trebuie neapărat să scriu o poezie

să nu ne mai fie frică de cuvinte
să încercăm să le folosim
ca instrumente de iubire
să nu ne rănim cu ele inutil
prosteşte
fără sens
să nu facem din aceste minuni
arme de luptă
să ne înţelegem cu ele
să le folosim în iubire ca şi cînd
ele ar fi un vehicul
care ar putea
eventual
să topească distanţa reală dintre noi
să reuşim
să nu mai spunem iubirea ta şi a mea
ci
iubirea noastră
asta ar fi rolul cuvintelor într-o lume care
nu mai ştie să folosească corect
semnele inimii


vino te rog
în seara asta în jocul meu
e o seară specială
lună nu apare
e o seară întunecată, neagră
aproape la fel de îndepărtată ca orice infinit
e o seară specială pentru joc
ielele au nevoie de lună
dansul lor doar aşa e înţeles
al meu are nevoie de însingurare
nu trebuie să ne vedem
şi dacă vom reuşi să ne simţim fără să ne zărim
dacă ne vom găsi în noapte
fără să ne aducem corpurile aproape
dacă vom fi împreună
cu toată depărtarea nopţii dintre noi
atunci iubirea noastră
este o iubire reală
nu imaginată