Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bătuta de la Enisala


Maria Popescu-Butucea

05.09.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Hora la Inis'la în vremea mea se ţinea în Dealul Bocluc, tot ca acum, zice mamâca şi toarce smulgând smocuri, smocuri lâna din furcă. Acolo ne duceam pe rând după cum ne făceam de horă. Îl găteam întâi pe cel mai mare şi următorul nu avea voie să iasă decât după ce nenica sau dădica intra în rândul lumii, se însura sau se mărita. Noi ăia mai mici, fete sau băieţi stăteam cu coatele pe gard sau ne ducem în Bocluc numai dacă eram trimişi. Da', nu ne arătam că ne era ruşine, cu o ţoală peste cur şi murdari ca dracii, Doamne iartă-mă! Tot aşa după vreo poartă, de după vreun gard, ne uitam la ei cum joacă. Nu era de nasul nostru jocu' până nu hotărau ăi bătrâni. Nu ca acum când cu căţel şi cu purcel, haideeei, toată lumea la horă! Era lumea regulată maică, cei calabalâcul ăsta acuma... da' şezi ghinişor, ce ai, nişadâr?" Eu nu mă astâmpăr, cu capul în poala ei trag de firele de lână. De ce mai toarce oare, că noi nu mai purtam cămăşi de lână cu manşete cu pui, cum sunt cele din lada ei, purtăm rochiţe de nailon şi ne uitam la televizor. Mă potolesc şi mă gândesc de ce îi zice dealului Dealul Bucluc? Doar acolo se joacă şi lumea e veselă, nu? O întreb, dar ea nu mă ia în seamă, povesteşte înainte despre lumea ei.

Eu îmi amintesc acum că acesta e un fel de centru al satului. Boclucul e locul de unde toba şi muzica dădeau primul semn pentru nunţi, botezuri aşa ca să audă toată suflarea. De aici se resfirau multe uliţe spre diferite mahalale, cea rusească (nu mai era nici un rus, se amestecaseră, da' aşa îi rămăsese numele); turcească, nu mai vorbea nimeni turceşte doar numele îi trăda (Geagea, Celâcu, Berengiuc); mahalaua Pricepuţilor, probabil meseriaşii altor vremuri şi multe alte uliţe fără nume unde stau alde Pangă neam de bulgari cică, şi alţii Nati, Nerghiş de care nu ştiu ce-s, dar şi Tudor, Costea, a lu' Mitrea Michiulesii, moldoveni poate veniţi altădată cu oile la iernat. Bătrânii îşi amintesc că în Bocluc, se tăiau vacile şi se împărţeau oile, se ardeau buşteni mari de Crăciun, şi se juca borşu' în Postul lui Marte, când se lua flăcăii la trântă aşa în joacă, pentru că, să ştiţi, nu erau certaţi, ci doar aşa să vadă care e mai tare. Da, probabil că uneori şi pentru fete se mai băteau ei, după cum se auzea câteodată. De aici mai erau furate fetele de turci, suna goarna la război, sau în plină horă începea un scandal cu ţiganii, se scoteau cuţitele sau... dar astea se petreceau tare de mult, nici mamâca nu îşi mai aminteşte de ce îi zice dealului Bocluc şi cine i-o fi zis aşa.

La mijlocul secolului XX, lumea satului nu mai era ca înainte vreme, dar hore tot se mai făceau duminicile şi sărbătorile. Nu se mai purtau haine cusute în pui şi nici nu se mai cânta din scripcă. Erau aici unii care cântau la saxofon, clarinet, taragot, cam mulţi muzicanţi pe metru pătrat, am zice. Dar erau căutaţi, căci oamenii din satele vecine veneau să-i tocmească la nunţi. Nu erau ţigani şi cântau frumos cântece de toate felurile. Se mai şi concurau, se certau, dar se împăcau repede că erau fini, naşi, veri şi cumetrii şi nu se putea altfel. Moş Simion Vasioglu cu Flişca, nevasta lui cea iute, mai era a lu' Gudin şi Milea, Manole de la Visterna şi, bineînţeles, tata. Erau saxofoane, clarinete şi taragoate, cavale, acordeoane şi bineînţeles toba mare pe care o ţinea tata pe balcon. Se născuse chiar şi o înjurătură sau fusese adusă de pe undeva, poate de Unguru' însurat cu Axinia care venea odată la şase luni şi cerea să i se cânte ceardaşul şi să pocnească cizmele. Mai ales ăla de îi zice acum Particularu', care nu şi-a băgat pământul în colectiv zicea când se supăra pe caii lui: " Diii, mă! Tragă-vă ruşii în taragot!" Da' de ce râdeau aşa de tare oamenii mari? Şi muierile se uitau într-o parte. Naiba ştie. Simion Bătrânu' făcea cântece. Cum faci, bre, de faci cântece? Nu ştiu îmi vin în cap şi gata le dau drumu'. Nu ştim nici noi dacă el inventase jocul bătuta de la Enisala, sau era adus de pe undeva, dar sigur el i l-a dictat lui Brediceanu, folcloristul care scria nişte semne ca furnicile cu capu' mare. Cum să pui muzica pe hârtie?! se mirau oamenii. Da, ce ştim noi, sunt oameni deştepţi la Bucureşti! De la folclorist Nea Simion aflase ce este muzica. "Să ţii minte, mi-a zis odată cu un aer de autoritate dictând rar propoziţia ca pe ceva foaaarte important: muzica este arta care exprimă frumosul prin tonuri!". Despre el lumea mai zicea că îi plăceau muierile şi băutura. A şi murit, săracu', într-un şanţ. Era un fel de văr de-l treilea cu noi prin nevasta lui, verişoară cu Tremuroaica, cu Stătuleasa şi cu mamâca noastră. Mai toţi din neam cu o viaţă lungă, trăitori din secolul trecut de nu îşi mai ştiau anii.

"Pe lângă Simion au învăţat mulţi să cânte chiar şi nebunu' de tactu' care cânta din fluier la oi ca orice băieţandru, apoi s-a dus în armată şi a venit cu clanareta, a vândut hamurile de la Roibu nostru de şi-a cumpărat-o. Nu se mai ţinea cum trebe de serviciu, o să te dea afară mă, i-au zis. Da' el nu şi nu. Nici şcoala de şoferi n-a făcut că trebuia să plece val vârtej la nunţi! Una-două el avea de cântat la o nuntă. Tot un muzicant, vără-su Gicu l-a şi însurat sunând din trompetă". "Cum aveau şi trompetă!" mă minunez. Eu o ştiam numai pe aia de la pioneri. "Mă-ta se dusese ca toate fetele când se măritau, cică să închidă beciu', da' ea auzise trompeta lui fârtatu' lu' tactu' şi dusă a fost. Afară era beznă, să îţi bagi deştele în ochi, iar mă-ta mare ailaltă a ieşit pe prispă, şi a zis: căcate-ai în ea, că nu mai taci nici noaptea! Habar nu avea ca fata şi flăcăul îşi făcuseră semn. Uite aşa a fost". Şi mamâca toarce mai departe. Eu stau cu capu' în poala ei şi mă răsfăţ ca o pisică. Lâna îmi miroase a oaie şi fire de praf joacă într-o rază de soare. Şi? Şi ce? se miră ea. Râde unei amintiri. "A lu' Gudin s-a apucat şi el să cânte şi a uitat nuş ce cântic. A chemat-o pe fimeie să îi aducă aminte. Şi ea a venit. Nie, ne... ne, la, ala, la parcă aşa era, zice ea. Fimeia ca fimiee de, tocmai făcea plăcinte poale-n brâu şi când s-a întors câinele îi furase de pe masă toate cherdele şi plăcintele... 'tu-i mama lui de câine!, zise omul şi aruncă cu cavalu' după el. Prostu' uitase că dăduse pe el o căruţă de bani la târg la bulgari! D' apoi ce, ăştia-s muzicanţi? Moş Scripcă venea cu alai de la Sabangia cu viori, cimpoi şi ţambal, iar noi ne punem gearuri şi fote bulgăreşti înflorate. Da' parcă ziceai că voi aţi venit din Caucaz? zic eu. Da, da' noi purtam orice, cum bunică-tu, Moise era negustor aveam rochii de toate felurile, de la Turcia (pronunţă cu accentul pe ci) şi până în Suedia, unde o mai fi şi aia. Şi apoi aşa era moda. Ia uite la poza asta." Îmi arată una îngălbenită, îngălbenită. "Jenică atelier FOTO, 19..." restul e şters. "Jucam numai hore de mâna şi brâul împletit petrecându-ne mâinile. Jucam mai mult fete cu fete, rar băiat cu fată că ne vedea tetica bătrânu' şi ne bătea. Aşa era înainte vreme. Cel mai frumos era de zbor (adică de cum zicem noi azi de hramul bisericii). Veneau neamurile din satele vecine la noi ori noi ne ducem la ei. Veneau acolo negustorii turci cu bragă, acadele, alviţă, baclavale. Ce-i aia bragă? Ah, un fel de suc făcut din tărâţe cu miere şi lămâie, era rece şi bună. Venea şi tiribomba, se făceau întreceri cu caii (căci toţi flăcăii călăreau nu ca acuma de fug când văd un cal). Alteori ne duceam şi noi la neamuri. Punem caii la căruţă şi plecam. Uite aici în poza asta e tactu' mic". Mă uit la poza din tabloul de pe perete. Toată familia în păr, gătită, mândri toţi nevoie mare, doar sunt familie de negustori, cai mari frumoşi, fetele râd şi flăcăii cu pălării cu pene, numai tata, mezinul e copilul cu picioarele goale şi parcă supărat. Întreb de ce nu e şi el vesel ca ceilalţi. "Păi pe el nu am vrut să-l luăm la Satu' Nou ce-a mai a plâns şi s-a tăvălit! Noi nu şi nu să stai acasă. Da' să vezi ce a făcut, a luat un ghicişor şi a plecat înaintea noastră. Pe la jumatea drumului vedem în depărtare aşa ca o mogâldeaţă. A cui o hi băieţaşul ăla? Când am ajuns mai aproape ce să îţi vadă ochii? Mamăi, te pomeneşti că e Mitică al nostru, a zis careva. Aşa era. Ce să-i mai facem? L-am suit în căruţă şi l-am luat aşa, nespălat, cu pantaloni scurţi, cu bachioaştele căzute. Când am ajuns la neamuri tocmai se pozau. Ne-au prins aşa cu beleaua noastră cu tot. Râdeam mereu după aia uitându-ne la ea.

Şi acum e horă şi bal (după filmul adus de caravană). Ziua era hora pentru toată lumea, iar bal era mai mult tineret. Ceilalţi se adunau în casa unuia cu televizor sa vadă emisiunea Dialog la distanţă între judeţe, întrecere folclorică Ion Besoiu contra Florea Numaiştiucum. Doamne, da' ce frumos joacă şi cântă şi prin alte locuri! zicea lumea. Făcem şi noi dansuri la şcoală aduse de învăţători de prin alte locuri. Nu le ştiu pe ale noastre. Nu-i duce mintea sau, mai bine zis, nu-i ţin picioarele.

Duminica întâi umblă un zvon pe la porţi. Este horă azi? Este, zicea ăla care trece pe acolo. Vii? Nu ştiu, o să văd. Pe uliţele lăturalnice stau femei pe marginea drumului la vorbă. "S-a stricat lumea leliţă, uite fetele astea poartă rochii scurte. Am auzit că intră şi în cârciumă cu voinicii! Ei, dacă nu mai e regele, ofta una. Taci, fă, că te aude miliţia."

De pe la prânz vin flăcăi şi strigă la poarta muzicantului. Îl iau de la masă; se tocmesc şi îi dau o arvună, iar peste vreo oră vin să-l scoată cu toboşar cu tot. Se duc în Bocluc şi încep să cânte mărânghele un fel de jamparale (cum am auzit mai târziu că le zicea) aşa ca să audă lumea. Întâi vine baba Safta cu seminţe, se mai învârt nişte băieţandri cu cercu' pe acolo şi încet, încet începea a curge lume. Vine şi tuşa cu bidonu' cu îngheţată de la CAP şi alţii negustori ambulanţi cu bomboane şi flecuşteţe. Încep să vină aia mari, aşa ca şi cum nu ar fi avut altă treabă, dau noroc, se mai învârt, plătesc la organizatori apoi plecă, probabil, după fete. Unele vin singure de obicei una frumoasă şi una urâtă, sau aşa mi se pare mie. Suratele râd, au flori în păr şi-şi dau coate se uită după băieţi, dar fac pe mironosiţele... oricum mă-sele stau pe margine... dansul începe cu perechi, se cântă tangouri învăţate de muzicanţi de pe la radiuri şi picapuri, melodii care se pot cânta, nu aiureli cu chitări care zdrăngănesc de zici că mugeşte vaca sau guiţă porcu'. Nu din acelea, nu.

Fetele sunt gătite acum cu rochii ca la oraş. Oricum nailonul e foarte ieftin, 2 lei metru. Nu prea le stă bine, cusute cum sunt ceva mai prost dacă erau noi, sau dacă erau căpătate şi mai rău, că se vedea. Mărgelele sunt de sticlă, nu mai poartă salbe de galbeni ca altă dată să arate bunăstarea familiei. Părul, ce să mai spun, îl poartă tăiat, mai ales cele care vin de la liceu de la Constanţa şi se pregătesc să nu mai fie ţărănci, dar tot vin la horă. Rar mai vezi câte o fată cu cozile împletite şi răsucite ca un colac de grâu pe cap. Am auzit, de la femeii din vechime, zău aşa, cozile fetei spun cât de sănătoasă era fata viitoarea femeie şi dacă va fi bună de muncă şi dacă va face băieţi.

Perechile dansează iar fraţii mai mici se aleargă printre ei. Fac pe spionii, dacă nu cumva băiatul cu care vorbeşte sora i-a dat un leu de îngheţată. Încep a se cânta şi horele româneşti, apoi paiduşka, cazaciocul (la care se fac mole, lăsându-se pe vine), apoi sârba, dar şi turceasca la un moment dat. Aicia trebuie un fel de cadână care să se lase pe spate în timp de face morişca, adică îşi învăluieşte braţe în faţă, dar femeile se cam ruşinează aşa că se dansează rar. Horele româneşti, acelea în care se prind de mână sunt cele mai multe. Cine nu poate ţine ritmul să nu se bage că strică tot rostu'! Se fac şi pauze, mai merg la fântână, apoi dansează iar.

Dar ce place cel mai mult satului este când se joacă bătuta. Nu se ştie de unde e. Poate a venit cu satul odată, poate s-a născut aici - o fi inventat-o Simion Bătrânul. Se dansează înainte de geamparale în doi şi de marş, mai spre sfârşit. E un dans numai de bărbaţi. Intră în joc cei însuraţi, grei, mătăhăloşi. Tinerii se uită. Mă uit şi eu, care nu am apucat să dansez niciodată că mi-e ruşine de tata. Ascult şi mă uit. Muzica începe cu note de sus şi coboară rapid în octavă ca de pe un munte, cade ca o monedă sau o picătură de apă în căutarea sălaşului; apoi, după ce şerpuieşte muzica şi pasul e nesigur începe să se toace pas pe loc; voinicii se prind de umeri, nu în cerc, ci în linie şi începe cu un pas înapoi şi apoi înainte, stânga, dreapta, dar centru e mereu acelaşi, un punct imaginar; frământă pământul cu un ritm tot mai alert de ai impresia că acum o să se crape; sufletul omului aprinde trupul ca o vâlvătaie; nori de praf, înşurubări, deşurubări de mişcări, parcă nu mai văd oameni, ci herghelii de cai în nori de praf.

Lumea priveşte praful care se ridică. Parcă se spune o poveste de la începutul lumii, parcă se vede fiecare frământând lutul pentru casă, pâinea din covată, strugurii în lin, călcând suferinţa, râul, şarpele. Parcă eşti muncit de o vedenie, de o strigoi, de... pe cei care privesc îi cuprinde o stare hipnotică; au amuţit toţi. Ritmul este continuu. Cineva vrea să ajungă la capătul lumii, la capătul puterilor, graniţa graniţei. Dar unul câte unul bărbaţii cedează, se dau la o parte asudaţi, roşii, transfiguraţi scuturându-şi cămăşile de stambă. Ritmul ţine. Au rămas trei, apoi doi şi la sfârşit rămâne unu singur. Eu l-am văzut toţi anii aceea numai pe Moş Andrei, care mai joacă preţ de un timp. Singur, bătând pământul într-un nor de praf, desfigurat cu cămaşa scoasă, cu mâinile în aer cu ochii închişi. Ting, tang, na, na, ana, nana na... un ocol de sunete... şi iar Ting, tang... Până într-un târziu se opreşte. Lumea încă tace multe minute. Praful se reaşează lin. Nu se aplaudă. Omul bea apa cu înghiţituri mici pe lângă ai lui. Femeia îl dojeneşte blând, mă omule, nu se cade, ai îmbătrânit. El nu zice nimica. Încă o dată parcă le-a arătat tuturor cine e şefu'. Nu. Nu e primar, nici secretar de partid nu e. E frizerul satului. La el se duc sâmbăta şi duminica oamenii să se bărberească când muierile le sunt la biserică şi mai vorbesc şi ei de una de alta. Moş Andrei tunde şi rade cu briciul lui ca de aur şi se sfătuiesc. Şi toată lume îl respectă, toată lumea ştie că e cel mai tare la joc. Ca şi Moş Niţa Rusu, care a jucat mulţi, mulţi ani şi a trăit aproape o sută. Cum nu ştiţi cine e Niţă? Acela care a înfipt paru' pentru vatra satului de mult, acolo spre pădure. Mai târziu s-a lăsat satul spre baltă, unde este acum, când s-au mai retras apele.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Merită să aspiri la gloria literară?, Giacomo Leopardi, traducere de Adriana Cârcu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Despre Frică şi cântece de adormit, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro păcat că bicicletele nu au număr, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cordonul zombilical, Călin-Andrei Mihăilescu (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gustul ploii, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer