Braşov Tranzit - Oameni obosiţi, de Andrei Bodiu

Raportat la alţi scriitori din generaţia intermediară (nici tinere speranţe, nici realmente consacraţi), Andrei Bodiu e un autor destul de productiv. În cincisprezece ani, câţi sunt de la debutul său prin Cursa de 24 de ore, a mai publicat trei volume de poezie, incluzând recentul Oameni obosiţi, un roman, Bulevardul eroilor, un jurnal de călătorie, patru studii critice (pe un arc de cerc întins: Coşbuc şi Cărtărescu, Şapte teme ale romanului postpaşoptist şi Direcţia optzeci în poezia română) plus o monografie (despre Ion Barbu). La acestea se adaugă o antologie generaţionistă şi un compendiu de uz didactic, realizate în colaborare, organizarea unui Maraton de Poezie, a unui Colocviu Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană şi - nu în ultimul rând - o epuizantă activitate de decan la Facultatea de Litere a Universităţii "Transilvania" din Braşov.

CV-ul editorial şi academic apasă asupra poemelor mai noi, marcându-le în două moduri. Mai întâi, pare clar că Andrei Bodiu e un profesionist al scrisului, capabil de a se manifesta în mai multe genuri şi beneficiar al propriei ritmicităţi. Pe de altă parte, la efortul creativ se adaugă zădărnicia birocratică. Prins ca într-o menghină în angrenajul învăţământului superior, în al cărui sistem îndeplineşte o funcţie de înaltă răspundere, confiscat de şedinţe, consilii, audienţe şi expertize, terorizat de deadline-uri, universitarul braşovean evadează într-o poezie "tranzitivă", aproape descriptivă, în care se plânge versificat.

Astfel, al treilea episod din Metroul din Bucureşti ne va spune mai puţine despre subteranul metropolitan şi mai multe despre starea unui ins tracasat, epuizat, venit în Capitală cu o geantă plină de documente importante. Văzând un tip ultrarelaxat de pe un panou publicitar, omul nostru din provincie se gândeşte la un schimb convenabil pentru el de identităţi, de vieţi: "Te-ai retras din afaceri ai/ Milioane de euro ne priveşti/ Din panoul publicitar/ Cu ochii tăi albaştri relaxat.// Dorin Gherman să facem un schimb./ Îţi las ţie coşmelia de la doi care/ Decanat se cheamă îţi/ Las ţie toţi colegii şi colegele îţi/ Las şedinţele îţi las toate/ Hârtiile pe care trebuie să le/ Dau până la liniile morţii/ Şi dincolo de ele.// Dorin Gherman să facem un schimb./ Te las să urci printre grafitti cu geanta mea/ Neagră cu roşu doldora/ De documente să mergi pe Schitu Măgureanu 1/ Să te întâlneşti cu câinele bătrân al lui/ Aracis Cenefis şi Cenecesis." Poanta finală e ininteligibilă pentru cine nu ştie ce înseamnă "Aracis" ori "Cenecesis"; iar cine nu ştie acestea e într-adevăr un om fericit...

Între autor şi protagonistul său, distanţa ficţională este scurtată până la transpunere şi suprapunere. Cel mai obosit dintre "eroii" obosiţi e subiectul pe deplin conştient de statutul şi responsabilităţile sale. Andrei Bodiu ar vrea să ia din aura Poeziei, introducând în text o lume care nu e nici mai bună, nici mai rea decât cea reală şi o viaţă care, înscriindu-se cuminte printre ale altora, se salvează tocmai printr-o rezervă de poeticitate. Ceea ce este clasat şi convenţionalizat ca Artă apare sub semnul întrebării, diminuat, relativizat; iar ceea ce scapă definiţiilor constrângătoare, puriste asupra artelor le poate de fapt suplimenta. Jan Fabre la Luvru e un exemplu cvasididactic: "Instalaţiile tale vorbesc sacadat despre moarte.// Am văzut o olandeză/ Luându-şi copilul din dreptul/ Exponatelor tale şi făcându-l să privească/ La Rembrandt.// Instalaţiile tale turuie-ntruna cu kitschul.// Am văzut un bunic american/ Explicându-le nepoţilor/ Că şi în secolul XIX cu Monet/ S-a întâmplat ca lumea să strâmbe din nas.// Chiar cred că fotografiai lumea/ Care strâmbă din nas/ Cu sutele tale de ochi/ Înfipţi pe picioare.".

Nu chiar cu sute de ochi, dar, în orice caz, cu câteva perechi înfipte pe picioarele personale, contemplatorul lui Jan Fabre îşi traversează şi înregistrează lumea lui, văzând-o la firul ierbii ori pe linia spartă a trotuarului - nu prin nişte metafore obsedante, insolite, dar unificatoare. Meciul vieţii nu se mai joacă acum la masa de scris, prin activarea modernistă a unor reţele semnificante care să ecraneze realul, luându-i imaginea. Viaţa e viaţă şi obligă poezia să o preia ca atare, cu problemele, presiunile şi amărăciunile ei: "Trec prin oraşul meu fără/ Să cobor în gară// Merg spre Sibiu nu cobor/ Pentru Adi şi Tudor mă// Gândesc doar la ei poate/ I-aş fi putut chema în gară// Adi să stea lângă Tudor cât/ Timp priveşte el rapidul motor// Amândoi să privim cum/ Zice el tare «ta-tai» după care/ Ar începe să plângă mai/ Bine aşa trenul pleacă/ Cerul e plumburiu tabela de marcaj de pe Tineretului e oarbă/ Steagu joacă cu Gloria Buzău mă îndepărtez fără să/ Ştiu scorul.// Ăsta e meciul." (Braşov Tranzit).

Banalitatea versurilor e deplină; şi totuşi, în această banalitate se percepe poate mai bine mica dramă familială decât într-un discurs mai articulat şi mai pretenţios. Strategia lui Andrei Bodiu este să-şi cureţe poemele de orice retorism; şi, mai mult, de orice aspect vizbil al unei elaboraţii literare. Dar exact la sfârşit, ca în poezia lui Sorescu, un stop-cadru arată că, departe de a fi incontinente şi digresive, textele sunt conduse către finalul inedit: "Aş fi zis că nu e nimic/ Mai bun ca vacanţele alea la 2 mai sau la/ Vamă cu oprea dobrescu matei sau/ secaşiu când alergam toţi cam după aceleaşi fete/ gagici de pe tot cuprinsul ţării.// Acum îmi place Crăciunul în familie/ Ador să nu fiu deranjat iar/ Lungile intensele tăceri fac atâtea parale/ Cât certurile noastre din uşa cortului/ Portocaliu parcă." (9 12 2006); "Mi-am amintit azi de/ rochiile tale de/ mijlocul tău de acum/ zece ani de palma mea lipită/ de pielea ta albă/ foarte albă/ neverosimil de albă// De tine întinsă în pat/ Aşteptând să plecăm la mare// De tine întinsă pe plajă/ fierbinte la fel de fierbinte ca/ fruntea băiatului nostru." (Ada în vară).

Dacă în prima secţiune a volumului, Oameni obosiţi, dominantă e exasperarea insului prins în malaxorul birocratic, în a doua, Poezie şi bani, versurile sunt orientate, într-un regim melancolic, înspre trecutul tinereţii libere de orice obligaţie. E un retro biografist, dominat de figurile prietenilor apropiaţi, întinerite prin rememorare şi comparate apoi - cu rezultate previzibile - cu ipostazele actuale. Autorului îi iese destul de bine şi acest balans între proiecţiile de ieri şi reproiecţiile de azi. O dată într-un registru soft: "Pe 22 ianuarie de/ Ziua lui Caius am văzut-o pe Luminiţa/ O brunetă care ne-nflăcăra imaginaţia în/ Adolescenţă.// Are acelaşi păr negru/ Lung dar cam 40/ Ca şi noi." (De ziua lui Caius). Iar într-un alt text, cu mai mult angajament afectiv şi liric: "Băieţii ar fi vrut să mai povestim în/ Faţa noastră râdea oricum boala sau moartea/ Să căutăm acele ţinuturi înalte unde aerul e tare/ Şi se trage dintr-odată în piept.// Aş fi putut fi cu ei în seara asta.// Ne-am fi ţinut unul într-altul cu credinţa/ Pătimaşă că totul întotdeauna rămâne de povestit.// Aş fi putut fi cu ei în seara asta.// Aş fi auzit glasul sonor al lui Sandu suprapus/ pe tonalităţile dure ale/ Lui Oprea peste tonul înalt al lui Caius/ peste glasul molcom al lui Virgil cu/ Contrapuncturile lui Adrian.// Intermitent aş fi auzit tonul tău grav calm decis/ Să facă maximă dezordine în/ Dezordinea noastră." (2 februarie 2007, poem scris "în amintirea lui Gheorghe Crăciun").

Andrei Bodiu are o presă bună printre cronicarii actualităţii literare. Un critic "rău", ca Andrei Terian, a intrat chiar într-un turbion encomiastic, constatând la decanul braşovean "o conştiinţă aproape flaubertiană a discursului". Impresia mea este că poetul post-"optzecist" se lasă ilustrat, dar nu foarte bine servit de formula postmodernă adoptată. Cu potenţialul unui poet remarcabil (dintre aceia ce lasă o urmă adâncă într-o generaţie, dacă nu într-o literatură), el pare că se reţine, pentru a nu păşi cumva alături de calea "tranzitivă" a grupului de la Braşov. Poezia nu se face însă în grup, ci numai pe cont propriu. E posibil ca aceste pagini curăţele din Oameni obosiţi, pe care le citim cu plăcere, dar care nu ne rămân în memorie, să reprezinte o fază tranzitorie în evoluţia lui Andrei Bodiu (versificator inteligent şi talentat) spre un Andrei Bodiu mai curajos şi mai performant.