La alegerile anticipate, scriitoarea Nicoleta Esinencu era la Chişinău. De data asta, a votat. Ceea ce nu înseamnă că, pentru cel mai critic dintre artiştii moldoveni, situaţia din ţara lui natală s-a schimbat, peste noapte, în vreun fel.
Iulia Popovici.: De data asta, te-ai dus să votezi. De ce? Ba chiar uite că ai votat în aceeaşi secţie cu Mark Tkaciuk. El ce mai face?
Nicoleta Esinencu: M-am dus ca să nu las pe altcineva să voteze în locul meu, iar Mark Tkaciuk cred că face bine.
I.P.: Aveai o bănuială că poate să voteze altcineva în locul tău?
N.E.: În ţara asta, orice se poate întîmpla, deci mai bine e să te asiguri. Chiar dacă eu nu cred că, în etapa actuală, în ţara asta votul meu contează enorm de mult.
I.P.: Dar poate contează. Comuniştii au scos mai puţin acum.
N.E.: Ceva mai puţin. Oricum, nu e puţin deloc. Au scos şi ei cît au reuşit. Pînă la urmă, în general, fiecare vot contează, de fapt, fiecare mort contează. Contează cu adevărat. Alegerile, aici, tot timpul sînt parţial libere. Tu înţelegi, de exemplu, ce înseamnă parţial liber? Eu nu pricep.
I.P.: Liber sau liberal?
N.E.: Parţial liberală o să fie guvernarea.
I.P.: Prin urmare, alegerile n-au fost libere.
N.E.: Să-ţi povestesc un dialog: "Tu ai votat?" "- Da... Nu... Adică eu l-am rugat pe papa să voteze." Toţi, la masă, "hihihi". "- Nu..., că tata a fost şef de circumscripţie. "Toţi: "hihihi". "- Eu pur şi simplu n-am avut timp, am sunat şi am zis: «Papa, votează, te rog, în locul meu»." Toţi: "hihihi". "- Nu..., că papa a votat pentru cine trebuie." "-Da' tu ştii că Oleg (Voronin - n.m.) tot aşa zice: «papa, votează, te rog, pentru mine»." "- Eu am încredere în tata, el a votat pentru cine trebuie." "- Măi, tu văd că nu înţelegi de ce rîdem noi. Apăi, asta se numeşte «fraudă». Înseamnă că noi am fraudat alegerile."
I.P.: Dar dacă şi noi, şi ei am fraudat alegerile, asta cum se cheamă? Echilibru politic?
N.E.: Nu, asta se cheamă parţial libere. Sau parţial liberale.
I.P.: De ce nu-ţi place ţie că patru partide au adunat voturi pentru 53 de deputaţi mai puţin comunişti? Sau că PCRM a obţinut numai 48?
N.E.: Matematica nu mi-a plăcut niciodată, şi în ambele cazuri e vorba de matematică. Cum ai da-o, 48 e mai mult decît 53 împărţit la 4, iar 53 e mai mic decît 61.
I.P.: Dar dacă aveau 61 de locuri în Parlament, era bine pentru tine?
N.E.: Pe mine nu mă reprezintă nici unul, motiv pentru care am votat împotriva tuturor. În general, ar fi fost mai bine să nu avem alegeri repetate şi în 2010, aşa că m-am dus la vot şi am tăiat tot. Am pus o cruce.
Cetăţeni buni, fumători şi oameni
I.P.: Zi-mi şi mie, ce înseamnă "Să ne apărăm patria" (sloganul comuniştilor)?
N.E.: E simplu: să ne apărăm patria de ăştia care dau foc la Parlament şi Guvern şi pun steagul României pe clădiri.
I.P.: Dar ei nu sînt tot cetăţeni moldoveni cu drept de vot?
N.E.: Eu nu sînt sigură că ăia erau cetăţeni ai Moldovei. Moldova are cetăţeni buni şi Opoziţie, bunul cetăţean fiind ăla care nu fumează Parliament şi nu umblă cu chibrituri în buzunare.
I.P.: Ce s-a mai petrecut la Chişinău între timp?
N.E.: Linişte. Unii negociază. Ceilalţi aşteaptă. Eu una n-am nici o variantă despre ce-o să fie şi nici nu mă apuc să fac. E prea varză Constituţia acestei ţări, dar şi Curtea Constituţională, ca să mă apuc de presupus. Nu ştiu dacă există o variantă preferată concretă. Mai bine zis, opoziţia să aibă toate posturile, asta e varianta.
E un fel de suspans, poate, cît se negociază milioane de scenarii în presă şi în baruri. La cum sînt legile şi oamenii legilor în ţara asta, scenariile sînt mult mai imprevizibile, iar eu cred că şi Voronin pregăteşte un scenariu-surpriză, nu ştiu care, că pe mine nu mă duce capul la ce-i duce pe ei capul. Trebuie să aibă şi ei un scenariu, nu?
I.P.: Dar şi alianţa dreptei cu stînga e o varză.
N.E.: Eu nu ştiu care e dreapta aici şi care e stînga. Un cunoscut din Ucraina mi-a zis la Madrid că lui îi vine greu să le explice oamenilor de acolo (din Spania) care e situaţia la el, care e dreapta şi care, stînga. La stînga sînt comuniştii ăia vechi, iar atunci stînga adevărată e dreapta. Eu nici măcar asta n-aş putea zice despre ceea ce se întîmplă la noi, pentru că dreapta noastră nu-i stînga. Totuşi, cred că nici ei nu ştiu ce e. Ce să-ţi zic? Sincer, eu nu ştiu să zic mare treabă, pentru că pe mine mă depăşeşte situaţia, toată această excitare naţională. Lumea pe bune crede că Opoziţia a cîştigat alegerile. Iar eu sincer nu înţeleg de ce lumea, oamenii care trăiesc aici, cred asta. Presa zice că nu ştiu cine a cîştigat, dar şi oamenii cred, de altfel, că ei au cîştigat. Eu nu cred că am cîştigat şi nici nu cred că e vorba de a cîştiga ceva, în cazul dat.
I.P.: Totuşi, 45% i-au votat pe comunişti, şi nu-s toţi morţi sau bolnavi mintal.
N.E.: Păi, pentru o societate ca asta, nu contează cîţi i-au votat pe comunişti, contează că ei au cîştigat. Eu nu înţeleg ce au cîştigat ei. O guvernare (practic, imposibilă) în plină criză? O fi un motiv enorm de bucurie pentru unii.
I.P.: Dar ceilalţi ce-au cîştigat? Nu tot asta? Toţi au cîştigat acelaşi lucru.
N.E.: Clar. Toţi au cîştigat nimic. Dar tu crezi că asta contează? Nu, noi am cîştigat... Faptul că noi o să avem o guvernare democrată, cîndva, cumva, după nişte alegeri, nu va schimba sub nici o formă, a doua zi, oamenii de aici, comportamentul şi gîndirea lor. Ei spun că va veni o schimbare pentru că noi am cîştigat - noi, Opoziţia. Chiar dacă noi, Opoziţia, eram numai trei partide, pînă la alegeri.
I.P.: Mă gîndeam tocmai cît de ciudat gestionează oamenii ceea ce cred ei că e un moment istoric.
N.E.: Mai rău decît atît, ei cred că ei fac istoria. Lumea, pînă azi, crede că ei au făcut istoria, cînd au ieşit în piaţă pe 7 aprilie 2009. Istoria aia era scrisă de altcineva, totuşi. Ce se alege oare din toate astea? O ţară întreagă suferă şi tot o ţară întreagă profită.
I.P.: Ce-ar însemna politicieni buni, cu o atitudine responsabilă şi inteligentă, în Moldova?
N.E.: Pe mine nu mă interesează politicienii buni pentru Moldova, atîta timp cît oamenii în Moldova îs nebuni. Noi avem exact ceea ce merităm, exact ce ne reprezintă. E o ţară întreagă care nu că acceptă tot ce se întîmplă, dar care face ca lucrurile să se întîmple aşa. Sînt profesori şi jurnalişti, studenţi şi poliţişti, purtători de cuvînt şi doctori, medici legişti şi funcţionari de tot genul. Profesorii închid uşile şcolilor ca să nu iasă nimeni în stradă şi ca să nu-şi piardă locurile de muncă, purtătorii de cuvînt ies şi zic că în comisariatele de poliţie se respectă întru totul drepturile omului, poliţiştii bat cu picioarele în oricine, pentru că aşa a fost ordinul etc. Eu ştiu că oamenilor le este frică, dar mai există oare ceva uman în oamenii ăştia, o demnitate? Tot ei o să deţină aceste funcţii sau altele de genul ăsta, şi mîine, şi poimîine, şi peste zece ani. Uite de asta mi-e groază.
Eu vorbesc despre oameni, nu despre lucruri. Lucrurile trebuie oricum să se schimbe, aşa cum, în timpul guvernării comuniştilor, pensiile şi salariile au început să vină la timp, şi nu din motiv că guvernau comuniştii, din motiv că lucrurile încetul cu încetul se schimbă.
I.P.: Atunci, au să se schimbe şi oamenii, n-au încotro.
N.E.: Da, da. Oamenii, cînd vin la putere, tot timpul se schimbă. Eu cred că trebuie încă multe, multe generaţii ca să se mişte măcar ceva. Bărbaţii trebuie să înveţe să dea mîna şi cu femeile, iar asta nu e deloc uşor.
I.P.: Dar ce, nu e bine că le sărută mîna?
N.E.: Mda, noi încă nici prin sărutat de mînă n-am trecut, deci va mai dura ceva timp. Schimbarea trebuie s-o facă toată lumea, n-o să vină nimeni s-o facă pentru ei. Toţi prietenii mei dau mită la Poliţia Rutieră şi strigă cît îi ţine gura "Jos comuniştii!". Uite, eu nu cred că-s de vină comuniştii că ei dau mită. Ieri am văzut un SMS de la un spectator, la emisiunea "În profunzime", care zicea: "Opoziţia ne va integra în UE pînă în 2012". Se vede că unii cred că o să fim membri ai Uniunii Europene în 2012. Iar UE e paradisul, şi americanii la fel. O viziune cam primitivă asupra politicii. În esenţă, noi vrem în UE, aşa naţionalişti, xenofobi, antisemiţi şi ortodocşi cum sîntem. Tot ieri, la Bălţi, pe toate gardurile au apărut inscripţii cu "Moarte jidanilor". Ştiu eu? Poate evrei nici nu-s într-adevăr.
I.P.: Cum ai explica Moldova post-29 iulie 2009, pe înţelesul idioţilor şi al străinilor?
N.E.: Pentru mine, e cam aşa: moldovenii (bănuiesc că din disperare sau naiba ştie de ce) au început să urle în gura mare că ei au cîştigat şi comuniştii au pierdut. Care sînt motivele logice de a striga în gura mare, inclusiv în presă, idee n-am. Pentru că noi nu mai vrem comunişti nu e un motiv. Noi vrem să credem că e aşa, şi de asta şi ignorăm cele 40 şi cîte sînt ele de procente ale comuniştilor. Data viitoare, mai putem cîştiga abia peste un an sau chiar peste patru, deci de ce să nu credem că am cîştigat acum?
Educaţia nesentimentală pe înţelesul părinţilor
I.P.: Spune-mi despre spectacolul tău, cu Mame fără pizdă, de la 531 (un text care vorbeşte despre educaţia castratoare pentru copii, mai ales fete, în Estul Europei). Cum l-ai modificat, faţă de varianta prezentată la Paris, în 2007?
N.E.: Am vrut să-l fac la Chişinău, n-am putut să fac abstracţie de situaţia şi de contextul de după 7 aprilie. Pentru mine, e o necesitate să vorbesc despre ceea ce s-a întîmplat sau, mai bine zis, să înţeleg ce s-a întîmplat. A fost o necesitate a mea şi a Dorianei (Talmazan, actriţa care a jucat monologul - n.m.), în aceeaşi măsură. Se poate zice că am reorientat şi textul, a trecut ceva timp de cînd l-am jucat la Paris, şi n-am putut să nu vorbesc despre evenimentele din comisariatele de poliţie, despre ceea ce se petrece, de altfel, tot timpul (nu doar după 7 aprilie) în comisariate. Eu vorbesc în contextul ăsta despre fetele maltratate la Poliţie, înainte şi după 7 aprilie, pentru că metodele sînt, oricum, aceleaşi.
Am asistat la o scenă de groază într-un comisariat, acum cîţiva ani: o fată arestată voia să profite de prezenţa noastră acolo ca să fie, cumva, salvată, şi atunci a recurs la nişte gesturi disperate. A început să-şi smulgă hainele de pe ea şi să strige: "Vreţi să mă violaţi, violaţi-mă aici, să vadă şi ei ce-aţi făcut pînă acum în cabinetul ăla".
I.P.: Dar ce s-a petrecut după 7 aprilie a fost încă şi mai groaznic.
N.E.: Din informaţia care circulă, fetele au fost violate şi puse să facă genuflexiuni în faţa poliţiştilor. După spectacol, am mai văzut o ştire dintr-o tabără, unde nişte adolescente nu s-au purtat "frumos" şi educatorii le-au scos afară, la 3 dimineaţa, şi le-au pus să facă genuflexiuni. E o metodă nouă de educaţie?
I.P.: Care a fost reacţia la Mame fără pizdă?
N.E.: Nu vreau să zic că au reacţionat bine, nu e cuvîntul potrivit. Au reacţionat, cred, la fel cum reacţionam eu la fiecare repetiţie: fizic, pe lîngă raţional şi emotiv.
I.P.: Mi s-a părut bizar că presa moldovenească n-a scris despre asta.
N.E.: Eu nu fac ceea ce fac pentru ca presa să scrie. Asta chiar nu e treaba mea, asta e treaba lor. Eu fac ceea ce fac oriunde un om citeşte sau vrea să audă un cuvînt de-al meu.
I.P.: O să mai jucaţi spectacolul?
N.E.: Da, vrem. La sfîrşitul lui august 2009, probabil.