Politicile educaţionale nu sînt apanajul unui grup restrîns de persoane, nu sînt un capriciu al politicienilor, care azi spun ceva şi mîine se răzgîndesc. Orice politică educaţională trebuie să înceapă cu respectarea legii de către toate instituţiile de învăţămînt superior. Altfel, vom asista la o înşelătorie de proporţii, care se răsfrînge asupra studenţilor. Cazul de la "Spiru Haret" arată racilele unui sistem. În acelaşi timp, acest caz oferă posibilitatea de a se discuta deschis despre responsabilitatea actului educaţional. În numărul din 23 iulie 2009, revista Observator cultural a prezentat "la cald" situaţia. Revenim în această săptămînă şi încercăm să desluşim mecanismele prin care politicieni importanţi (Traian Băsescu, Mircea Geoană) par să nu fi înţeles nimic din demersul Ecaterinei Andronescu, asmuţind universităţile private împotriva celor de stat şi invers. Riscă Ecaterina Andronescu să fie înghiţită de strîmba voinţă politică?
Săptămîna trecută publicam un comunicat al profesorului Liviu Papadima, Decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, care doar enunţa chestiunile presante ce ar trebui rezolvate cît mai grabnic. Considerîndu-l un interlocutor în stare să spună lucrurilor pe nume, i-am solicitat un interviu. Încercăm, de fapt, să vedem de ce unele universităţi şi facultăţi pot funcţiona în legalitate, iar altele doar mimează respectarea legii.
Ovidiu Şimonca: Au fost voci, inclusiv cea a preşedintelui României, care au spus că există un interes al învăţămîntului de stat de a distruge învăţămîntul privat. Încercarea ministrului Andronescu de a pune puţină ordine în funcţionarea Universităţii "Spiru Haret" a fost catalogată drept o campanie împotriva învăţămîntului privat, prin care se urmăreşte discreditarea şi diminuarea acestuia. Care este interesul?
Liviu Papadima: Această linie de demarcaţie - învăţămînt de stat şi învăţămînt privat - este o aberaţie şi o mare eroare în ce priveşte politicile educaţionale din România. Forma de proprietate a instituţiilor de învăţămînt este, din punctul meu de vedere, irelevantă şi marginală. Dacă sînt în situaţia unui pacient care se duce să se opereze de apendicită, cred că mă interesează extrem de puţin cine este proprietarul spitalului în care mă operez. Mă interesează ca operaţia să fie bine făcută. Există multe ţări - din topul învăţămîntului universitar - precum SUA şi Japonia, unde funcţionează universităţi cu o coparticipare stat-privat.
O.Ş.: Deja, în ultimele zile, cititorii noştri ne trimit mesaje în care ne sugerează să nu ne uităm doar la "Spiru Haret". Aceşti cititori vorbesc despre mari probleme care există peste tot în învăţămîntul privat, dar şi la stat.
L.P.: Mă bucură acest interes al cititorilor dvs faţă de funcţionarea întregului învăţămînt. În România, învăţămîntul este un domeniu de interes public. Modul în care universităţile şi-au format cadrele didactice, modul în care s-au acreditat, modul în care asigură pregătirea şi examinarea studenţilor, toate acestea sînt chestiuni care trebuie să privească întreaga societate.
Nu este vorba de o bătălie stat-privat
O.Ş.: Domnule profesor, deocamdată accentul cade pe Universitatea "Spiru Haret". Aici se aşteaptă rezultatele unui control, faţă de Universitatea "Spiru Haret" au fost cele mai multe proteste, reproşîndu-i-se că funcţionează fără respectarea legalităţii universitare. Dvs, ca decan, dar şi Universitatea Bucureşti, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara aţi anunţat că o susţineţi pe Ecaterina Andronescu. De ce această susţinere?
L.P.: Pentru că ne situăm pe aceleaşi poziţii de principiu. Există un interes la mijloc? Evident, numai că nu este vorba despre instituţiile de învăţămînt menţionate, ci despre comunitatea academică pe care acestea o reprezintă. Nu este vorba, aşa cum s-a spus, de o bătălie stat-privat. E o idioţenie. Profesorii au întreaga libertate de a opta unde predau.
Interesul nostru este pentru un învăţămînt de calitate. O întreprindere cum este "Spiru Haret", cu o evoluţie explozivă, este o mare afacere de dumping şi care grevează asupra sistemului de învăţămînt. În plus, este inadmisibil ca unii dintre membrii comunităţii academice să respecte legea, iar alţii să o încalce flagrant sau, şi mai grav, să o conteste de principiu, în baza unei aiuritoare răstălmăciri a principiului autonomiei universitare. Este absolut inadmisibil să fii în sistem, cum este Universitatea "Spiru Haret", şi, în acelaşi timp, să nu respecţi reglementările existente.
O.Ş.: La ce vă referiţi? Unde este marea problemă de la "Spiru Haret"?
L.P.: Funcţionează în afara reglementărilor legale din învăţămînt. "Spiru Haret" refuză o evaluare ARACIS, "Spiru Haret" îşi face singură profesori şi conferenţiari - s-au publicat deja liste cu numeroşi profesori şi conferenţiari care fac uz de titlurile respective fără ca ele să fie confirmate legal. Mai lipseşte, în România, doar ca asociaţiile de bloc să facă magistraţi care să le rezolve litigiile, iar firmele de pază şi protecţie să numească generali şi colonei...
O.Ş.: Totuşi, domnule profesor, vorbiţi de calitate în învăţămînt. Dar aceste proteste publice pe care le exprimaţi, această poziţionare de partea ministrului Andronescu, nu sînt şi urmarea unui scop pragmatic?
L.P.: Care ar fi acela?
O.Ş.: Să vă atrageţi studenţi de la instituţiile particulare de învăţămînt, care să se orienteze şi să se reorienteze spre Universitatea din Bucureşti, de exemplu.
L.P.: Nu. În ceea ce ne priveşte, la Facultatea de Litere, n-am avut niciodată o politică de coborîre a standardelor educaţionale. N-am urmărit niciodată sporirea artificială a numărului de locuri, n-am supradimensionat secţiile. În ultimii ani, mulţi absolvenţi de liceu vin la Facultatea de Litere, avem concurenţă, n-am "furat" studenţi de la învăţămîntul particular.
O.Ş.: De ce se vorbeşte de atacul universităţilor de stat asupra învăţămîntului particular?
L.P.: Este o idee indusă de politicieni. Ce mă surprinde la "Spiru Haret" este numărul enorm de mare de studenţi pe cadru didactic: 300.000 de studenţi la 700 de cadre didactice. Asta înseamnă că unui cadru didactic îi corespunde un număr de 450 de studenţi. Cum li se poate asigura studenţilor, în astfel de condiţii, o instruire adecvată? Cum pot fi evaluaţi corect şi riguros acei studenţi? Sigur, poate fi făcută o evaluare on-line. Ceea ce nu ştie preşedintele Băsescu, şi asta îl face să iasă în faţă cu declaraţii aberante, este că sistemul de instruire bazat numai pe computer nu este viitorul, este trecutul.
O.Ş.: Adică?
L.P.: În anii '70, a apărut o modă a instruirii programate. În entuziasmul pentru calculator, s-a pus problema transferării actului educaţional asupra computerului. Să facem softuri educaţionale, gîndite pe nişte algoritmi: studentul e pus în faţa computerului şi rezolvă tot felul de sarcini, organizate gradual. La vremea respectivă se considera că ne putem dispensa de profesori, care sînt subiectivi, umorali şi... costă! Acel experiment a fost un eşec răsunător.
O.Ş.: De ce?
L.P.: Pentru un motiv foarte simplu: omul nu-i o maşină. Omul nu învaţă din contactul cu o maşină, învaţă din contactul cu semenii lui. A apărut după aceea învăţămîntul la distanţă, în special în Marea Britanie, care practica aşa-numitul socialism educaţional, transferînd problema flexibilităţii sociale din plan politic în plan educaţional. Asta însemna să se ofere acces la educaţie unor categorii cît mai largi din populaţie, indiferent de vîrstă, care nu pot frecventa învăţămîntul la zi, forma standard. Învăţămîntul la distanţă presupune o tehnologie care nu înlocuieşte factorul uman, ci îl redimensionează, aşa cum îi spune numele, pe forme de contact la distanţă; adică ai nevoie de platforme e-learning, de suporturi de curs interactive, de tutoriale on-line, de contacte periodice cu profesorii. În spatele acestora se află, atunci cînd se urmăreşte un învăţămînt la distanţă de calitate, armate de specialişti.
De altfel, peste tot în lume şi indiferent de forma de instruire pe care o practică, universităţile consideră resursa umană ca fiind vitală pentru prestigiul instituţiei şi pentru perspectivele de dezvoltare. Învăţămîntul la distanţă a fost gîndit ca o compensaţie socială. După ştiinţa mea, nicăieri în lumea civilizată învăţămîntul la distanţă nu e principala formă de învăţămînt.
Un moratoriu de presă şi largi complicităţi
O.Ş.: De ce abia acum se discută cazul "Spiru Haret"? Nu se ştia de cîţiva ani, nu practicau cei de acolo învăţămîntul la distanţă, neacreditat la numeroase specializări? Alţi miniştri ai Educaţiei, anteriori doamnei Andronescu, nu ştiau despre formele de învăţămînt neacreditate de la "Spiru Haret"?
L.P.: Cred că ştiau. Am văzut o emisiune la Realitatea TV, unde am ascultat o declaraţie năucitoare. Fostul ministru Cristian Adomniţei, întrebat de ce a aprobat tipărirea a peste 50.000 de diplome pentru absolvenţii din 2008, cu antetul Ministerului Educaţiei, domnia sa a spus că nu a aprobat, dar că Universitatea "Spiru Haret" a făcut comanda direct la tipografie.
O.Ş.: Anul acesta e la fel de gravă situaţia. Intervine partidul, PSD, care spune că diplomele vor fi valabile, doamna Andronescu face un pas înapoi şi se aliniază după comandamentele partidului. Credeţi că se va schimba ceva? Nu asistăm la o furtună într-un pahar cu apă?
L.P.: Eu aş vrea să se întîmple ceva. Aş vrea ca acest control făcut la Universitatea "Spiru Haret" să antreneze şi sancţiuni, dacă este cazul - şi, din ce s-a aflat pînă acum, se pare că e. Multă lume se întreabă: de ce doar sau tocmai la "Spiru Haret", cînd sînt numeroase ilegalităţi şi la alte universităţi particulare, dar şi în învăţămîntul de stat? De undeva trebuie început, trebuie să se dea un semnal că aşa nu se mai poate, că nu se mai poate tolera dispreţul făţiş faţă de lege. Normal ar fi ca la "Spiru Haret" să fie sancţiuni drastice şi să se continue la toate universităţile la care funcţionează programe de studii neautorizate. Mi se pare foarte important că există această dispută publică, că se discută public despre "Spiru Haret". Poate că studenţii (împreună cu părinţii) se vor gîndi de două ori cînd se vor înscrie acolo.
Mai cred ceva: că a existat un moratoriu de presă referitor la "Spiru Haret". A fost o universitate intangibilă, nu se scria nimic. Faptul că n-a existat nici un jurnalist de anchetă, pînă în iulie 2009, care să facă lumină la "Spiru Haret", este inexplicabil. În foamea după bani, publicaţiile au primit publicitate de la "Spiru Haret". Vedeţi, şi în aceste zile, sînt ziare care publică pagini întregi de publicitate cumpărată de "Spiru Haret".
Ce a împiedicat conducerea acestor publicaţii să dea trei pagini de publicitate cu "Spiru Haret" şi alte trei pagini de anchetă? Ce l-a împiedicat pe redactorul-şef sau pe şeful de secţie să cheme cîţiva buni jurnalişti de investigaţie şi să-i roage să verifice dacă "Spiru Haret" funcţionează în legalitate? Ar fi fost de ajuns cîteva telefoane la ARACIS şi la Ministerul Educaţiei pentru a se descoperi noianul de nereguli. Pe de altă parte, e destul de limpede că în spatele întregii afaceri se află şi un păienjeniş de complicităţi politice, adesea transpartinice.
Vă rog să vă puneţi în postura unui student de la "Spiru Haret", care a terminat anul I. El a aflat că este la o specializare sau la o formă de învăţămînt neautorizată. El şi-a plătit studiile, a luat examenele. Ce face mai departe?
Situaţia unui atare student este una delicată. Vă propun o analogie: cumpăraţi un bilet la spectacol. Ajungeţi la teatru şi portarul vă spune că biletul nu e valabil. Vă enervaţi pe portarul care nu vă lasă să intraţi sau pe cel care a emis biletul?
O.Ş.: Mă enervez pe toată lumea. În primul rînd, pe cel care mi l-a vîndut.
L.P.: Întrebarea, revenind la chestiune, este: cine a vîndut biletul? Doar "Spiru Haret"? Sau "Spiru Haret" împreună cu Ministerul? Nu avem un răspuns clar. Oricum, biletul nu e valabil, iar iritarea unui astfel de student, promovat în anul al II-lea, este justificată. Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să ia mai devreme nişte măsuri.
O.Ş.: Să presupunem că Ministerul dă dovadă de tenacitate şi încheie verificările, obligînd universitatea sau universităţile să intre în legalitate. Acel student află, fără dubiu, că este la o formă de învăţămînt neautorizată. Trebuie s-o ia de la capăt?
L.P.: Da. Sau să-şi echivaleze examenele la o universitate unde programul respectiv de studii este recunoscut oficial. Să ştiţi că e şi responsabilitatea studentului. El se putea interesa dacă învaţă la o formă de învăţămînt autorizată sau acreditată. Dar e, în primul rînd, vina universităţilor care au continuat să înmatriculeze la astfel de specializări. Pe mine mă miră că studenţii sînt supăraţi pe Ministerul Educaţiei, dar nu vor să accepte că "Spiru Haret" i-a păcălit. De ce nu cer daune morale conducerii Universităţii "Spiru Haret"?
O.Ş.: Ce facem cu absolvenţii?
L.P.: Problema "Spiru Haret" nu este una de educaţie sau de instruire. Este strict o problemă de certificare. Dacă "Spiru Haret" funcţiona ca o fundaţie, eliberînd propriile certificate, lucrurile stăteau cu totul altfel. Există în România unităţi de învăţămînt prestatoare de servicii educaţionale, mii de cursuri de formare profesională, unele foarte bune. Numai că "Spiru Haret" este un imperiu de carton construit pe un singur fundament: diploma cu timbrul sec, pe care scrie "Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării". O fabrică de diplome care s-a folosit de Ministerul Educaţiei. Ei spun că n-au nevoie de Ministerul Educaţiei, dar vor să elibereze diplome cu antetul acestui minister.
Dacă nu se întîmplă nimic, se va considera muşamalizare
O.Ş.: Vor fi şi consecinţe europene ale acestui scandal?
L.P.: În Europa, se ştie foarte bine situaţia din România. Au fost ţări din Uniunea Europeană care au pus problema nerecunoaşterii globale a diplomelor din România, existînd grave suspiciuni cu privire la modul de eliberare a acestor diplome. Faptul că, în momentul de faţă a izbucnit acest scandal public, cred că, într-un fel, ne avantajează. În fine, România a decis să-şi facă ordine în propria grădină.
O.Ş.: Cred că România n-a decis nimic. Cred că PSD decide, peste capul Ministerului Educaţiei, ca să o lăsăm mai moale cu aceste controale, cu intrarea în legalitate pentru toate universităţile. Cred că se doreşte o conservare a stării de fapt, încropită prin complicităţi, cum spuneaţi. Mă puteţi contrazice?
Clasa politică este pusă sub presiune de opinia publică, nu poate să ignore această presiune. Traian Băsescu, Mircea Geoană, Vanghelie, Oprişan sînt puşi în faţa unei realităţi; deja sondajele arată că opinia publică din România este, în marea ei majoritate, de partea doamnei ministru Andronescu. Eu cred că învăţămîntul va fi o importantă temă electorală, aşa că nici PSD, nici alt partid nu se pot plasa pe poziţia celui care este părtaş la ilegalităţi. Eu cred că PSD trebuie să opteze între recunoaşterea diplomelor şi "daunele" produse de repetarea examenelor pentru absolvenţi. Un examen nu este o teroare, el verifică ce ştii şi ce poţi.
O.Ş.: Sînteţi pentru repetarea examenelor?
L.P.: Da, cred că asta e cea mai firească soluţie. Absolventul bine pregătit nu are de ce să se teamă. Va fi supus încă unei verificări şi va avea satisfacţia obţinerii unei diplome cu valabilitate certă.
O.Ş.: Va dori PSD să se ia această măsură?
L.P.: Opinia publică va judeca deciziile politice. Dacă la "Spiru Haret" nu se întîmplă nimic, opinia publică va taxa acest comportament politic drept un act de muşamalizare, de stopare a unei iniţiative de intrare în normalitate. Există enorme frustrări, faţă de cum se face învăţămînt în România, şi o poziţie politică trebuie să ţină cont de întreg contextul. Un guvern care vrea să facă reformă în educaţie nu va intra într-un circuit european cu o universitate de tip "Spiru Haret".
O.Ş.: Vreau să vă întreb un lucru - pentru actualii şi viitorii studenţi ai Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti. Aveţi vreo specializare sau vreo formă de învăţămînt neacreditată?
L.P.: La Facultatea de Litere, toate specializările şi formele de studiu sînt acreditate. Au, potrivit Hotărîrii de Guvern din această vară, autorizare provizorie de funcţionare specializările mai recent înfiinţate.
O.Ş.: Cine certifică că sînteţi în legalitate?
L.P.: Procesul e complicat. Răspunzător cu evaluarea instituţiilor de învăţămînt superior şi cu acest OK, care se dă în trepte - un prim pas, firesc şi necesar, la înfiinţarea unui program de studii nou, este autorizarea provizorie, care, în urma unei evaluări ulterioare, după absolvirea a cel puţin trei promoţii, poate fi transformată în acreditare definitivă -, este ARACIS. Nici o instituţie de învăţămînt nu poate funcţiona fără validarea de la ARACIS. Aşa e legea.
O.Ş.: De cînd funcţionează ARACIS?
L.P.: Din 2006.
O.Ş.: O întrebare fundamentală: dacă ARACIS a început evaluările facultăţilor din 2006, de ce reprezentanţii ARACIS n-au ieşit în public, încă din 2006, să spună că la "Spiru Haret" nu pot controla?
L.P.: ARACIS a anunţat public situaţiile din ţară.
O.Ş.: De ce membrii ARACIS nu s-au revoltat încă din 2006? De ce nu s-au dus la ministru să se plîngă de obstrucţionarea controalelor?
L.P.: Din cîte ştiu, s-au dus.
O.Ş.: Şi atunci, de ce o problemă cunoscută din 2006 explodează în 2009?
L.P.: Ministerul a scos de la "Spiru Haret" o serie de programe de studiu. Le-a considerat nelegale. Iar "Spiru Haret" a dat Ministerul în judecată. Cîtă vreme a existat litigiul juridic, "Spiru Haret" a continuat să şcolarizeze.
O.Ş.: Ministerul Educaţiei trebuie să fie ferm, trebuie să-şi caute aliaţi în opinia publică. Problema legalităţii universităţilor trebuie să devină una a întregului Guvern.
L.P.: Situaţia nu e singulară, doar la "Spiru Haret", nu e vorba doar de universităţi private, sînt şi universităţi de stat cu programe de studii neacreditate. Susţin toate măsurile care pot să facă ordine în învăţămînt. Problema generală, în România, este că am avut o explozie de universităţi şi nu le-am cernut, n-am ajuns la o ierarhizare credibilă şi transparentă, aşa încît să decidem care dintre ele organizează toate treptele de învăţămînt - licenţă, masterat, doctorat - şi care rămîn la primele forme.
Mai este un lucru, deloc de neglijat: universităţile nu sînt doar instituţii reproducătoare de cunoaştere. Menirea unei universităţi este, deopotrivă, de a transmite cunoaşterea, dar şi de a lărgi cunoaşterea, ele fiind producătoare de cunoaştere. Marile universităţi sînt, în primul rînd, centre de cercetare. Pe glob, cercetarea se face într-un procent însemnat în universităţi, ele sînt motor de dezvoltare pentru o societate. Clasamentele internaţionale, tot mai des menţionate şi în presa românească, au în vedere cu prioritate misiunea de cercetare. Şi relaţia cu piaţa de muncă este, privită sub acest unghi, ambivalentă. Pe de o parte, li se cere universităţilor, pe bună dreptate, să pregătească absolvenţi potrivit nevoilor angajatorilor şi dorinţei tinerilor de a-şi realiza o carieră de care să fie mulţumiţi. Pe de altă parte, o ţară care nu se mai preocupă de formarea de specialişti în fizică, chimie, biologie, filologie, istorie, filozofie ş.a.m.d., pe motiv că piaţa muncii nu doreşte aşa ceva, poate să-şi ia adio de la viitor.
Universitatea din Bucureşti este în dificultate financiară
O.Ş.: Sînt cinic. Vorbiţi de ierarhizarea universităţilor, de misiunea lor de cercetare, de validarea universităţilor. Dar eu am citit că la Universitatea din Bucureşti sînt mari probleme cu salariile, cu posturile, cu bugetul. Care este situaţia?
L.P.: Universitatea este în dificultate financiară. Dar nu e singura, este una dintre sutele de instituţii bugetare care au dificultăţi într-un an de criză. Sîntem la ani-lumină distanţă de ceea ce au enunţat anumite ziare. S-a spus că Universitatea din Bucureşti e la un pas de faliment. Mai degrabă dă faliment Guvernul României, dar nu Universitatea din Bucureşti. S-au luat nişte măsuri financiare, de precauţie.
O.Ş.: Ce măsuri s-au luat?
L.P.: Cele potrivite fiecărei facultăţi. La Litere, am concentrat o serie de cursuri opţionale, adică vin mai mulţi studenţi la acelaşi curs. Am renunţat la o parte dintre cursurile facultative. Am scăzut nivelul de la plata cu ora, cei care sînt la plata cu ora iau bani mai puţini. Am menţinut o normă sporită la încadrarea de bază. Nu am mai acordat norme în cumul după vîrsta de pensionare. Am restrîns promovările didactice, anul acesta promovează mai puţini decît într-un an obişnuit. Am acordat mai puţine prelungiri de activitate ca în anul precedent.
O.Ş.: Profesorul Mihai Zamfir, într-un interviu pentru Observator cultural, spunea că o seamă de profesori de la Litere, care se apropie de 70 de ani, sînt pensionaţi automat, chiar dacă n-au împlinit această vîrstă. Aşa de dur aţi fost? I-aţi scos la pensie?
L.P.: Mihai Zamfir era în eroare. Domnia sa prezenta lucrurile ca şi cum s-ar fi decis. Nici pe departe. Hotărîrea finală a fost luată pe 16 iulie, în Senatul Universităţii, după foarte multe consultări.
O.Ş.: Care a fost hotărîrea?
L.P.: Dintre acei profesori amintiţi de Mihai Zamfir, foarte puţini au fost pensionaţi. Din cei 11, aflaţi în situaţia de pensionare, au fost pensionaţi doar trei. La toţi ceilalţi li s-a acordat prelungire de activitate. Ce înseamnă această pensionare? Li se acordă titlul de profesor consultant, pot desfăşura exact aceeaşi activitate ca şi pînă acum, remuneraţia e aproximativ la fel. Numai că au o altă încadrare. Ei primesc o sumă de bani, înjumătăţită, de la Universitate, iar restul de bani le vine de la bugetul de pensii.
O.Ş.: Poate că profesorul Mihai Zamfir a tras un semnal de alarmă...
L.P.: Era un pic science-fiction ce spunea domnul Mihai Zamfir. În plus, el făcea o corelaţie absolut deplasată cu ce s-a întîmplat în anii '50, cu scoaterea lui Blaga de la Universitatea din Cluj. N-a fost vorba, în nici un caz, de decapitarea Facultăţii de Litere sau a Universităţii din Bucureşti.
O.Ş.: Poate că se putea mai rău, dar aţi reuşit să evitaţi un dezastru. Domnul Mihai Zamfir exprima o temere...
L.P.: Domnul Zamfir n-avea de ce să se teamă; fiind ambasador, domnia sa are post rezervat, intangibil pe perioada în care îşi exercită mandatul diplomatic. În plus, domnia sa nu este plătit deloc de Universitate, este plătit doar de Ministerul de Externe, deci ideea de a-l pensiona pentru motive de economii bugetare ar fi fost un nonsens total.
Există multe analogii între cazul Spiru Haret şi Vama Veche
O.Ş.: Domnule profesor, ce a fost cu bulibăşeala mediilor de admitere? Cum s-a ajuns, la Facultatea de Litere, să încurcaţi notele de la admitere?
L.P.: Un mare ghinion. Suntem interesaţi, la Litere, să primim candidaţi cît mai bine pregătiţi şi motivaţi pentru specializarea sau specializările pe care le-au ales. Ne străduim, de aceea, să facem admiterea cît mai limpede şi cît mai puţin stresantă - într-un context în care, datorită libertăţii depline a candidaţilor de a se înscrie la oricîte specializări şi la oricîte instituţii de învăţămînt superior doresc, dezideratele noastre au ajuns foarte greu de atins. De data aceasta, sistemul informatic ne-a jucat o festă urîtă, deplasînd notele candidaţilor cu admitere pe bază de dosar. Ne-am cerut scuzele cuvenite pentru enervarea şi emoţiile produse de această încurcătură, am verificat bucată cu bucată listele eronate şi am reafişat liste corecte, pînă la sfîrşitul zilei. După aceea, admiterea a revenit la normal.
O.Ş.: La Facultatea de Litere se mai dă examen de admitere?
L.P.: Noi avem două formule; avem specializări la care continuăm să dăm admitere prin probă scrisă, şi specializări la care admiterea se face pe bază de dosar. În România tindem să fetişizăm examenele de admitere cu probă scrisă - e o chestiune de ordin cultural, ţine de mentalităţi, ar merita o discuţie mai amănunţită. Am mari dubii în ce priveşte relevanţa formelor de admitere pe bază de lucrare scrisă. Dacă tot sîntem în spaţiul Uniunii Europene, trebuie spus foarte clar că în Uniunea Europeană norma generală este admiterea pe baza unei simple înscrieri, fără nici un fel de selecţie. Te duci la facultatea la care vrei să mergi şi te înscrii. Dacă eşti bun, rezişti, dacă nu, nu. Mi se pare mult mai normal să facem trierea pe parcurs, decît la început.
O.Ş.: Mă uit în ochii dvs. şi vă cer să fiţi sincer. Chiar se produce o triere pe parcurs? Chiar sînt studenţi, intraţi pe bază de dosar, care să ajungă să fie eliminaţi?
L.P.: În România, această triere, în tipul anilor de studiu din facultate, se produce din ce în ce mai puţin. E foarte adevărat. Motivul este presiunea economică. Este o presiune economică favorizată de legislaţia actuală, care prevede finanţarea universităţilor per student. Un student care dispare din sistem înseamnă o pierdere financiară pentru instituţia respectivă.
O.Ş.: Mă bucur că recunoaşteţi lucrul acesta.
L.P.: Pot să adaug că este o solicitare legislativă a multor cadre didactice şi a multor universităţi ca să se introducă finanţarea multianuală.
O.Ş.: Ce înseamnă asta?
L.P.: Asta înseamnă că un program de studii este finanţat pe toată desfăşurarea lui. Dacă ar fi aprobată, ne-am putea permite să facem o triere riguroasă, fără teamă că vom fi în criză financiară.
O.Ş.: Sînt convins că dvs., dar şi alţi profesori de la Facultatea de Litere, dar şi de la, de exemplu, Geografie, Fizică sau Matematică, deşi vedeţi la examen un student slab, sînteţi mai îngăduitor.
L.P.: Categoric. Exigenţa a scăzut mult, cadrele didactice se plîng de acest lucru, le dau dreptate, trebuie să se schimbe modul de finanţare a universităţilor, în funcţie de programele de studiu şi de ierarhizarea universitară.
O.Ş.: Dvs., domnule profesor, păreţi să fiţi un visător. Vorbiţi de schimbarea finanţării universităţilor, vorbiţi de ierarhizarea universităţilor, dar aici, în bătătura educaţiei, noi nu aplicăm legile deja existente în educaţie. Cred că sînteţi un visător! Vă daţi seama ce dispute ca la piaţă ar ieşi... "noi de ce să n-avem dreptul să organizăm doctorate, iar alţii să-l aibă..."
L.P.: Sînt ţări care şi-au rezolvat problema.
O.Ş.: În acele ţări nu există universităţi de tip "Spiru Haret".
L.P.: Trebuie voinţă politică. În această dezbatere, miza este mult mai mare decît situaţia de la "Spiru Haret". În momentul de faţă, această dezbatere poate conştientiza clasa politică în privinţa aşteptărilor ce există la nivelul populaţiei din România, legate de învăţămînt.
O.Ş.: Vreau să încheiem mai relaxat. E totuşi vacanţă, deşi la Facultatea de Litere s-a organizat examenul de admitere în aproape toată luna iulie. Eraţi un împătimit al petrecerii timpului la Vama Veche. Aţi ajuns acolo, cîteva zile măcar?
L.P.: Nu. A devenit un loc tot mai greu de suportat din cauza mulţimilor fojgăitoare şi a vacarmului sonor permanent. Era un loc liniştit, dar s-a stricat, s-a degradat.
O.Ş.: Iremediabil?
L.P.: Ce e pe lumea asta iremediabil? Dar, în momentul de faţă, cu toate încercările noastre de a proteja locul respectiv, Vama Veche a ajuns pe mîna afaceriştilor care vor să-şi facă un profit imediat şi pe care nu-i interesează o dezvoltare de perspectivă. Există multe analogii între cazul "Spiru Haret" şi Vama Veche.
O.Ş.: Ce fel de analogii?
L.P.: Gîndirea pe termen scurt, politica "tunurilor" cu îmbogăţire rapidă. E valabil şi pentru Vama Veche, şi pentru "Spiru Haret".