Viziuni cu madone (X)

Citiţi episodul precedent aici.

Pornesc la drum de dimineaţă. Mama ei conduce haotic, ca de obicei, în Jeep-ul ei uriaş. "Dar nu vreau să merg", protestează Ivana. "Nu înţeleg de ce trebuie să vin şi eu."
"Nu e pe vrute. Ai făcut destul ce-ai vrut. Ţi-am promis că te aduc s-o cunoşti. Trebuie să vezi asta, ca să înţelegi nişte lucruri. Te-am cocoloşit prea mult. Mai trebuie să te şi maturizezi. Chiar şi cu forţa. Chiar dacă eşti capră mare, tot fata mea rămâi. Cât oi trăi eu."

Călătoresc fără să mai scoată un cuvânt. După ce ies din traficul infernal din Bucureşti, drumul devine mai simplu. Pe marginea drumurilor, cadavre de câini călcaţi de maşini. Sate care par pustii. Oameni cu chipuri indescifrabile.

Ajungând în comună, mama începe să-i vorbească, dar Ivanei îi fug gândurile aiurea.

O iau din faţa cârciumii pe Ileana. Este îmbrăcată din cap până-n picioare în negru. Cearcăne uriaşe. Obraji supţi. Nimic plăcut la ea la care să te uiţi. Face cunoştinţă cu ea scurt, neentuziasmat, neplăcut.

Conversaţia dintre cele două, în spaţiul îngust, sufocant.
"Ai încredere. Dumnezeu e mare."

Obrazul mamei sale dat cu un strat gros de fond de ten, contrastând cu cel al interlocutoarei sale, aspru, ars de soare, deşi vara a fost cândva de mult. Împrumutând din asprimea locurilor, duritatea lor, adaptându-se la ele, la munca grea, ea, un produs al locurilor, acea privire goală, aspră, disperată. Ivanei îi produce panică şi frică. Este o lume pe care n-o cunoaşte, cu care nu a avut niciodată contact.
"Andreea o să se întoarcă acasă, o să vezi", adaugă maică-sa. "Cine a luat-o, o să ţi-o aducă înapoi. Întreagă. Dumnezeu e sus, o să facă dreptate."
"Aşa a zis şi popa. Toată lumea zice asta."
"Păi vezi? Totul o să fie bine. O să vedem acum ce zice şi Valeria. Ai încredere. Puterile ei sunt unice, daruri de la Dumnezeu. Aveam o boală de piele care nu-mi mai trecea de ani de zile, şi doar eu sunt doctoriţă, crezi că n-am luat toate medicamentele posibile? Iar ea mi-a zis, lăsaţi medicamentele deoparte, doamna doctor, ia ungeţi-vă cu argilă amestecată cu balegă de vacă. Şi mi-a trecut! Ivana vomita mereu când mă vedea şi ţipa la mine că să încetez, dar m-am vindecat. Habar n-ai ce poate această Valeria! Îţi poate spune cu exactitate totul despre o persoană, ce boli suferă, ce copilărie a avut, ce-o să i se întâmple în viitor. În mod sigur ştie şi unde-i Andreea. Ea le ştie pe toate."
"Dă doamne să fie aşa."
"Totul o să fie bine."
"Şi chiar dacă n-o să fie, Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce merită, nu?!", spune amar Ileana.

Femeia începe să plângă.
"Nu ştiu de ce m-a bătut aşa tare Dumnezeu."
Cu ce a greşit?
"Mi-a zis oamenii ăştia că acum şase luni a mai dispărut o fetiţă, din S. Nici până în ziua de azi n-au găsit-o. Ar fi un răpitor în serie, cică aşa se cheamă. Acum câţiva ani a dispărut o fetiţă la fel, din Paşcani, apoi au găsit bucăţi din ea pe un şantier. Dar ştiţi, în cazul nostru au renunţat să o mai caute pe teren. Au căutat-o o vreme, cu câinii. Nu sunt sigură că n-ar trebui să caute mai departe. Cred că nici nu-i mai enteresează de noi. Am scris şi preşedintelui. Am scris peste tot. Dar toată lumea ne ignoră, că suntem oameni săraci."
"De ce te gândeşti la ce e mai rău? Şi cine vă ignoră, eu nu cred aşa ceva. Toţi au copii şi ştiu ce înseamnă. Stai tu liniştită, toată lumea îşi face datoria. Andreea o să se întoarcă acasă."
"Aveţi dreptate, doamna doctor, aveţi dreptate. Şi popa a zis că trăieşte. A zis că e într-un loc unde sunt mai mulţi copii. Că a luat-o doi oameni negri. Că i-e foame şi i-e sete, dar trăieşte. Ştie ce vorbeşte. Părintele le ştie pă astea. Apoi poliţistul mi-a zis că un băieţel care dispăruse de acasă din Roman a fost găsit întreg şi nevătămat la Bucureşti, într-un centru de minori."
"E, vezi?"
"Păcătuiesc cu gândurile astea rele, ştiu, diavolul, diavolul îmi dă târcoale. În oricare din zilele viitoare o să sune cineva la uşă şi-o să-mi aducă fetiţa înapoi, exact cum aţi spus."

După drumul lung, opresc. Coboară din maşină în faţa unei case.

Aşteaptă mult ca să intre la Valeria. Casa ei plină, cabinetul ei de consultaţii cum îl numeşte toată lumea. Oameni cu copii de mână, unii par bolnavi, alţii sunt în mod evident bolnavi, în cărucioare cu rotile, ori zăcând cu ochi febrili în braţele părinţilor, ochi febrili şi ficşi, cu mâini descărnate strânse sub bărbie. Bătrâni, femei care nu pot face copii, bolnavi de cancer, bolnavi de piele, o femeie destul de bine îmbrăcată aude mereu un ţiuit în urechi, o alta se crede urmărită de diavol, cu toţii îşi împărtăşesc unul altuia problemele în timpul lungii aşteptării, sperând cu toţii în ceva, unii chiar să nu mai fie şomeri, alţii în stoparea bolilor de care suferă. În căutarea unei himere.

August, acum doi ani, îşi aminteşte Ivana, adus aici tot de mama ei, şchiopătând, după aia nemaişchiopătând o vreme. Susţinând că Valeria l-a vindecat, şi doar prin prezenţa sa şi printr-un simplu exerciţiu. I-a explicat ce important este ca omul să zică Tatăl nostru înainte de culcare, să stea cu palmele împreunate, degetele unul peste celălalt, pentru ca circuitul energetic să se închidă, din fiecare vârf de deget ieşind un şuvoi de energie corespunzând câte unui organ vital. Un exerciţiu de auto-vindecare, de regăsire a echilibrului. Explicându-i că oamenii schimbă culori între ei, că fiecare om are o culoare şi interacţionează cu ceilalţi, şi să se ferească cu oamenii de culoare gri-murdar. Oricare ar fi ăştia.

Ileana iese de la Valeria plângând.

În maşină, tac. Apoi Ileana:
"A zis că e vie, că trăieşte, şi aşteaptă s-o salvez de unde e. Mi-a spus şi cum a fost răpită, cică doi ţigani, cică a legat-o la mâini şi o ţine într-o pivniţă. Ştiam io că n-a fost nimica bun când s-o aciuat ţiganii ăştia la marginea satului... Am ştiut eu. Dar nu pricep. Poliţia a fost întâi la ei. Trebuie să le fi scăpat ceva. Nu ne ia în serios, doamna doctor. Şi fetiţa mea aşteaptă s-o salvez."

Drumul este sufocant, se priveşte pe geam, nimeni nu spune nimic. Maică-sa:
"Ileano, cu ani în urmă am avut pe secţie o mamă cu un băieţel cu meningită purulentă, în comă, convulsii, rău de tot. Şi mi-a spus că există un obicei în popor, când un om e urmărit de nenoroc, ca să nu treacă nenorocul copiilor săi: pune pe cineva să cumpere copilul. Aşa că i-am dat nişte bani şi am zis cu voce tare copilul ăsta nu mai e al tău. E al meu. Iar copilul şi-a revenit. Fără sechele, fără nimic. Putea să rămână un decerebrat, să nu-i mai funcţioneze creierul. Dar nu, şi-a revenit perfect normal. N-o să uit niciodată cât oi trăi. Mă vizitează şi acum mămica aia să-mi mulţumească."

Privind-o pe Ileana, cu mâinile în continuare pe volan, atentă la trafic.
"Vreţi să-mi cumpăraţi fetiţa?"
"Da, o cumpăr."

Cu o mână în geantă, una pe volan, în traficul aglomerat. În maşina alăturată, doi tineri ascultă manele într-o Dacie veche şi murdară. Cel dinspre partea lor, cu o mână scoasă pe geam, palma lipită de portieră, mestecă gumă în timp ce le priveşte cu ochi indolenţi. Întinzându-i o sută de mii de lei:
"Andreea nu mai e copilul tău, femeie. Andreea e fata mea acum."

O lasă în faţa cârciumii, de unde au luat-o. Nu pot merge acasă la ea. Bărbatul ei a luat-o rău cu băutura de când cu nenorocirea şi e pus mereu pe scandal.

Pleacă înapoi spre Bucureşti, ocolind gropile din asfalt.
"Nu mai plânge, Ivana."

O priveşte scurt, apoi e atentă din nou la trafic.

Acasă, scoate din debara o cutie veche, pătată şi boţită. O aşează pe pat şi îi prezintă Ivanei conţinutul. Hăinuţele ei de când era foarte mică. O rochiţă albastră, care arată precum rochia unei păpuşi, botoşei, jucării diverse, o rochiţă cu un clovn cu baloane. Primele ei desene. Asta înseamnă să fii mamă, îi spune doctoriţa. Iar când o priveşte, i se pare că zăreşte un început de vindecare.

Mame şi fiice. Mamă, fiică.

Ivana îşi ridică ochii spre ea.

Se simte precum o uzină dezafectată. Dacă aceasta ar putea avea sentimente. Porţile s-au închis, lumea a fost trimisă în şomaj, iar ea este pustie şi nu ştie ce-o să fie mai departe, dacă se va mai întâmpla ceva vreodată cu ea, liniştea ţiuie dezolantă, ricoşând în pereţi. Tot ce a fost folositor odată, acum abandonat. Sordid.

Începe din nou să plângă.


Citiţi următorul episod aici.