Soarele între trestii

Am o rugăminte la tine, i-a zis ea, să-mi dai o bucată din timpul tău numai pentru mine, da, a zis el după un minut, fără să ridice ochii din chitanţe, cât să fie, ştii că sunt foarte ocupat, patru ore cred că mi-ar fi de ajuns dar sunt nişte condiţii, a adăugat ea, care aş vrea să fie respectate, spune, să fii de acord cu tot, sunt de acord, poate vei fi foarte surprins şi te vei împotrivi, poate voi fi surprins dar nu mă voi împotrivi, atunci să semnăm un contract, nu e nevoie, sunt de acord cu tot sau aş zice să-l consideri semnat, bine, şi timpul a început să curgă, secunde intermitente

îşi adunau puterile irupând în fascicule continue, cădeau în suluri luptându-se cu aerul să se desfacă, deschizându-se şi plesnind, jucând în irascibile orizonturi

suprafeţe opalescente se strângeau de la mijloc, se ridicau şi cădeau în falduri, se întindeau tot mai largi, tot mai plane

se inversau uniform

timpul curgea în jocuri ameţitoare de unde albe şi negre

timpul vâslea tot mai rar printre ore

timpul era o barcă oprită oblic pe o amplitudine


când ultima secundă a căzut frântă s-a topit ca o flacără zvârcolindu-se să intre în şir, ei
au început să recupereze tot ce ar fi trebuit să fi făcut în acel timp astfel că secundele
s-au compactat au sărit în afară, s-au strâns şi s-au aşezat undeva, sus, tot ce a urmat s-a derulat pe cadranul acelor ore, în prezenţa soarelui de atunci, răsărind pe cerul alb, între trestii,
toate elementele, nopţile, dimineţile, întâmplările se derulau acum
pe discul lui ca nişte păsări pe care ochiul le surprinde trecând mereu peste soare