Nostalgie în căutarea identităţii - magazinul Kombinat de la Hanul cu Tei

Cristina stă turceşte pe o pernă din stofă roşie zgrunţuroasă, pe parchetul din mijlocul camerei. Nu ai zice că a trecut pragul celor 30 de ani, cu tunsoarea ei nepretenţioasă şi zâmbetul de adolescentă. Pe geamurile înalte intră lumina după-amiezii. E linişte, iar în surdină se învârte molcom un vinil adus din ultima vacanţă la Berlin. Pe podea, pe umeraşe, pe etajerele improvizate şi într-un şifonier vechi din lemn masiv sunt înşiruite chilipiruri, cărţi de artă, reviste străine second hand, genţi lucrate de mână, insigne, fotografii, tablouri, afişe vechi şi, mai ales, multe haine colorate, toate amalgamate într-un talcioc intim, de apartament. "Niciodată nu mi-a trecut prin cap că o să am un magazin de haine", recunoaşte Cristina uitându-se în jur. "Doar că mă înnebunea gândul că timp de 30-40 de ani, până la pensie, aveam să fiu la birou de la 9 la 5. Toată viaţa." Zâmbeşte. Prietena ei din liceu, Adina, a prins ideea Cristinei din zbor. Suntem în magazinul Kombinat pe care fetele l-au deschis împreună în Bucureşti, în decembrie 2008, pe strada Tudor Arghezi.

În primele luni de existenţă, spun fetele, Kombinat a fost un magazin vagabond, fără program, "când lucid, când mahmur", o apariţie fantomatică în lumea buticurilor de nişă din capitală. Pe 5 februarie 2009 a deschis oficial, iar cum temperaturile nu depăşeau 7 grade Celsius, a aşteptat curioşii cu viniluri, vodka, ceai şi prăjituri de casă. Un stil propriu, eclectic, inspirat de nostalgia unui trecut restrictiv, încărcat de simboluri şi învăluit în entuziasmul unui prezent indie-punk urban descătuşat de tabuuri, dar în plină criză identitară. De la început, Kombinat a fost o prezenţă cu personalitate proprie, sinceră şi nepretenţioasă, aproape underground - un magazin pentru prieteni, descoperit de câţiva gură-cască în plimbare prin spatele Teatrului Naţional şi atraşi de tabloul roşu cu ramă aurită.

Anunţ Kombinat: Am primit 20 de cravate de pionier, an de fabricaţie 1988, produse la Filatura de Mătase Naturală Lugoj, Secţia confecţii.

În 1989, înainte de revoluţie, Adina avea 9 ani şi era pionier sportiv. Dacă nu cădea Ceauşescu, ajungea comandantă de unitate, adică un fel de super pionier, cu şnur albastru. Răzvan, un prieten foarte bun care le ajută cu magazinul, a apucat şi el pionieratul. Exact 2 luni, până pe 21 decembrie. În ziua în care a devenit pionier avea mari emoţii pentru că nu ştia cu ce ghete să se încalţe. Avea două perechi, unele gri şi unele albastre, şi ambele erau minunate.

Când au zile libere, fetele dau o fugă în Germania, iar oraşul lor fetiş este Berlinul. Cristina a prins limba din zbor, în vacanţe, pentru că merge de mică în Germania. După cum singură recunoaşte, stăpâneşte mai ales vocabularul de bază, "legume, cifre, ca ăia micii". Când merg împreună în vacanţă, Cristina comandă pentru amândouă la restaurante şi terase, iar Adinei, care nu ştie o boabă germană, i se pare că prietena ei recită din Goethe.

Magazinul Kombinat s-a reinventat în primăvară. De la Tudor Arghezi nr.22, din spatele Cafenelei Actorilor, a redeschis uşile mari din lemn pe strada cu piatră cubică din centrul vechi, lângă Hanul cu Tei. În noul spaţiu, departe de aglomeraţie şi de clădiri gri, înconjurate de galerii de artă şi de antichităţi, fetele se simt ca într-o vacanţă prelungită într-un orăşel de provincie de prin străinătăţuri. La fel cum se simte fără dar şi poate locatarul unei garsoniere vizavi de hotelul Capşa de pe Edgar Quinet, care nu vede de la balcon decât Cercul Militar, Universul şi Capşa: într-o altă lume.

În primul magazin, Cristina se gândea să pună standuri cu cărţi în locul celor cu haine de băieţi. Toate cărţile de artă nu-şi aveau propriu zis locul lor în spaţiu pe Tudor Arghezi, împrăştiate unele pe canapea, altele pe etajere. În inima Bucureştiului de odinioară unde s-a mutat Kombinatul, cărţile au învins; se lăfăie pe o masă mare din mijlocul camerei şi pe etajerele din lateral. Că oamenii tot nu cumpără suficiente rămâne oful Cristinei. Dar măcar, se bucură ea, mulţi le răsfoiesc.

În Kombinat sunt prezenţi tineri designeri de la noi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care le bat la uşă fetelor şi le aduc haine în regim de consignaţie. Adina povesteşte că aşa a şi fost gândit magazinul de la început, ca un loc de expunere pentru tinerii artişti autohtoni. Surpriza lor a fost că nu au apucat să facă un afiş prin care s-anunţe că primesc haine de creaţie, creatorii le-au găsit pe ele mai întâi. "Nu ştiu cum ne-au găsit, pur şi simplu au apărut într-o zi."

Centurile cu buzunare ale Crispinei Zarzosa (www.crispinazarzosa.com), accesoriile din piese de computer Devla ale lui Alin Teglaş şi cărţile de poveste ale lui Dinu Bodiciu sunt câteva din creaţiile care populează Kombinatul. Nici pereţii nu stau degeaba, de ei se sprijină afişe publicitare vintage, picturi originale sau fotografii de creaţie, printre care şi cele ale Alinei Ţiplea, care produce şi genţi cu propriile ei imagini. După cum spune Adina, arta este ceva foarte personal şi fetele de la Kombinat respectă viziunea fiecăruia.

"Mi-am propus să scot lucruri bune din singurătatea mea, atunci când ea apare. Uneori îmi reuşeşte."

Cristina a participat într-o seară la experimentul de teatru de apartament lorgean theatre, la piesa Singuri acasă. La spectacolul găzduit de Jean-Lorin Sterian în propriul apartament de pe Şipotul Fântânilor nu se intra pe bilet, ci cu un obiect care să simbolizeze pentru spectator singurătatea. La sfârşitul piesei, cei care se simţeau în stare puteau împărtăşi cu ceilalţi legătura dintre obiect şi propriul lor sentiment de pustietate. Dacă nu, erau rugaţi să trimită mai apoi un mail care să spună pe scurt povestea obiectului, cum a făcut şi Cristina. A venit la teatru cu păpuşa decapitată pe care a găsit-o pe o stradă din Londra.

"Am găsit-o de revelion, pe străzile unui oraş străin, într-un moment în care mă simţeam la fel de decapitată şi de patetică. Şi de singură, evident.".

I-am scris Cristinei să o anunţ că este în sfârşit gata articolul despre Kombinat care stagna deja de câteva luni. Nu le-am mai văzut pe fete de săptămâni din lipsă de timp şi de organizare, ne-am mai ciocnit doar sporadic prin oraş. Răspunsul ei a fost simplu: "Stai liniştită, nu ne grăbeam.Te aştept pe la mine." Kombinatul este un experiment la rândul său, ca şi lorgean theatre, reprezintă o încercare de exprimare orientată către ceilalţi, difuzată discret ca firul Ariadnei. De altfel, fetelor le displace ideea de marketing şi au acceptat acest articol pentru că le-am convins că este cu totul altceva. Zilele astea, am să poposesc din nou la un ceai în Kombinat, pentru că acolo timpul trece mai încet şi singurătatea naşte lucruri frumoase. Poate mă leagănă iar, ca în alte dăţi, Janis Joplin cu Pearl, când deschid uşile şifonierului masiv cu miros de lemn vechi şi-mi trec mâinile peste ţesături foşnitoare care au aparţinut altcuiva.

"Şi m-am mai gândit că într-o oarecare măsură suntem dresaţi să ne percepem singurătăţile ca pe nişte monstruozităţi sau ratări sau inadecvări. Mi-am propus să scot lucruri bune din singurătatea mea, atunci când ea apare. Uneori îmi reuşeşte.", Cristina.


www.kombinat.ro


Credite foto: Kombinat şi Jean-Lorin Sterian (Gin&Natalia).