung să pretindă totul de la ei drept recompensă. Şi au tot dreptul până la urmă, adică să ai de-a face cu aşa ceva în fiecare zi... Să-ţi mănânce viaţa dracul de băiat, să te îmbătrânească prematur. Vezi asta imediat în felul în care se joacă. Atunci când le dai o jucărie, o analizează, o desfac, şi dacă nu reuşesc s-o desfacă de tot, se urcă cu picioarele pe ea şi încep să sară, apoi dau cu ea de pământ până reuşesc să-şi atingă scopul, acela de a vedea ce are înăuntru. Nu contează că au o jucărie stricată drept rezultat odată ce s-au lămurit ce e în ea. Dar el continuă să nu priceapă. Susţine că este gata să se implice de data asta. Vrea să facă pentru un copil străin ceea ce n-a făcut pentru propria fiică. Este dispus. A înnebunit de tot. Nu mai poţi purta o conversaţie raţională cu el. Nu mai pare sănătos la cap, zice doamna Popescu.
"Hăăă?", întreabă în timp ce-şi înhaţă cana de cafea de pe masa din bucătărie şi dă să iasă.
"Am avut vis.", repetă Cristian.
"Cristiane, nu vorbi cu păcat. Te aude Dumnezeu."

Dar el a dispărut deja.

Îl urmează în sufragerie. Pe canapea, cu telecomanda în mână, urmăreşte un talk show în reluare.
"Am avut vis. Mi-a cerut să luăm băiatul."
"Vrei să-mi spui că tu ai avut un vis...?!"
"Da, am visat-o pe fecioara Maria a ta."
"Hmmm..."

Doamna Popescu e încurcată. Îi lipsesc cuvintele. Priveşte spre fata sa. Chipul gol al acesteia o enervează brusc. Iritarea îi creşte nemăsurat.
"Ascultă, Cristiane, du-te la părinte să-ţi pună patrafirul în cap. O să-l sun azi să aranjez o întâlnire. Mă îndoiesc că ai visat-o pe Fecioara Maria. Mai bine ţi-ar pune ţie patrafirul în cap, să te exorcizeze."
"Eh, vezi, nu mă iei în serios. Era acolo în faţa mea şi mi-a zis: Am venit să-ţi spun că trebuie să înfiezi băiatul. E destinul tău. Aşa mi-a zis. Ea mi-a cerut să înfiem băiatul. Nu putem să nu ascultăm. Dacă mie, unui păcătos, i se arată Fecioara Maria, e grav, nu?"
"Eşti sigură că era Fecioara Maria?", face femeia.
"Păi am întrebat-o: Cine eşti? Mă gândeam că e doar un înger. Aşa îmbrăcată în alb, cu o panglică albastră în jurul taliei. Iar ea mi-a zis. M-am trezit imediat şi am început să mă rog."
"Ai dormit noaptea trecută neîntors."
"De unde ştii?"
"N-am putut să dorm şi m-am plimbat prin casă."
"Nu erai tu în cameră, madam, când s-a întâmplat asta. Hai să ne rugăm împreună, ca noi doi păcătoşii să mai primim o şansă. Dacă ai avea frica lui Dumnezeu, m-ai asculta."

Ivana, îmbrăcată şi pregătită să iasă, îi priveşte.
"Ţi s-a arătat Fecioara Maria?", întreabă interzisă.
"Da, m-am vindecat de ateism.", spune tatăl ei.
"S-a vindecat de ateism", repetă doamna Popescu.
"Da, prezenţa ei m-a umplut de energie, mi-a venit să merg spre toţi oamenii şi să-i îmbrăţişez."

Ţâşneşte de pe canapea şi se repede spre doamna Popescu şi o apucă de mâini, încercând să danseze cu ea. Se repede spre Ivana şi ea nu se poate opune. Se lasă, moale, îmbrăţişată de tatăl ei.
"Miracol!", strigă bărbatul teatral
"Miracol!", repetă mama ei enervată.

Ivana, iritată de circ, aşteaptă deznodământul. Se privesc una pe alta, femeia în vârstă, fata prea tânără. Chiar dacă n-a zis nimic. Chiar dacă n-are nicio vină. Chiar dacă. Abia se poate calma, poate prelua din nou controlul asupra propriei persoane. Totul copleşitor, prea mult. Liniştea încărcată de nelinişte. În spatele geamurilor, oraşul. Cerul. Iarna ţinând totul în mâna sa neprietenoasă. Străzile, străduţele, blocurile, magazinele, gropile din asfalt. Gunoaiele de pe marginea străzilor, oamenii umblând printre ele indiferenţi. Totul ciobit, mânere stricate, veceuri publice insalubre, magazine cu zugrăveala scorojită, cu linoleum vălurit, mirosind a mucegai, iar vânzătoarele arogante. Totul stricat sau murdar.

Tatăl ei continuând s-o îmbrăţişeze.

Afară din casă, aterizată în plin Bucureşti, încercând să ţină piept şuvoiului de oameni nervoşi, gata să-şi iasă din fire din orice. În faţa sa, bordura ciobită, un maldăr de zăpadă care se topeşte, câteva ambalaje sfâşiate de Mars răsucindu-se în vânt. O femeie cu un palton strâns pe corp şi tocuri înalte trece printre ele lăsând în urmă o dâră de Chanel, un bărbat cu o cutie în braţe o urmăreşte cu privirea de pe margine, văzând-o cum aleargă. Pe umăr, cureaua unei genţi de piele întoarsă. Pe cutie, o bandă albă, pe care cuvântul "fragil" se repetă în litere mari, roşii, de tipar. Trece de McDonalds în aceeaşi goană.
"Ivana!", aude din urmă. "Ivana!"

Apoi mâna pe umăr.
"De data asta nu mai fugi nicăieri!", îi urlă femeia gâfâind.

Are faţa roşie, deformată, ochii ei o fulgeră într-o avalanşă de resentimente şi acuze. Ivana se simte strivită. Are dreptate. Chiar dacă se simte nevinovată.
"Nu mai poţi pleca, nu pricepi?"

Ai crescut fără să faci nici un fel de probleme, asta-i problema, gândeşte mama sa privind-o în ochi, ţinându-şi mâna pe umărul ei, strângând-o cu putere, ţinând-o locului. În fiecare dimineaţă a ultimilor cincisprezece ani, m-am trezit întrebându-mă îngrozită ce-mi pregăteşti. Şi mi-ai copt-o bine, n-am ce spune. Întregul proces de a creşte un copil, care a schimbat-o atât de mult, modificând-o în moduri aproape imprevizibile, transformând-o încetul cu încetul în exemplarul de faţă, o căţea poate, poate doar o femeie faţă în faţă cu realităţile vieţii, cu realitatea de a avea o fată şi a încerca să-i rezolve mereu problemele, s-o ajute în cele mai diferite moduri, încercând să-i rezolve problemele aşa cum le vedea ea. Grădiniţa, şcoala, meditaţiile, examenele, emoţiile, efortul enorm de a creşte un copil, nopţile nedormite, bolile copilăriei, discuţiile cu profesorii, şedinţele cu părinţii, toată această investiţie uriaşă care nu-şi arată beneficiile. Toată lupta obositoare, să fie acolo, să fie pentru ea, să facă ce e mai bine, în timp ce vezi cum creşte în copilul tău repulsia pentru tine, dispreţul. Uitându-se în ochii ei şi văzând cu claritate că fata minte. Fără să spună nimic, ea minte.

Ivana a schimbat-o pe ea mai mult decât a format-o ea pe Ivana. A învăţat să fie ea însăşi opunându-se la tot ce a încercat maică-sa s-o înveţe. Ar fi putut fi altfel acum, măritată bine, la casa ei, cu o slujbă. De succes. Cu o viaţă frumoasă.

Iar doamna Popescu şi-a sacrificat timpul, banii, şi şi-a făcut miliarde de griji, fără să primească nimic înapoi. Ivana n-a avut nici măcar o secundă idee de aceste griji. Ea şi-a trăit viaţa aşa cum şi-a imaginat ea, pe cont propriu, fără să se gândească deloc dacă afectează pe cineva cu asta. Fără să fie conştientă de consecinţe. Fără să vadă că, cu fiecare gest pe care-l face ea, mama sa se transformă, se schimbă. Că descoperă în fiecare zi ceva nou care-i zguduie lumea din temelii, că zilnic, sub imperiul existenţei acestui copil, ea creşte sau scade, dar în orice caz se erodează ireversibil, rezistând din ce în ce mai puţin la marşul acesta forţat, reuşind în final să-şi amintească din ce în ce mai puţin cine era ea înainte de asta, devenind din ce în ce mai nesigură pe ea, mai furioasă, mai agresivă, mai disperată.
"Nu pleci nicăieri, fato", îi repetă.

Iar Ivana ştie. Acum va fi ceea ce mama sa doreşte.


Citiţi următorul episod aici.