Oamenii sînt datori să încerce, iar Pandi nu e genul care driblează provocările.
Din cînd în cînd încalc o regulă. Îmi iau libertatea să scriu despre prieteni. Sau despre oamenii de care mă simt legat într-un fel. Dincolo de scaunul vecin ocupat într-un studio de televiziune, unde am trăit laolaltă un an şi mai bine. Pandi e unul dintre ei şi ştiu sigur că va detesta aceste rînduri. I se vor părea deplasat sentimentale şi cumva siropoase. Un posibil semn de afecţiune nelalocul lui între doi bărbaţi care se ocupă cît e ziulica de lungă de fotbal, nu de problemele sufletului.
Pentru că spune ce gîndeşte, uneori fără să-şi îmbrace vorbele în faldurile democraţiei, a fost catalogat ca apucat, zărghit, sărit de pe traiectorie, dus cu pluta sau pur şi simplu nebun. Echipele antrenate de el jucau frumos, dar afişau inconstanţă, semn, pretindeau criticii, că era ceva în neregulă cu el. Că propria inconsecvenţă îl împiedica să dezvolte un proiect pretenţios. Echipele lui nu pierdeau, se prăbuşeau, vezi meciul de pomină Poli Timişoara-Steaua 1-8. Declaraţiile lui Pandi de la finalul meciurilor dezmorţeau ştirile sportive ale oricărui post de televiziune. Cînd se supăra, beştelea de-a valma ziarişti, fotbalişti şi finanţatori. Cu un farmec aparte, ce-i drept. Cînd a acceptat colaborarea cu GSP TV, puriştii mediului fotbalistic, păstrătorii ştiinţei oculte a supravieţuirii, l-au considerat un caz pierdut şi, fireşte, închis.
"Nebunul" s-a dovedit un interlocutor plăcut, un om cu simţul observaţiei treaz, un tip plăcut, cu umor şi cu luciditatea celui care a practicat la nivel înalt meseria de fotbalist. Sinceritatea interpretărilor lui i-a îndemnat şi pe alţii să vorbească deschis, nu în aburii limbii de lemn. Ne-a făcut să rîdem în hohote şi ne-a pus pe gînduri. Ne-a astenizat explicîndu-ne importanţa clasamentului adevărului. Acum, după numirea în funcţia de director sportiv la Steaua, aceiaşi supraveghetori ai carierei lui Panduru se arată sceptici. Miros dînşii ceva în neregulă. Cică nu poţi fi şi antrenor, şi analist sportiv, şi manager. Trebuie să alegi. Iar el, vezi Doamne, nu prea ştie ce vrea.
Panduru vrea să fie el însuşi. Un om nesofisticat, care spune ce vede, nu care vede ce îi dictează şefii. Colaborarea cu finanţatorul Stelei va fi plină de obstacole, uite ce banalitate am scris!, iar Pandi al nostru nu va înghiţi hapurile care îi vor fi servite pe post de cataifuri. Sper. De fapt, cred sincer că aşa va fi. Nu fac pronosticuri despre cum va arăta Basarab Panduru în ipostaza de şef stelist, cît va dura mariajul, nu mă pricep. Ştiu însă că el şi-a început elegant mandatul în Ghencea. A cerut să aibă o discuţie cu Bergodi înainte să fie instalat în post. Nu îi plac lucrurile cu iz de conspiraţie. Dar iubeşte Steaua, iar acum are prilejul să fie aproape de locul în care s-a simţit fotbalist. Stăpîn pe el însuşi şi pe minge. Viaţa e simplă ca o pasă de pe vremuri a lui Pandi, noi o complicăm temporizînd.
PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.