De la literă la cuvânt

Lumea de astăzi este intoxicată cu imagini, şi nu imagini cu rest metafizic, nu imagini deschise care să mişte mintea şi să dezvelească sufletul, dar imagini înrămate, cimentate, direcţionate, menite să creeze receptorului reflexe aproape pavloviene. Avalanşa de imagini dă impresia bogăţiei şi veridicităţii informaţionale. De fapt această abundenţă nu favorizează cunoaşterea şi cu atât mai puţin înţelegerea, mai mult, se creează astfel un cadru propice minus cunoaşterii, spălării şi manipulării creierelor. Consumatorul de imagini are mintea puţin înclinată spre asociaţii de idei spre interpolare şi extrapolare, spre aproximare şi demonstraţie. El mestecă imaginile şi le scuipă, fără să rămână cu mare lucru.

La polul opus: litera, cuvântul scris. Să citeşti o carte fără poze e un lucru greu. Literele egale, rândurile monotone curgând paralele în pustiul alb al paginii, ore şi ore în şir. Să ţii minte ce scrie cu o pagină sau cu 30 în urmă fără vreo faţă care să te îndrume, prin grimase şi vânturări de mâini, ce să pricepi. Să citeşti o carte înseamnă să stai de vorbă cu morţii şi necunoscuţii. Creierul cititorului face un efort considerabil de a naşte legături şi imagini asociate cuvintelor, căci mintea omenească gândeşte în imagini, nu în litere şi cuvinte. Lumile create în capul mai multor cititori de o aceeaşi carte pot fi lumi foarte diferite.

Presa scrisă are un grad mai suportabil de abstracţie, litera e mai mare, mai mică, neagră sau colorată, e ajutată de imagini, textele sunt ele însele şi poză. Între literă şi imagine - radioul. La televizor indivizii care arată şi gesticulează pe placul publicului puţin importă ce spun. Ei pot minţi, pot dezinforma, pot să bată câmpii, nu are importanţă, lumea rămâne cu ochii agăţaţi de ecran. Dacă tăiem însă imaginea şi lăsăm sunetul, adică dacă transformăm televizorul în radio, discursul devine subţire şi incoerent chiar şi pentru fanii individului în cauză.

Posibilităţile de manipulare scad exponenţial, o dată cu dispariţia imaginii. La radio nu se poate rezolva totul prin strâmbături, râsete mecanice, sâni şi posterioare dezgolite. Radioul înseamnă forţa cuvântului purtată de vocea umană. Liber de imaginea paralizantă el solicită mai mult, şi altfel decât televiziunea, disponibilitatea de a gândi singur a receptorului. Radioului i s-a prezis dispariţia atunci când a apărut televiziunea. Nu numai că nu s-a întâmplat aşa, dar astăzi sunt mulţi cei care fug spre radio ca să scape de presiunea tâmpificantă a televizorului.

La viteza actuală a vieţii e dificil refugiul în litera scrisă. Am făcut-o de atâtea ori sub propaganda comunistă, pentru a încerca să-ţi conservi independenţa de gândire şi opţiune. Radioul însă e rapid şi vine el la tine. Nu mai găseşti timp să citeşti, însă accepţi să ţi se citească, să ţi se povestească. Te întorci la condiţia de copil căruia cineva îi citea sau îi spunea poveşti sau îi cânta.

La radio asculţi muzică. Într-adevar asculţi, scutit de puhoiul imaginilor asurzitoare ale videoclipurilor care îţi toacă mărunt mintea şi simţirea. Nu întâmplător cel mai eficient mass-medium în lupta de rezistenţă contra comunismului a fost un post de radio.

La cei 75 de ani ai săi, Radio România, cel care a pus în eterul ţării vocea lui Voiculescu, pe cea a lui Arghezi, pe cea a lui Sadoveanu şi pe cea a Mariei Tănase e dator să fie, mai mult decât oricare alt tânăr radio din România, un "Radio Europa Liberă" al luptei împotriva videocretinismului. Îi doresc succes.