Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Intensitate şi voinţă


Ioana Maria Lupaşcu

27.07.2009
România în contact, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Muzica este viaţă", obişnuia să spună Maestrul meu, Lazăr Berman. Muzica vorbeşte despre viaţă, despre iubire, dureri, nelinişti, realizări, bucurii, căderi, aşteptări, toate prin care trecem zi după zi, cu toţii. Pare atât de abstractă, dar abstract îi este doar limbajul. Artistul poate avea fire boemă, dar cu siguranţă este ancorat în realitate, fiecare nouă experienţă trăită aduce interpretării sale un plus de adâncime şi de înţelegere. Îmi amintesc o lecţie cu Maestrul meu, când, după ce i-am cântat Carnavalul de Schumann, mi-a spus:
- Nu am ce să-ţi reproşez. De corect, e corect. Acolo unde scrie crescendo, tu faci crescendo şi îl faci exact din locul în care este notat să înceapă. Unde scrie piano, tu faci piano. Scrie allegro, tu cânţi allegro. Brava ragazza. Totul este bine, curat, îngrijit, lucrat, chiar şi original şi cu participare. Şi totuşi... lipseşte ceva.

A făcut o pauză şi eu l-am privit mirată.
- La volontà. Lipseşte voinţa. Trebuie să vrei. Tu nu vrei. Tu cânţi, dar nu vrei şi de aceea ceea ce faci, nu are intensitate.

Un sunet, fiecare sunet în parte trebuie dorit, jinduit, aşteptat, condus, trebuie vrut. Şi de aici decurg firesc tensiunea, pasiunea, intensitatea. Aceasta este o altă legătură a muzicii cu viaţa. Orice acţiune, orice pas pe care-l facem trebuie însoţit de voinţă, de prezenţa noastră activă şi nu pasivă. Dumnezeu ne-a creat după chipul Său şi cum El este Treime, sufletul nostru este unic, dar multiplu, având trei puteri: mintea (raţiunea), dorinţa şi voinţa. Începem prin a visa, continuăm prin a dori; motoarele care ne ţin în viaţă, altfel am fi neînsufleţiţi, roboţi blazaţi conduşi de inerţie. Dorinţa, dacă nu este activă, nu duce decât la blazare. Voinţa - a vrea cu adevărat, atât de mult că te şi doare, a nu te lăsa, a nu ceda, a nu dezarma, a nu lăsa visele să se piardă - se împleteşte cu raţiunea, care aduce soluţiile prin care ceea ce vrem poate deveni real.

Iată o altă legătură fundamentală a muzicii cu viaţa. Aşa cum există interpretări moarte şi interpretări vii, există şi oameni, care deşi în viaţă, pe dinăuntru au murit demult. Tinereţea sau bătrâneţea nu au legătură cu vârsta din buletin, ci cu ceea ce este în interior: energia şi vitalitatea aduse de voinţă. Voinţa de a fi viu, de a trăi, de a face, de a fii fericit, de a progresa, de mai mult, de mai bine, de pur şi simplu altfel. Un slogan de publicitate ieftină, ar putea spune, fără să se înşele: It's a matter of choice; orice este posibil, totul e să vrei!

În interpretarea pianistică, orice performer se loveşte uneori de o problemă aparent fără soluţie: în anumite partituri, găseşte notat crescendo pe o notă lungă. Realmente, aşa ceva nu este posibil, pianul fiind un instrument care nu are capacitatea dinamizării unui sunet odată ce el a fost atacat. Odată percutat mecanismul ciocănelelor care lovesc coarda, sunetul diminuează în intensitate, nu mai poate creşte. Şi atunci... vine întrebarea firească: "Compozitorul care a notat aceasta, nu ştia că pianul nu poate face crescendo pe o notă deja atacată?" Bineînţeles că ştia, Beethoven - de exemplu - avea o adevărată pasiune pentru asemenea efecte sonore. Dar compozitorul mai ştia şi că prin voinţa interioară, prin forţa lăuntrică, se poate. Este o iluzie? Posibil. Dar cu multă voinţă şi intensitate, o notă deja atacată poate creşte dinamic ulterior. Şi dacă asta se poate... credeţi-mă, multe altele se pot face, de asemenea. Precum în viaţă; orice este posibil cu voinţă şi intensitate, căci... muzica e viaţă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer